Actualitate

Stagiunea Estivală BE.SAFE continuă la Constanţa pentru a șasea săptămână

Utima săptămână din august este a şasea săptămână a Stagiunii Estivale BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța și Consiliul Județean Constanța cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Continuăm să vă invităm la teatru, la film, la concerte, în spaţiul în aer liber amenajat în Parcul Arheologic din centrul Constanţei şi la Teatrul de Vară Soveja.

  • Luni, 24 august, la ora 21:00, în spațiul de spectacole amenajat în Parcul Arheologic, începem cu o altă proiecție de film, oferită de Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”, de această dată chiar filmul desemnat ca marele câștigător al celei de-a 19-a ediții a Transilvania International Film Festival – TIFF și recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, „pentru bucuria vieții spusă prin experiența trecerii noastre dincolo”. Filmul „Babyteeth” – Prima iubire, reprezintă debutul regizoarei australiene Shannon Murphy şi a fost distins și cu Premiul Publicului. (Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.)
  • Marți, 25 august, tot la ora 21:00, în același spațiu, un alt film selecționat la Transilvania International Film Festival – TIFF, oferit de Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”:va fi proiectat filmul polonez „Corpus Christi”, regizat de Jan Komasa. (Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.)
  • Vineri, 28 august, de la ora 21:00, în Parcul Arheologic, Asociaţia Dell’Arte din capitală prezintă „Fă-mi loc!”, de Antony Michineau, în regia regretatului Radu Beligan.

Spectacolul spune povestea a doi tineri, interpretați de Marius Manole și Medeea Marinescu, ce se întâlnesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut ce-i va da peste cap întreaga existență.

Sunt doi oameni care, aparent, nu au nimic în comun, ceea ce va genera numeroase „scântei”. Însă amândoi caută să înțeleagă și să SE înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie și, mai mult, amândoi au nevoie să se vindece de singurătate.

.Sâmbătă, 29 august, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja,Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea prezintă „D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale, în regia lui Vladimir Anton.

Două triunghiuri amoroase în vreme de carnaval. Drame explozive, haz de necaz și necaz de prea mult haz.Măști de bal și măști sociale, condimentate cu un limbaj comic. Într-un cuvânt: Caragiale!

„D’ale carnavalului”, inițial intitulată „D’ale carnavalului sau Bărbierul galant”, a avut premiera în data de 8 aprilie 1885 la Teatrul Național din București și a fost un insucces absolut, cu fluierături din partea publicului și cu critici din partea presei. Acum este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate texte ale dramaturgului român.

  • Duminică, 30 august, de la ora 20:30, la Teatrul de Vară Soveja, Asociaţia „Antiqua”prezintă concertul de muzică tradiţională românească „De la Leşe la Caliu”în care vor evoluacunoscutul interpret Grigore Leşe şi Taraf de Caliu, formație extrem de apreciată în plan internațional.

În weekend-ul 29 – 30 august, actorii Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare”, partener BE.SAFE, prezintă din nou spectacole pe scena de la Perla, din Mamaia. Sâmbătă, „Răţuşca cea urâtă”, iar duminică, „Cei trei purceluşi”, ambele de la ora 19.00.

Accesul la spectacoleeste pe baza de BILETE care pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11).

Programul casei de bilete de la Teatrul de Stat Constanța este luni şi miercuri – duminică, orele 9:00 – 12:00, 16:00 – 21:00. Marţi: închis

Biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete a Teatrului de Vară Soveja, cu două ore înainte de începerea reprezentațiilor.

Stagiunea Estivală BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța, cuprinde evenimente culturale diverse, ce se desfășoară în spații adecvate, în aer liber, până la începutul lunii septembrie.Partenerii stagiunii sunt Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanța și Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”. Sponsorii evenimentului sunt: AQUA CARPATICA, DOMENIILE SÂMBUREȘTI, CRAMELE RASOVA, FLORĂRIILE MAGNOLIA

Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar toate evenimentele din cadrul stagiunii vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top