Actualitate

Sportiva tulceană Amalia Maria Niță, campioană europeană la box

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani au participat joi, 15 iulie 2021, la festivitatea de premiere a sportivei Amalia Maria Niță, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Danubiu, care a obținut titlul continental la Campionatele Europene de Box juniori desfășurate la Tbilisi – Georgia.

La trei ani de la primele antrenamente, începute în județul Constanța, Amalia Maria aduce la Tulcea aurul obținut la Campionatele Europene de Box din Georgia.

„Campioana noastră, deși născută în județul vecin, merită  apreciată și aplaudată de toți tulcenii! Pentru că aceasta este victoria ei, dar este și victoria antrenorilor care au fost alături de ea, a echipei din jurul ei. Este, de asemenea, victoria celor din cadrul Clubului Sportiv Municipal Danubiu Tulcea, pe care profit de ocazie și îi felicit pentru profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul activității lor. În final, așa cum spune și deviza olimpică, Citius, Altius, Fortius“, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.

Neînvinsă în carieră, atât în box, cât și în alte discipline de arte marțiale practicate anterior kick boxing (K1 și KERU KEMPO), Amalia Maria Niță reprezintă speranța în faptul că județul Tulcea încă mai poate da campioni de cel mai înalt nivel.

Performanțe sportive în ultimii ani

Amalia Maria Niță a început antrenamentele la vârsta de 12 ani, la Clubul Sportiv Medgidia, județul Constanța. În anul 2019 a obținut locul I la Cupa României (categoria 46 de kilograme) și locul I  la Campionatul Național (50 de kilograme).

În anul 2020 a obținut Locul I la Cupa României (categoria 50 de kilograme), după care s-a transferat la CSM Danubiu Tulcea.

În acest an a obținut locul I la Cupa României (categoria 66 de kilograme) și locul I la Campionatul European de box feminin junioare.

„Sincere felicitări, Amalia Maria! Cred că este un moment emoționant pentru toți din această sală, mai puțin emoționant totuși decât atunci când Amalia a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului și a fost intonat Imnul României. Sunt convins și îmi doresc ca Amalia să devină un exemplu pentru tineri. Așa cum Simona Halep a câștigat Wimbledon și a ajuns numărul  mondial determinând mulți copii să joace tenis în spatele blocului, sper că acum tinerii atrași de box să se îndrepte spre CSM Danubiu și să se înscrie în cadrul clubului.

Consiliul Județean Tulcea are o colaborare permanentă cu CSM Danubiu și încearcă, pe cât se poate, să ajute desfășurarea activității acestuia. Felicitări, încă o dată, Amalia, sper să duci Imnul României și la alte competiții și să rămâi de neînvins.

 Ne bucurăm din tot sufletul să vedem cum sportivii noștri duc numele județului, dar și al țării pe cele mai înalte culmi ale victoriei, ne bucurăm să vedem astfel de tinere speranțe ale sportului tulcean și suntem onorați că ai ales un club sportiv de pe raza județului nostru pentru pregătirea ta continuă în vederea obținerii celor mai importante premii pentru parcursul unui sportiv“, a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top