Actualitate

Spitalul Orășenesc Hârșova, dotat cu noi echipamente medicale de ultimă generație

Primăria Orașului Hârșova a anunțat că primele echipamente medicale din cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei COVID-19 la Spitalul Orășenesc Hârșova”, au sosit.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 27.182.976,45 lei, contribuția UAT Hârșova fiind de 0%!

Echipamentele care au sosit sunt:

  • Ecograf volumetric automat de sân, cu ambele tipuri de elastografie – singurul din jud. Constanța;
  • Ecograf multidisciplinar cu 2000 de cristale pe sonda lineară matriceală – o sondă normală are 192 de cristale;
  • Densitometrie osoasă (Dexa) – pentru diagnostricarea și tratarea Osteoporozei;
  • Sistem integrat de digitalizare al echipamentelor imagistice (PACS), sistem unic la nivelul județului Constanța.
  • Mamograf cu Tomosinteză.

„Menționăm faptul că Sistemul PACS permite implementarea modulului Radiology Information System, sistem unic la nivelul județului Constanța. Fiecare medic va putea face programări în acest sistem, informațiile pacienților fiind preluate automat de aparatele radiologice (CT, RX, Dexa, Mamo). În plus, Mamograful primit este cel mai performant Mamograf cu Tomosinteză din județul Constanța și poate efectua mamografii cu contrast, precum și puncții aspirative 3D – procedură posibilă până acum doar în Cluj. În prezent, acest aparat este singurul din România”, transmit reprezentanții administrației locale.

De asemenea, tot în această tranșă au fost livrate și:

  • Brancard Urgențe radiotransparent (2 bucăți);
  • Canapea examinare (14 bucăți);
  • Pat ATI (4 bucăți);
  • Pat ATI – Sistem de cântărire + radiotransparent (4 bucăți);
  • Pat salon cu noptieră (40 bucăți);
  • Saltea antidecubitus cu compresor (4 bucăți);
  • Scaun recoltare sânge (1 bucată).

În cel mai scurt timp va fi livrat echipamentul de Radiologie 3D, Computer Tomograf cu 64 de slice-uri și două aparate digitale mobile de radiologie ce vor deservi pacienții nedeplasabili din Urgență și ATI.

„Vom continua să dotăm secțiile vitale din cadrul spitalului cu echipamente și aparatură medicală care să creeze condiții optime de desfășurare a actului medical. Suntem convinși că aceste dotări vor conduce către îmbunătățirea serviciilor medicale oferite de Spitalul Orășenesc Hârșova și, implicit, a calității acestora”, mai spun reprezentanții Primăriei Hârșova.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top