Fără categorie

Spectacol impresionant cu ocazia Zilelor orașului Babadag

Babadagul a petrecut săptamâna trecută cu ocazia Zilelor Orașului, organizate joi, 25 octombrie și vineri, 26 octombrie. Sărbătoarea a început la ora 10, cu festivitățile dedicate Zilei Armatei, ce au avut loc la Monumentul eroilor și pe strada Republicii. La ora 14, a avut loc sfințirea lucrărilor de la noul sediu al serviciului Taxe și Impozite. În același timp, pe stadionul local, a avut loc un meci din campionatul județean.

După acest meci, a fost inaugurat oficial stadionul din localitate, ce a trecut de la denumirea „Granitul” la Complexul sportiv „Nelu Stănescu”, fotbalistul tulcean cunoscut în fotbalul mare.
Cu ocazia acestei inaugurări, a avut loc un meci amical între prietenii primarului Georgian Caraman și cei ai viceprimarului de Constanța, Gabi Stan. Vineri a fost serbată Ziua liceului Dimitrie Cantemir și Hramul bisericii Sfântul Dumitru.
La ora 17 a pornit parada portului popular, din centru, pe strada Mihai Viteazu până la biserică, strada Republicii, până în centru.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol grandios, ce a avut loc în parcarea din centrul oraşului, special amenajată pentru acest eveniment. Spectacolul a fost oferit de ansam­blurile artistice din Sarighiol de Deal, Jurilovca, Lunca, Babadag, Galaţi (Cimbrişor), Kavarna (Bulgaria, oraş înfrăţit cu Babadag).
Seara au concertat: Ansamblul Florin Vasilică, trupele Bambi și Spitalul de Urgenţă, precum și Liviu Guță. Organizatorii au încântat audiența cu un spectaculos foc de artificii.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top