Comisia Europeană

Scoateţi moaştele false din biserici şi mânăstiri!

Arhiepiscopia Tomisului a răspuns prompt solicitării noastre:

Ziarul DEZVĂLUIRI şi Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice solicită Patriarhiei Române o verificare a autenticităţii tuturor moaştelor expuse spre închinare în bisericile şi mănăstirile din România. Demersul nostru este o invitaţie la normalitate şi corectitudine faţă de credincioşii care venerează relicve cu provenienţă incertă sau chiar moaşte false.
Reamintim în acest sens doar două situaţii, descoperite de jurnaliştii DEZVĂLUIRI: “moaştele” de oi şi porci de la mănăstirea Celic Dere şi “moaştele” aşa-zişilor martiri de la penitenciarul Aiud, expuse în mănăstirea Saon.
La iniţiativa ziarului nostru, Arhiepiscopia Tomisului este prima eparhie din România care a pus în vedere tuturor bisericilor din subordine ca, în cel mai scurt timp, să-și clarifice actele de autenticitate ale moaștelor pe care le au expuse spre închinare credincioșilor.
De asemenea, ÎPS Teodosie a dispus ca toate raclele care au moaște necanonizate de către Sfântul Sinod să fie imediat retrase din biserici.
“În vederea respectării acestor dispoziții, exarhul (coordonatorul mănăstirilor din eparhie) Arhiepiscopiei Tomisului va fi împuternicit pentru a efectua controale în unitățile de cult”, se arată într-un comunicat remis redacţiei DEZVĂLUIRI.
Foto : Ilie Lăcătușu, un “sfânt” necanonizat de Biserică

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top