Opinii

Societatea Efosan Băile Reci, prădată de hoţi

În data de 12.02.2011, ora 13.30, lucrătorii Serviciului Poliţie Locală Eforie au prins în flagrant, la una dintre locaţiile aparţinând societăţii Efosan Băile Reci, trei indivizi care sustrăgeau componente de la instalaţia sanitară (conducte, coturi din fontă, precum şi obiecte de susţinere a instalaţiilor). Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.12 din Legea 155/2010, Serviciul Poliţie Locală Eforie a înaintat Poliţiei staţiunii Eforie procesul verbal de prindere în flagrant de furt a numiţilor: G. Tudor, în vârstă de 56 ani, M. Adrian Florin, în vârstă de 34 ani, şi D. Ionuţ, în vârstă de 20 ani, toţi cu domiciliul stabil în oraşul Techirghiol.

A.P.

De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, alte două persoane (A. Antonel, cu domiciliul în oraşul Techirghiol, şi N. Daniel Valentin, din oraşul  Lupeni, judeţul Hunedoara) au fost surprinse de lucrătorii Poliţiei locale în timp ce spărgeau cu barosul placa de beton a acoperişului clădirii pentru a sustrage armătura de fier. Toţi cei cinci bărbaţi au fost prinşi şi predaţi Poliţiei staţiunii Eforie în vederea demarării cercetărilor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top