De douăzeci de ani încoace, turismul din România are o mare problemă de imagine. Guvern după guvern şi ministru după ministru şi-au zis: Dacă imaginea e proastă, atunci e cazul să o schimbăm. Şi au schimbat-o, ba în “eterna şi fascinanta”, în “land of choice”, “Dracula land”, sau, mai nou, în “grădina Carpaţilor”. Metoda nu a dat roade şi asta pentru că, indiferent cum am vopsit gardul, în spatele lui a rămas proverbialul leopard.
Un editorial de Răzvan PETRE
Citeam într-o zi, pe site-uri de Internet, impresiile de călătorie lăsate de vizitatorii străini ce şi-au petrecut vacanţa în România. Printre cele mai serioase şi mai obiective comentarii era cel al unui ins din Europa de vest, care stătuse două nopţi într-un hotel din Mamaia. Turist de business, nu de weekend, el fusese cazat la unul din hotelurile-cubuleţe care au răsărit pe malul lacului Siutghiol şi care îşi arogă în mod absurd trei, patru, sau chiar cinci stele. Din start, el ar fi putut să dea de pământ cu firma stabilimentului, care, la cei 100 de metri pătraţi pe care se înghesuia, cu greu ar fi putut fi încadrat ca hotel. Cum, însă, omul se cazase acolo în interes de serviciu, el a privit locaţia strict din punctul de vedere al acoperirii necesităţilor sale esenţiale. La sfârşitul comentariului, el a dat o notă bună dotărilor (de la mobilier, la accesul la Internet) şi serviciilor şi personalului. Singura lui obiecţie a fost aceea că hotelul… nu are personalitate. Adică, al naibii nesimţit, după ce că nu s-a plâns de locaţie, de lipsa dotărilor impuse de numărul de stele, de traficul din Mamaia şi de preţurile astronomice din baruri şi restaurante, s-a legat de acest amănunt, a cărui semnificaţie nici nu poate fi înţeleasă de majoritatea patronilor şi managerilor din turismul român!
Personalitatea şi autenticitatea contează. Pentru români, un restaurant italian la Mamaia e ceva oarecum exotic. Pentru străinul care şi-a petrecut concediul trecut la Napoli, e neinteresant. Dacă vrea atmosferă italiană, se duce în Italia. La fel, nici un austriac nu vine în România în speranţa că aici va putea mânca tocăniţă tiroleză, nici un german nu vine în ţara noastră în scopul de a savura berea pe care o poate cumpăra la alimentara lui de cartier. În definitiv, pretindem că ţara noastră e cea mai frumoasă pentru peisajele din Carpaţi (care nu sunt identice cu cele din Alpi), pentru Litoralul românesc (care e diferit de malul lacului Balaton), pentru mănăstiri, Deltă şi alte obiective, toate – unice.
În România, se pare, originalitatea e un atribut dumnezeiesc. Spun asta pentru că, dincolo de obiectivele enumerate anterior, baza turistică e gri, monotonă. Hotelurile, atât cele vechi cât şi cele noi, sunt trase le xerox. Diferă doar vopseaua (dacă e noapte şi ai băut prea mult, poţi să intri, în Mamaia, la Hotel Flora, deşi tu eşti cazat la Victoria). Staţiunile nu au specific şi plan de urbanism (Buşteni tinde să devină Sinaia şi Sinaia poate deveni oricând Buşteni) – singura staţiune cu specific local de pe Litoral, Vama Veche, a fost transformată în Vamaia – o clonă debilă a staţiunilor din nord. Restaurantele oferă meniuri similare, au preţuri similare şi chiar arată la fel. Plajele sunt gri, cluburile arată la fel şi cântă aceeaşi muzică, beach-barurile sunt identice, repetabile. Originalitatea e o fiţă, totul este proiectat să fie util – să scoată cât mai mulţi bani, în cât mai puţin timp.
În 1990, românii care scăpau pentru prima oară în străinătate îşi făceau poze cu maşini străine. Acum, turiştii români îşi fac poze având ca fundal aranjamente florale şi arbori interesanţi, restaurante frumoase, hoteluri, clădiri şi piscine interesante din punct de vedere arhitectural. Lucruri banale, dar care în România lipsesc cu desăvârşire… Noi, în schimb, avem un slogan şi un logo noi, speciale şi unice. A, dar staţi aşa – nici măcar astea nu sunt chiar aşa de unice…
