Afaceri Europene

Situație disperată pentru cinci navigatori români abandonați de armator în apele Malaeziei

Firmele obscure de crewing fac victime în rândul marinarilor.

În cursul zilei de 20 noiembrie a.c., pe adresa redacției DEZVĂLUIRI a sosit un mesaj de urgență înaintat de patru navigatori români (al cinci-lea este chiar comandantul navei dar care nu dorit să  semneze mesajul). Aceștia se află într-o situație dificilă la bordul navei R.M. Pioneer, navă reținută de autoritățile malaeziene în rada portului Prai din Malezia din cauza unui litigiu comercial între armatorul navei și proprietarul mărfii transportate de aceasta. Nava este reținută din luna august 2013, situația celor patru marinari fiind problematică mai ales că atât armatorul navei cât și agențiile de crewing, prin intermediul cărora au fost plasați la bordul navei, refuză să procedeze la plata salariilor restante și să aplice cererile de repatriere ale navigatorilor.
În acest caz, Ministerul Afacerilor Externe a fost deja informat de situația în cauză, Sindicatul Liber al Navigatorilor a luat la rândul sau act de acest aspect, declarându-ne în cursul zilei de 20 noiembrie că vor asigura consultanță echipajului aflat în dificultate.

Un articol de Ștefan Doru COPOȚ

Apel disperat

Mai jos va supunem atenția conținutul original al mesajului marinarilor aflați în dificultate la bordul navei R.M Pioneer:
„Către Royal Intel L.T.D, Constanta Shipcare Services S.R.L , Constanța-
Următorii membri ai echipajului m.v. R.M. Pioneer , Dan Claudiu, Chief Officer (șef mecanic n.r.), ambarcat la data de 12 iulie 2013, Royal Intel L.T.D Tonu Bogdan, 2nd Officer, ambarcat la data de 19 Octombrie 2013, Shipcare Services S.R.L. Neicu Constantin, 3rd Officer, ambarcat la
data de 19 Octombrie 2013, Royal Intel L.T.D Danilet Sorin Dorin, Electrician, ambarcat la data de 19 Octombrie 2013, dorim să vă aducem a cunoștință că nava R.M. Pioneer, al cărui management este asigurat de către Compania WEM Lines S.A. , Atena, Grecia, cu care am încheiat contractele de muncă se află în rada interioară a portului Prai din Malaezia, din data de 31 August 2013, fiind arestată din data de 22 August 2013 de către High Court Kuala Lumpur pentru un proces comercial între Dampskibsselskabet Norden A.S. și Armatorul navei R.M. Pioneer.
De la data de 22 August 2013 nava se află în custodia High Court Kuala Lumpur, care a numit un manager pe perioada arestului, Univan Ship Management LTD. Ultimul salariu achitat echipajului a fost plătit de către WEM LINES pentru luna August 2013, iar bani cash la bordul navei nu am primit niciodată de la ambarcarea noastră la bordul navei. Am făcut cereri pentru repatriere și pentru plata salariilor cuvenite în repetate rânduri Companiei WEM LINES, iar acesta a răspuns, din luna septembrie și până în prezent, că o să ne plătească cu siguranță, și ne-a rugat să mai avem răbdare și încredere în Companie. În ultimile două săptămâni ne-a informat că, de fapt, de la data arestului navei, WEM LINES
nu mai este responsabil pentru plata salariilor echipajului și că trebuie să ne adresăm UNIVAN pentru obținerea salariilor noastre. La cererea formulată de către comandantul navei,  Pârvu George către UNIVAN Ship Management LTD, prin care cerea UNIVAN-ului să achite salariile echipajului, acesta își declină, de asemenea, responsabilitatea față de echipaj.”

Certificatul ITF al Companiei WEM LINES este expirat!

Toți membrii de echipaj amintiți, precum și comandantul au făcut cereri de repatriere
imediată și de plată a drepturilor salariale care li se cuveneau, atât către WEM LINES, cât și către
UNIVAN, neprimind însă nici un răspuns favorabil. Contactată de echipaj, ambasada României din Malaezia i-a sfătuit să angajeze cât mai urgent un avocat care să-i reprezinte în instanță. Întrucât nava este ancorată în rada portului, iar compania nu le asigură posibilitatea de a ajunge la țărm, echipajul fiind astfel izolat total de aproape 3 luni, le este dificil să încerce să găsească un avocat. De asemenea, avocații locali percep un avans în cash, iar navigatorii români nu dispun de bani cash, întrucât Compania nu le-a alocat bani cash la bordul navei. În acest context se văd în situația de a nu putea beneficia de asistență juridică. Conform documentelor existente la bordul navei, situația arată că certificatul ITF (International Transport Workers’ Federation) al Companiei WEM LINES este expirat, fapt care din punct de vedere juridic drepturile salariale ale navigatorilor vor putea fi cam greu recuperate la nivelul salariilor acceptate de ITF.

Una din firmele de crewing pomenite de marinari spune că nu are legătură cu cazul

În mesajul marinarilor este menționat numele firmei de crewing Shipcare Services SRL Constanța. Redactorii DEZVĂLUIRI au comunicat telefonic cu reprezentantul firmei în persoana Mihaelei Scrieciu, aceasta declarând că totul este o confuzie în afirmațiile marinarilor, că aceștia nu și-ar fi citit bine contractele. Pe scurt, doamna a negat implicare firmei în această problemă. Mai jos vă punem la dispoziție răspunsul acesteia:
„Stimați Domni,
Vă rugăm respectuos să verificați cele (…) afirmate, deoarece este o confuzie privind agenția de crewing care i-a trimis pe marinarii respectivi în voiaj. Dacă citiți cu atenție cover-ul respectivei notificări, se invocă S.C. Royal, o altă agenție de crewing, noi putem doar afirma că avem cunoștință doar de faptul că 2/O (ofițerul secund n.r.) Tonu Bogdan a fost trimis de către
societatea BRIGHT BALKAN SHIPPING SERVICES SRL, având în jur de o lună la navă.
Drept urmare, vă rog să nu implicați agenția de crewing SHIPCARE SERVICES într-un potențial conflict sau situație neplăcută, atâta timp cât nu este parte contractuală în respectiva situație.”
Deci, nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase celor de la această agenție, sau cel puțin asta țin să se înțeleagă. Dar, întrebarea vine: chiar așa de rău intenționați să fie marinarii de au pomenit cu insistență numele acestei firme? Sau de fapt …care o fi realitatea?

Sindicatul Liber al Navigatorilor: „Problema este că sunt implicate mai multe agenții de crewing fără poliță de asigurare valabilă”

În momentul când a fost contactat telefonic, liderul ITF Romania, Adrian Mihălcioiu a declarat că tocmai ce primise informarea și se ocupa cu procesarea datelor în vederea luării măsurilor ce se impun în astfel de cazuri. Acesta a declarat că a fost informat pe cale oficială și Ministerul Afacerilor Externe. Cazul navei pe care se află acești navigatori se află în instanță, nava nefiind abandonată efectiv. Autoritățile de la uscat au în grijă aducerea de alimente și apă la bord pentru echipaj. În schimb, în ceea ce privește salariile restante ale acestora, problema este ceva mai complicată. Fiind implicate mai multe firme de crewing, se îngreunează și relația dintre armator, echipaj și firma care a trimis fiecare membru de echipaj în parte. Mihălcioiu a mai spus că în mod normal și legal, în asemenea cazuri, firmele de crewing ar trebui să uzeze de polița de asigurare (minimum 10.000 de euro…) pe care sunt obligate să o dețină tocmai pentru astfel de situații. Din păcate, multe asemenea firme își fac o pseudo poliță de asigurare numai în vederea înființării firmei și declarării ei organelor competente. Așa că, exact ca în cazurile  de față, de forță majoră în ceea ce privește echipajele trimise, nu poate fi executată nici o poliță deoarece aceasta ori nu există ori are o valoare extrem de mică, valoare ce nu acoperă cheltuielile cu diurnele restante. Mihălcioiu a dat chiar și un exemplu de firmă de asigurări care a încheiat cu agențiile de crewing acest gen de polițe, cei de la Euroins. Liderul de sindicat a mai declarat că va face tot ce-i stă în putință în vederea ajutorării celor cinci navigatori.
În ceea ce privește nava R.M Pioneer, Mihălcioiu spune că aceasta s-ar fi confruntat de foarte multe ori cu astfel de probleme, iar dacă navigatorii români s-ar fi interesat măcar un pic de navă sau de armatorul ei nu s-ar fi ajuns în asemenea situații. Pe scurt, Sindicatul Liber al Navigatorilor are posibilitatea de a putea informa corect marinarii  atât despre navele la bordul cărora urmează să se îmbarce, cât și despre agențiile de crewing, armatori și toate cele.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top