Politic

Șișcu, în vizită în comunitățile din Somova și Beștepe

George Șișcu a continuat să viziteze comunități dobrogene. De această dată a vizitat Somova și Beștepe. 

„Am ajuns la Somova.
În județul Tulcea când spui Somova, gândurile îți pleacă automat la Gogu.
Așa îl stiu toți, GOGU.
Este primarul comunei, Gheorghe Nastase.
Gogu este energie în stare pură.
„Domnule deputat, am să fac din Somova o localitate în care să-ți placă să trăiești tot timpul, nu doar să vii şi să te retragi pentru linişte în weekend sau seara. Am să atrag firme, să vină să investească aici, se va vorbi de Somova cum se vorbește de Ciugud, de Floreşti sau cum se vorbea de Luncaviţa lui Ștefan ILIE. Ai să vezi!”, mi-a spus plin de încredere primarul.
Eu pe GOGU îl cred.
Sunt convins că dezvoltarea comunei va fi rapidă şi va împrumuta ceva din stilul primarului său, energic, debordant, mereu la turație maximă.
„Eu nu dorm, n-am somn, sunt printre campionii judeţului pe programul Anghel Saligny, cu investiţii de peste 40 milioane de lei. Vreau să fac proiecte comune cu municipiul Tulcea, am vorbit deja cu președintele Ştefan ILIE, primarul municipiului, şi o să vedeți ceva frumos. Am înnebunit cu creșterea prețurilor la materialele de construcții, îmi plecau firmele cu care făceam lucrările, pierdeam proiectele dar nu m-am lăsat, m-am descurcat”.
Multe dintre proiecte le-a început când era viceprimar iar acum le-a terminat, dar sunt multe lucrări în plină desfăşurare, iar altele vor mai veni pe parcurs.
„Acum asfaltăm străzi din Somova. Am reabilitat, modernizat și dotat căminele culturale din Somova și Mineri. La şcoala generală din Somova am schimbat ușile și geamurile, am construit un grup sanitar lipit de școală și am dotat școala cu o centrală termică pe peleţi. Avem o stație de epurare nouă și perfect funcțională. Atât în satul Mineri cât și în Parcheş am construit câte o capelă mortuară în semn de respect pentru cei ce se săvârșesc din viață”, mi-a spus, înşirând proiectele derulate în comună.
Tot la Somova au fost schimbate 740 corpuri de iluminat dintr-un total de 1.432. Sunt montate becuri cu led economice.
„O să vă minunaţi ce va face Gogu la Somova!”
Am preferat să-l citez pe primarul din Somova și nu să vă spun cu cuvintele mele, pentru a simți cumva energia pe care o emană acest om.
Îi urez succes și îl asigur de tot sprijinul meu!
O echipă liberală puternică în slujba tulcenilor”, a transmis Șișcu.

„Am ajuns zilele trecute în comuna Beştepe din vestul judeţului, localitate condusă de Dumitru Ţipirigan, primar PSD. Cum domnul primar se afla în concediu, am discutat cu colega mea de la PNL, doamna viceprimar Carmen Luiza Mocanu. Chiar dacă se află în funcţie doar de câteva luni, doamna Mocanu este deja racordată la problemele comunei. Mi-a prezentat situaţia din localitate, dar şi proiectele actuale sau viitoare derulate de primărie.
Comuna este formată din trei localităţi, respectiv Beştepe, Băltenii de Sus şi Băltenii de Jos, iar administraţia locală are ca priorităţi realizarea lucrărilor de infrastructură, în special cele care ţin de apă şi canalizare, dar şi de refacerea drumurilor.
„Nu vrem să ratăm oportunitățile care ni se oferă prin programele guvernamentale, mai ales programul Anghel Saligny, unde am depus un proiect de peste 5.5 miilioane de lei pentru alimentare cu apă şi canalizare”, mi-a transmis încrezătoare doamna viceprimar Mocanu.
Tot ea a precizat că un sprijin deosebit este acordat de primărie celor care vin să investească în Beştepe, cu precădere în sectorul turismului. Aş remarca faptul că localitatea oferă foarte multe posibilităţi pentru un sejur în Delta Dunării. Încurajez în mod deosebit acest lucru, pentru că investiţiile creează locuri de muncă şi aduc bunăstare oamenilor din zonă.
Voi continua să am întâlniri în teritoriu, pentru că vreau să-i ascult pe oameni, să ştiu care le sunt problemele, iar împreună cu administraţiile locale să identificăm soluţiile cele mai bune pentru comunităţile respective”, a declarat deputatul.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top