Miercuri, 12 octombrie 2016, un urs a fost împușcat. Nu în pădure, ci în orașul Sibiu. Fără autorizație, fără avizul Ministerului Mediului, în totală bătaie de joc față de legile țării, față de convențiile internaționale la care România e parte și față de normele de bun-simț care după care se guvernează până și unele țări înapoiate.
Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană în 2007. Ulterior, a revenit în rândul orașelor românești – un loc al smintirii, al materialismului nesimțit și al barbariei desăvârșite.
Un articol de Răzvan PETRE
Timp de un an, orașul în care se află Turnul Sfatului a luminat Europa. Apoi a redevenit orașul în care se află cartierul Turnișor (fistichiul cartier țigănesc ridicat pe malul Cibinului). A devenit locul în care doi inși au fost săltați pe stradă de Poliție – ca pe vremea lui Ceaușescu – pentru că îndrăzneau să facă poze uneia din casele președintelui. Acum, iată, a devenit locul în care un pui de urs a fost hăituit ore bune, apoi a fost împușcat stupid – „pentru a nu se pune în pericol siguranța publică”. Nota bene – a fost împușcat într-un ghiveci de flori, pe care se suise încercând să scape de neghiobii care îl urmăreau.
Din prima, bezmeticul de la DSV care a făcut analizele ursului ucis s-a trezit pomenind de faptul că „nu este exclusă rabia” – deși ursul nu a arătat niciun semn de boală și nu a atacat pe nimeni. Nu se știe niciodată – și așa autoritățile au avansat recent un proiect de împușcare a peste 1.000 de carnivore – iar un urs turbat ar pica la țanc pentru a justifica elanul vânătoresc al Guvernului Cioloș…
De asemenea, mirosind probabil o promovare, prefectul de Sibiu – bezmeticul nr. 2 – s-a grăbit să-i facă un upgrade ursului adolescent, pe care l-a etichetat ca fiind „un animal sălbatic matur, de 6 ani” (la 5-6 ani cât a fost estimat de cei de la DSV, ursul abia atinsese maturitatea sexuală, în cel mai bun caz). Prefectul s-a declarat mulțumit de faptul că nimeni nu a fost rănit, deși „animalul sălbatic matur s-a aflat liber timp de 3 ore prin cele mai populate zone ale orașului”. E adevărat că, tot timp de 3 ore, prin cele mai populate zone ale orașului au mai umblat și niște indivizi care au tras ilegal cu arme de foc. Dar asta se pare ca nu îl preocupa pe onor prefectul județului Sibiu. Indivizii înarmaţi pot să tragă cu puşca prin oraş cât vor ei – prefectul ne apără de urşi!
E greu de crezut că într-o urbe care se vrea oraș-model, dintr-o țară care se vrea „civilizată”, se mai procedează astfel. Sibiul are cea mai veche grădină zoologică din România – și una din cele mai mari din țară. E al naibii de greu de presupus că acolo nu se găsește o armă cu tranchilizat și un om care să știe să o folosească corect. Sau poate că oamenii de la zoo, când vor să mute ursul dintr-un țarc în altul, se adresează cu „No hai, bă, ursule, meri și tu dincoloo!”
După ce toată mizeria a explodat în mass media, s-a găsit explicația ridicolă că s-a tras în urs cu tranchilizant, dar săgeata nu l-a nimerit, ci a dispărut în neant… Iar animalul a trebuit ucis, pentru a nu pune în pericol viața… nimănui – căci camerele au surprins ultimele clipe de viață ale ursului, într-o curte de fabrică goală.
În realitate, ce s-a întâmplat poate fi rezumat simplu: Un pui de urs speriat de ceva a ajuns în pădurea de la marginea Sibiului, şi de aici în oraş. Unde a fost hăituit de Poliţie, SMURD şi alte lighioane. În final, un vânător curajos l-a împuşcat pe la spate, încălcând totodată – ca un boss de boss ce este – vreo 4-5 legi. Ursul să zică totuşi mersi: Dacă înloc să fugă prin oraş s-ar fi oprit să facă poze cu vreo casă de-a lui Iohannis, probabil că deştepţii din IPJ nu s-ar mai fi deranjat să cheme vânătorii să-l împuşte. Probabil că ar fi chemat direct Aviaţia – să îl bombardeze…
Contrar gogoşilor înşirate de penibilul prefect de Sibiu, din filmări se vede clar că nu era nimeni în niciun pericol, ba chiar animalul atrăsese sute de gură-cască ce veniseră să facă poze cu ursul. Post factum, prefectul a anunţat o anchetă – care cel mai probabil va decurge ca toate celelalte mari anchete din ultimii ani – accidentul din Apuseni, ancheta accidentului de pe Siutghiol, sau cea din dosarul Colectiv, care după un an se află în exact acelaşi punct în care era în 30 octombrie 2015. Dacă nu ne pasă de oamenii morţi – cu atât mai puţin de un amărât de urs. Şi, în definitiv, România ucide pe bani 200-300 de urşi, anual. Unul în plus sau în minus nu intră nici măcar la capitolul „Statistică”.
Episodul uciderii ursului din Sibiu nu e lipsit de precedent. Anual, România are parte de evenimente similare. În urmă cu 10 ani, la Brașov, o situație de criză a fost provocată de „ursul mâncător de oameni” de sub Tâmpa. După o scurtă operațiune de comando, vânătorii, prefectul și ceilalți membri ai poterei cinegetice au dibuit un urs și l-au împușcat, fără să aibă o minimă garanţie că animalul doborât era unul şi acelaşi cu cel pe care îl căutau. Înainte de ucidere, oficialii afirmaseră dubios că ursul era turbat (urșii au imunitate naturală și de cele mai multe ori nu sunt afectați de virusul turbării, chiar dacă unii pot deveni purtători) și că mâncase mâna uneia dintre victime. După aventura cinegetică, în stomacul ursului s-a găsit… iarbă.
Un alt episod sinistru s-a consumat în 2012. Un urs a fost prins într-o capcană de un braconier, iar când acesta s-a apropiat să-i dea lovitura de grație, ursul i-a plătit polița. În timpul luptei, ursul s-a eliberat, iar după uciderea braconierului a fugit în pădure. La ordinul Rovanei Plumb (ministrul paralel cu orice – deci bun la toate – al PSD-ului, care atunci deținea portofoliul Mediului), vânătorii au plecat în turmă, să distrugă „ursul periculos”. Asta deși toate indiciile (capcane, lațuri, cangea utilizată de braconier) arătau că omul atacase animalul, și nu invers. Dacă nu o mai țineți minte, Rovana Plumb e persoana care a devenit faimoasă pentru hainele de blană pe care le purta pe sub halatul OPC și pentru mașinile sale de neam prost și care poluează ca la balamuc (inclusiv un SUV Audi înmatriculat în Bulgaria pentru a fenta Timbrul de Mediu pe care chiar Rovana Plumb îl instituise). Profitând de încărcătura emoțională a evenimentului, ea a dat imadiat o derogare de la legislația de mediu, instituind o cotă fără precedent pentru vânătoarea de urși – 355 de exemplare pe an. Cum ar veni – dacă tot a murit omul ăsta, de ce să nu profităm și noi nițel?
P.S.: Înainte să termin de scris, am văzut reacţia lui Iohannis. Prins oarecum nepregătit, preşedintele a dat o declaraţie de formă: „Cum avem oameni instruiţi să stingă un foc, să descarcereze, să avem şi 2-3 care prind un animal speriat care se plimbă prin oraş.” Din păcate, însă, eu unul mă tem că nu asta e soluţia cea mai buna. În primul rând, pentru că acesta e primul urs care intră în Sibiu şi, în ritmul în care ucidem animalele sălbatice, probabil că şi ultimul. Să ai 2-3 astfel de oameni antrenaţi şi dotaţi pentru a captura animale sălbatice, în fiecare oraş mai mare, ar fi o risipă enormă.
În mai 2015, în Nepal, un rinocer a ieşit dintr-o rezervaţie şi a luat-o la goană printr-un oraş mare. Nepal e o ţară înapoiată şi săracă, aflată într-o perpetuă criză socială şi politică, pe fondul luptelor pentru putere între comuniştii maoişti şi cei leninişti. Cu toate acestea, nepalezii au procedat cu rinocerul lor mult mai civilizat decât am făcut-o noi, cu ursul nostru. Animalul de două tone a rănit mai mulţi oameni şi a ucis cel puţin o persoană, dar autorităţile şi cetăţenii au reuşit să îl strunească înapoi în pădure. Iată, deci, că nu e neapărată nevoie de oameni antrenaţi şi de planuri de intervenţie. Ci în primul rând de bun-simţ şi de respect pentru lege.
