Comisia Europeană

Sensul giratoriu către nicăieri, cadoul drumarilor pentru Cardinal Motors

La câţiva kilometri de Constanţa, pe şoseaua care este în fiecare vară cea mai aglomerată arteră rutieră a României, a răsărit de ceva timp un sens giratoriu. Aflată la intrarea în pădurea Valu lui Traian, construcţia îngreunează şi încetineşte traficul, fără a avea, cel puţin în aparenţă, un scop concret. Demarată în 2008, pentru a asigura accesul la showroom-ul Cardinal Motors din apropiere, construcţia intersecţiei cu sens giratoriu de la Valu lui Traian nu s-a terminat nici în ziua de azi. Cardinal nu a respectat nici termenul iniţial şi nici schema tehnică a construcţiei, iar sensul giratoriu existent azi a fost ridicat de către constructorii Autostrăzii Soarelui, cu binecuvântarea Direcţiei de Drumuri Constanţa. În timp ce Cardinal s-a trezit cu acest cadou din partea Direcţiei de Drumuri, numărul de accidente petrecute pe secţiunea de drum din zona giratoriului a crescut şi cu 500% faţă de anul anterior începerii lucrărilor de construcţie a faimosului covrig rutier.

Un articol de Răzvan PETRE

Covrig pe aţă

Sensul giratoiu de la Valu lui Traian este o mare necunoscută pentru toţi cei ce îl tranzitează. Nu este situat într-o intersecţie. Traficul din zonă nu cerea construirea lui. În plus, este situat pe aglomeratul DN 3 – şoseaua care face legătura între Constanţa şi Bucureşti, via Autostrada Soarelui. Vehiculele care circulă înspre şi dinspre Constanţa cu viteza legală de până la 100 km/h trebuie frânate brusc, pentru a se putea strecura prin sensul giratoriu. Am făcut un test – am încercat să parcurgem giratoriul cu 40 km/h (limita de viteză semnalată de administratorul drumului, pentru această zonă). De-abia am reuşit să trecem prin giratoriu, ca la raliu şi încălcând uşor linia de separaţie dintre benzi. În aceste condiţii, nu e de mirare că în acest loc s-au răsturnat mai multe maşini şi TIR-uri.

Nu e prost cine cere

Conducătorii auto care tranzitează giratoriul pot adresa mulţumiri, pentru existenţa lui, companiei Cardinal Motors. Aceasta a decis în urmă cu câţiva ani să îşi amplaseze un showroom/service Volkswagen şi Audi în zona Valu lui Traian. Pentru ca personalul şi clienţii să poată să facă la stânga, spre Constanţa, fără a încălca linia dublă continuă, Cardinal a decis că e timpul să schimbe circulaţia în zonă. Prin urmare, a solicitat construirea unui sens giratoriu, iar drumarii au zis „OK”. În timp, în alte zone, contruirea unor sensuri giratorii a fost amânată ani de zile, Direcţia de Drumuri şi Poduri condusă de Jean Paul Tucan a acceptat cu grăbire construirea giratoriului solicitat de Cardinal.

Giratoriu – da, showroom – ba

Construcţia showroom-ului a început în 2007, iar a giratoriului, în 2008. Deşi nu e chiar o superstructură, showroom-ul nu a putut fi finalizat nici în ziua de azi. Cardinal dă vina pentru acest lucru pe societatea care a realizat construcţia, iar gurile rele spun că, dată fiind criza şi vânzările în scădere, Cardinal nu avea niciun interes în a grăbi lucrările. Între timp, însă, a fost finalizat giratoriul – un giratoriu care nu serveşte niciunuia dintre scopurile pentru care a fost construit, dar şi autorizat.
Deşi contractul şi autorizaţiile iniţiale precizau că giratoriul va fi construit la indicaţiile şi pe banii celor de la Cardinal, firmele agreate de aceştia au realizat doar lucrările iniţiale. La mai bine de un an, pe acelaşi amplasament au apărut Astaldi şi FCC – constructorii Autostrăzii Soarelui. La indicaţiile Direcţiei Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, ei au finalizat construcţia sensului giratoriu, scopul declarat fiind acela de a facilita accesul utilajelor în zona autostrăzii.

Directorul DRDP: „Cardinal nu a respectat contractul!”

Pe lângă faptul că nu serveşte scopului pentru care a fost gândit, sensul giratoriu nici nu a fost construit aşa cum se specifica în autorizaţii. Panoul prezent la faţa locului ne arată că sensul giratoriu ar fi trebuit să aibă două ieşiri laterale, cu şosele secundare ce urmau să meargă spre showroom, spre Constanţa şi spre Valu lui Traian. În realitate, însă, aceste şosele lipsesc cu desăvârşire. De altfel, planul nici nu poate fi pus în practică – sensul giratoriu se termină fix în poarta celor de la Cardinal, iar o eventuală ieşire spre Constanţa ar trebui construită prin curtea şi prin clădirea showroom-ului. Contactat telefonic, Aidîn Ibram, directorul DRDP, ne-a declarat că cei de la Cardinal nu au respectat multe lucruri din contract. El a adăugat faptul că giratoriul actual este o construcţie temporară şi că urmează a fi dezafectat după finalizarea lucrărilor de construcţie la autostradă.

DRDP face cadouri scumpe

Încercarea de a afla cine îşi asumă construcţia giratoriului nu a produs niciun rezultat. Pe de o parte, Cardinal Motors nu a efectuat lucrările la care se angajase. Termenul iniţial al autorizaţiei a expirat, iar giratoriul nu a fost construit aşa cum trebuia. Pe de altă parte, DRDP i-a trimis pe constructorii autostrăzii să facă treaba celor de la Cardinal. Cum showroom-ul este planificat a fi dat în folosinţă la vară, Cardinal Motors va beneficia din plin de iniţiativa DRDP. Ei s-au trezit cu sensul giratoriu cadou, fără să cheltuiască prea mulţi bani şi fără să mai construiască ieşirile către Constanţa şi Valu lui Traian, care nu i-ar fi ajutat cu nimic.

Ibram: Dacă giratoriul încurcă pe cineva, îl mutăm mai încolo

Teoretic, sensul giratoriu de la Valu lui Traian urmează a fi desfiinţat la finalizarea construcţiei autostrăzii, pentru ca ulterior cei de la Cardinal să pună în aplicare proiectul iniţial. Deocamdată, Cardinal nu are niciun motiv să se grăbească, pentru că situaţia actuală le convine de minune. Întrebat despre alegerea „norocoasă” făcută de Direcţia de Drumuri, Aidîn Ibram ne-a declarat că sensul giratoriu „este întâmplător prin faţa celor de la Cardinal”. El a mai adăugat că, dacă giratoriul încurcă pe cineva, el va fi desfiinţat şi reconstruit în altă parte.

Accidentele rutiere sunt trecute de drumari la capitolul „Siguranţă rutieră”

Giratoriul de la Valu nu este cu noroc. O dovedeşte, printre altele, numărul mare de accidente rutiere petrecute în zonă, de la contruirea lui. În 2007, Poliţia Rutieră a înregistrat doar un singur accident grav în sectorul de drum aflat 500 de metri de o parte şi de alta a amplasamentului ales pentru giratoriu. Începând cu 2008 (când s-au apucat de treabă cei de la Cardinal), numărul de accidente grave, cu persoane vătămate sau ucise, a crescut de patru-cinci ori. Pe lângă aceste evenimente triste, contabilizate de Poliţie, mai sunt şi numeroasele tamponări şi incidente minore, cum ar fi răsturnarea unui tir de cherestea în mijlocul giratoriului, petrecută cu două săptămâni în urmă. În mod ironic, întrebaţi despre utilitatea sensului giratoriu, oficialii Companiei Naţionale de Drumuri şi Poduri au menţionat că acesta „asigură fluenţa şi siguranţa traficului rutier”…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top