Politic

Senatorul Vergil Chiţac răspunde la întrebarea: Există sau nu fisuri în NATO?

Iată ce spunea acum câteva zile pe pagina contului său de socializare, senatorul Vergil Chiţac, Amiral al Marinei Militare, în legătură cu aniversarea de săptămâna trecută la Washington, a 70 de ani de existență a NATO:

Aniversarea a fost marcată de tensiunile, chiar și de interesele divergente din interiorul Alianței. Pe 4 aprilie, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a avertizat că SUA <nu poate asigura apărarea Occidentului> dacă Occidentul continuă să depindă de energia rusească… cu referire directă la Germania, care <a profitat de protecția americană în Europa timp de generații>. Ceea ce pe fond, e corect. Inițiativa <București 9>, susținută de americani, a consumat în februarie la Kosice o nouă rundă, pentru a discuta consolidarea flancului Estic al NATO. În paralel, Polonia și Lituania s-au angajat să creeze legături mai strânse și să-și consolideze apărarea de-a lungul frontierei comune.

Pe de altă parte, Ungaria și SUA au semnat un acord comun de apărare, iar președintele estonian Kersti Kaljulaid a declarat că se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre Ucraina, Georgia și relațiile bilaterale.

În Marea Neagră, s-a desfășurat timp de o săptămână cel mai mare exercițiu multinațional naval NATO- SEA SHIELD 19 – , pe care Rusia l-a descris drept „un alt pas spre escaladarea tensiunilor din regiune”, avertizând că va răspunde provocărilor. Hotărât lucru, nu e cea mai fastă perioadă din istoria NATO.

Dorind să dezvoltăm acest subiect destul de sensibil la acest moment pe plan euro-atlantic şi mondial, l-am rugat pe senatorul Vergil Chiţac să puncteze mai în amănunt unele aspecte sesizate de el în legătură acest subiect. Iată ce ne-a declarat senatorul constănţean:

Turcia importă armament de la ruşi

Să începem cu Turcia. Nu ştiu dacă ar fi corect să spun dacă se distanţează de NATO, cu toate că s-ar putea spune şi asta. Dar ce se întâmplă acum cu Turcia, este consecinţa directă a relaţiilor dintre Turcia şi SUA, e o relatie directă, tensionată, care cred că s-a acutizat atunci, în 15 iulie 2016, când Erdogan a trebuit să facă faţă unei lovituri de stat şi l-a declarat pe Fetulah Gulen ca fiind responsabil de aşa ceva. Acesta a fost şi motivul pentu care a epurat tot statul, a băgat sute de generali, mii de ofiţeri şi alţi oameni din stat la puşcărie, deci a fost o epurare a statului. De atunci, relaţiile dintre Turcia şi SUA s-au încordat, probabil că Erdogan a crezut că SUA au avut un rol în acţiunea aceea şi acum lucrurile au degenerat, inclusiv anul trecut dacă ne aducem aminte, când preşedintele Trump a impus bariere vamale Turciei din cauza arestării unui pastor american în Turcia. Trump a impus bariere vamale la 10% la oţel şi 20% la aluminiu şi a doua zi lira turceasca a scăzut cu 6-7 procente. Cert este că relaţiile sunt tensionate din toate punctele de vedere, inclusiv economic şi politic.

Şi acum ce face Turcia, membru NATO? Importă armament de la ruşi! E total anormal că importă sistemul anti-rachetă rusesc S 400, care este echivalentul sistemului american Patriot. Sistemul acela nu se poate integra în sistemele NATO.

Pe de altă parte, americanii au înghetat exportul avioanelor F 35 în condiţiile în care negocia de ani de zile ca unele componente ale acestor avioane de luptă să se fabrice în Turcia, pentru că Turcia.

Uite că acum lucrurile au îngheţat si Erdogan continua să spună că în a doua jumatate a anului vor veni deja primele elemente de la S 400-le rusesc, în baza unui contract care a costat cam 1,5 miliarde de euro. Una peste alta, e limpede ca Turcia se reaşează. Ea tot timpul în această perioadă a balansat între Est şi Vest. Adică face cu ochiul şi ruşilor şi chinezilor, dar nici nu ar vrea să se depărteze de vestul civilizat.

Din informaţiile mele, Turcia este în prezent o ţară în care serviciile secrete ruseşti au un interes primordial în perioada următoare, şi destul de împânzită de oamenii din inteligence-ul rusesc. Să ne amintim că s-a vorbit şi de Turc-Stream, conducta de gaze care împreună cu North – Stream-ul va ocoli Ucraina, adica gaze care vin de la ruşi, ajung la turci, apoi în Balcani şi chiar şi în Italia”.

Ungaria ţine aproape de NATO. În ţară Orban are un discurs antieuropean

Ungaria nu se află în poziţia Turciei în ceea ce priveşte poziţia de distanţare de NATO. Iar Orban e la două capete: în ţară se dă naţionalist şi împotriva imigraţiei, însă de la Uniunea Europeană vrea bani europeni şi în niciun fel nu va renunţa la calitatea de membru NATO. De altfel, de curând, Ungaria a semnat un tratat cu SUA privind apărarea şi asta denotă o legătură directă privind apărarea Ungarei şi SUA.

În acelaşi timp însă, pot să observ că se simte o distanţare în NATO de către ţările care au făcut parte din blocul comunist, ţările estice, care sunt în zona limitrofă Rusiei şi ţările vestice. Chiar şi în ţările vestice există diferenţe de opinii, de exemplu Polonia este total împotriva influenţei ruseşti, chiar are şi o retorică antirusească, pe când Ungaria nu este aşa, mai ales că a încheiat cu Rusia un contract economic de împrumut prin care Rusia se angaja să construiască la Pecs în Ungaria o centrală nucleară. Deci uitaţi cum se obesrevă poziţii diferenţiate în NATO faţă de Rusia.

Germania este pro-rusă în chestiunea gazelor

„Germania este şi ea mai pro-rusească, deoarece importul de gaze se face masiv din Rusia, chiar dacă existau şi alte variante, exista South-Stream 1 care nu producea o dependenţă de gaz rusesc, dar acum vrea şi South Stream 2, care chiar produce o dependenţă de importuri de gaz rusesc. Or tocmai asta spune şi Trump şi Biden: <Atât timp cât voi (Germania n.r.) le daţi miliarde de euro ruşilor pe gaz, după aia veniţi la noi să vă apărăm? Nu e cumva o chestie de ipocrizie?>.

Deci, una peste alta, NATO în prezent nu trece prin cel mai fast moment al existenţei sale, totodată la nivel mondial lumea de reaşeză şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere politic, deci îşi caută un nou drum, o nouă cale spre un punct de stabilitate.”

În România, înzestrarea Armatei se mişcă greu

În ce priveşte România ca stat membru NATO, chiar dacă s-a angajat ca 2% din PIB să fie alocat Apărării, de fapt a cheltuit numai 1,7….1,8%. De înzestrare a Armatei ce sa mai spun? Vedeţi că recent a avut loc o aplicaţie mare în Marea Neagră. Ministrul Fifor mi-a promis public într-o emisiune TV că anul 2018 va fi Anul Marinei, şi ce am constatat? Că la sfârşitul acelui an aproape că s-a anulat acea achiziţie a corvetelor şi dosarul acelor achiziţii a fost trimis la Procuratura militară. În România nu vorbim de modernizarea Armatei, vorbim de achiziţii minimale absolut necesare. Atât cât pentru Forţele Aeriene, cât şi pentru Forţele Terestre, cât şi pentru Marină. Pentru Marină, erau în plan noile corvete, apoi un sistem mobil de lansare rachete anti-navă etc. Şi acestea sunt chestiuni absolut esenţiale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top