Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, anunță că se lucrează la o zonă de triere și testare pentru pacienții care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”. Au sosit deja cele 11 containere modulare și în câteva zile va fi amenajată zona de triere, al cărei rol principal este de a preveni infectarea cadrelor medicale.
Suntem într-un război cu un inamic invizibil. Este esențial să ne protejăm medicii și tot personalul din sistemul sanitar. Am decis să organizăm la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța o zonă de triere pentru Unitatea de Primiri Urgențe, astfel încât să prevenim răspândirea virusului în rândul cadrelor medicale. Sunt conștient că medicii au o misiune extraordinar de grea și toată greutatea acestor zile o poartă ei. Astăzi au sosit cele 11 containere modulare în care va fi amenajată zona de triere și testare a pacienților care ajung la UPU.
Aceste containere sunt dotate cu paturi și cu toalete care sunt prevăzute și cu dușuri. Am alocat fondurile necesare pentru acest proiect și, în cazul în care va fi nevoie, vor fi suplimentate în funcție de necesități. Suntem alături de cei care luptă în linia 1 și vom încerca, în permanență, să îi protejăm. În maximum 5 zile această zonă va fi funcțională la capacitate maximă. Mulțumesc tuturor celor care ne ajută să ne protejăm medicii, dar și locuitorii, a transmis Țuțuianu.