Serviciile secrete franceze sunt cu ochii pe bazele militare americane din Dobrogea
În urmă cu exact un an de zile (5 octombrie 2008) reporterii DEZVĂLUIRI intrau în posesia unor informaţii conform cărora Statele Unite aveau în vedere folosirea bazelor militare din Dobrogea drept suport şi locaţie pentru plantarea unor silozuri cu rachete. Acest plan făcea parte din intenţia SUA de a-şi pune în aplicare strategia de apărare denumită „Scutul Antirachetă”, strategie care a stat la baza multor conflicte şi negocieri diplomatice dintre SUA şi Rusia. Informaţia respectivă a ajuns la reporterii DEZVĂLUIRI în urma unor întâlniri cu persoane care reprezentau interesele militare ale guvernului francez, fiind în mod cert în legătură cu serviciile secrete franceze.
Un articol de Ştefan Doru COPOŢ
La acea vreme, informaţia nu a părut a fi relevantă, situaţia politică internă a României precum şi starea de fapt în ceea ce privea la acel moment posibila accentuare a intenţiei americane de a-şi pune în aplicare acest plan de apărare, făcând ca jurnaliştii să le considere puţin importante, cu atât mai mult cu cât ar fi putut face parte dintr-o tentativă de intoxicare informaţională.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, mai precis pe 21 septembrie a.c., presa centrală românească a confirmat faptul că americanii chiar au de gând să folosească teritoriul dobrogean pentru a-şi pune în aplicare planul de care aflasem anterior. Conform noilor informaţii oficiale, locaţiile unde ar putea fi „plantate” elementele militare sunt aliniate de-a lungul coastei româneşti a Mării Negre. Poligoane militare, baze militare active, sau dezafectate, toate sunt posibilele locaţii ale viitoarelor silozuri de rachete americane. Baza de la Kogălniceanu, poligonul Babadag, poligonul Vadu şi fosta unitate de radiolocaţie de la Sulina sunt cele mai bine poziţionate puncte, din punct de vedere strategic, care ar putea găzdui „scutul antirachetă” american.
Ex-ministrul Diaconescu a confirmat
După multe discuţii şi negocieri care au rămas fără rezultatul scontat şi care au condus la abandonarea scutului antirachetă din Polonia, strategii americani şi-au mutat atenţia către ţara noastră. Fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu, era citat în urmă cu două săptămâni în presa centrală, cu următoarea declaraţie: “Statele Unite nu au abandonat ideea de a descuraja orice riscuri şi ameninţări. America nu s-a retras din joc, are o abordare mult mai deschisă şi mult mai flexibilă şi cu o adresare mult mai directă tuturor partenerilor, mai ales Rusiei. Pot să vă spun că România este în joc. SUA au interese foarte importante la Marea Neagră. Ceea ce eram obişnuiţi să credem – anume că graniţa de securitate euro atlantică coincide exact cu graniţa NATO – pare a nu mai fi valabil. Din acest punct de vedere, Bucureştiul caută să nu fie pe o falie. Căutăm să nu fim într-o zonă de confruntare. Bineînţeles că noi sperăm ca această confruntare nu se va întâmpla”. În ton cu cele declarate de Diaconescu, se ştie deja că strategii americani au elaborat un nou plan de apărare, privind instalarea unor rachete sol-aer în Turcia, Grecia, Bulgaria şi România.
Polonia a sărit din schemă, arătând cu degetul spre România
Vizavi de planul militar american, abandonat în ceea ce priveşte Polonia, din cauza intervenţiilor diplomaţiei ruse, ministrul de externe al Poloniei, Radoslwa Sikorski a afirmat nu demult: “Această decizie precum şi modul în care a fost luată arată lumii că, pentru Statele Unite, Polonia nu este decât un partener regional. Numai UE poate fi un partener strategic al Statelor Unite, pentru că nici o ţară europeană, mai ales cele din Est, nu are singură un potenţial comparabil cu SUA” – aici referindu-se în special la România. „La fel ar trebui să procedeze şi România, dar cu scenarii de rezervă pentru orice evoluţie posibilă pe continent” – a mai adăugat el.
Cunoscutul cotidian american “New York Times”, publica recent o declaraţie a lui Robert Gates, secretarul american al Apărării, care a precizat că scutul antirachetă ar fi devenit operaţional abia după anul 2017, iar noul plan strategic antirachetă, în care Polonia a jucat o carte proastă, a fost interpretat greşit ca un fel de concesie făcută Rusiei. Tot Gates a mai spus că „suntem în curs de consolidare şi nu de renunţare la sistemul de apărare antirachetă în Europa. Atitudinea şi posibila reacţie a Rusiei nu au avut nici un rol în formularea recomandării mele pentru preşedinte. Desigur, ţinând cont de ostilitatea din trecut a Rusiei faţă de apărarea antirachetă americană din Europa, dacă liderii ruşi susţin planul, va fi o schimbare de politică neaşteptată şi bine-venită din partea lor. În Europa va exista o apărare americană antirachetă, pentru a asigura protecţia trupelor americane de pe continent şi a aliaţilor din NATO. De preferat ar fi un sistem de apărare pentru Europa contra unor atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune”.
Ciubucul olandez şi bombardeaua rusească, „mândria” Armatei Române
Programul apărării antirachetă prevăzut pentru ţările est- euro pene nu priveşte în nici un caz eventuale atacuri cu rachete balistice din Iran sau Coreea de Nord, aşa cum s-a zis iniţial, odată cu lansarea acestei idei. Istoria ultimilor 100 de ani lasă loc unei singure interpretări a necesităţii acestui mod de apărare: pericolul roşu, Rusia. Evenimentele politice recente dintre Rusia şi Ucraina tind să devină un nou pericol în regiunea de est a Europei. Şi asta probabil şi din cauza declaraţiilor publice ale preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko privind aderarea Ucrainei la NATO. Apariţia bazelor militare americane în estul Europei ar fi trebuit să aibă ca efect refacerea echilibrului strategic în regiune, dar odată cu lansarea programului vizând scutul antirachetă riscurile s-au amplificat.
La acest moment România dispune de o dotare extrem de proastă şi învechită în ceea ce priveşte sistemul de apărare cu rachete. Rachetele sovietice sol-aer aflate în dotarea Armatei Române încă din anii 1970-1980, de tip Strela sau Scut II, nu mai pot constitui pentru ţara noastră un sistem de apărare real şi eficient. În anul 2004, România a achiziţionat din Olanda- graţie „priceperii”, şi mai ales a comisioanelor grase obţinute de cei din Ministerul Apărării, opt sisteme de rachete de interceptare “Hawk”, complet nefuncţionale. Pe lângă faptul că erau inoperabile, rachetele olandeze foloseau pentru ghidare o reţea de radare cu emisii de radiaţii peste limitele admise, care s-a dovedit a fi cauza apariţiei bolilor cancerigene în rândul militarilor care le operau. De altfel, acesta a şi fost principalul motiv pentru care armata olandeză le-a vândut „deştepţilor” români la preţul de aproximativ 500 de milioane de euro.
Păduchele rus vrea şi el în blana NATO
În ziua de 21 septembrie a.c. Nikolai Makarov, şeful Statului Major Rus, a declarat, cu ocazia unei întâlniri cu omologii săi americani şi europeni organizate în Elveţia, că ”singurul scut antirachetă acceptat de Moscova este unul în care să fie apărată şi Rusia.” Totodată el a mai spus că „nu s-a luat încă o decizie privind anularea instalării rachetelor Iskander la Kaliningrad.” Rachetele ruseşti aflate în componenţa sistemului de apărare Iskander sunt rachete tactice de mare precizie, cu o rază maximă de acţiune de 500 de kilometri. O bază de astfel de rachete, dacă ar fi plantată undeva în Transnistria, ar putea lesne atinge în caz de conflict Bucureştiul. Preşedintele american Barack Obama a reacţionat însă clar în privinţa intenţiei ruseşti, declarând: „Acest plan a provocat mereu o stare de paranoia Rusiei. Scutul nu reprezintă o ameninţare pentru această ţară. Activitatea mea aici nu constă în a negocia cu ruşii. Nu ruşii sunt cei care determină chestiunile legate de apărarea noastră. Decizia a fost dictata de mijloace mai bune de a proteja SUA şi aliatii lor europeni.”
Strategie la Marea Neagră
Aşa cum spuneam la începutul acestui material, acţiunile americanilor sunt atent supravegheate de partenerii europeni membri NATO. Franţa, care e recunoscută ca având o puternică atitudine de repulsie vizavi de americani, în general, umăreşte îndeaproape mişcările acestora. După cum am constatat, serviciile secrete franceze ştiau de mult de planul american, în care era inclus şi litoralul românesc al Mării Negre. Studiind locaţiile posibile pentru „plantarea” sistemelor antirachetă americane, jurnaliştii DEZVĂLUIRI au identificat poziţiile ideale în care planul Pentagonului ar putea fi aplicat. Reţeaua defensivă ar putea începe cu fosta bază de radiolocaţie aflată la Sulina – în prezent dezafectată, şi continua cu poligonul de trageri aflat în administrarea armatei americane de la Babadag (poligon care se întinde până pe malul lacului Razelm). Apoi, coborând mai spre sudul coastei româneşti a Mării Negre, prin poligonul de la Vadu (cu baza militară de rachete de acolo) sistemul de rachete ar avea ca terminus baza 51 de la Mihail Kogălniceanu – locul pe unde urmează a fi aduse sistemele „Scutului”, în România.
