Opinii

Sărbătoare la Năvodari, cu ocazia zilei de 1 Mai

Mici, bere, ouă roşii şi multa distracţie! Acestea au fost ingredientele celei mai reuşite petreceri de 1 Mai organizată la Năvodari. Locaţia aleasa pentru sărbătoarea zilei muncii a fost Tabara “Delfin”. Aici, pe o scenă special amenajată au urcat nume importante ale muzicii româneşti.
Primarul Nicolae Matei s-a alăturat de la ora pranzului petrecaretilor, ocazie cu care a fost înconjurat de locuitorii orasului care doreau să se fotografieze cu el.
Întrebat cum se simte de ziua muncii şi ce importanţă are aceasta pentru navodăreni, primarul Nicolae Matei a declarat: “Observ că la foarte mulţi politicieni care se dau de dreapta le e ruşine să sărbatorească ziua naţională a muncii; o sărbătoresc americanii şi la noi nu merge nimic. Românii au uitat să muncească, iar politicienii şi cei care conduc ţara nu ştiu care sunt mecanismele economice administrative pentru a stimula munca. La Năvodari se munceste! Muncim împreună şi sărbătorim tot împreună!

Oraşul Năvodari marchează cel mai bine din ţară ziua muncii. Este important să spunem că în Năvodari se munceşte şi pe langă ăsta desfăşurăm şi activităti culturale. Avem proiecte şi rezultate pozitive de la infrastructură şi până la cultură, iar rezultatele se văd: marele premiul al unui important festival de muzică din Italia a fost luat de corul “Armonia” din Năvodari, avem campion naţional de box, la fotbal ne batem pentru promovare în Liga I. Acestea sunt rezultatele muncii noastre, care ne onorează. Alături de acestea, stau toate celelalte proiecte pe care le avem în desfasurare: asfaltări, parcări şi amenajări de spaţii verzi. Îi ajutam pe tineri să-şi cumpere o locuinţă, dar şi multe alte proiecte, pe care le-am pus în practică cu ajutorul viceprimarului oraşului şi a consilierilor ce îmi sunt alături”, a declarat primarul Nicolae Matei.
De precizat că la petrecerea organizată de 1 Mai la iniţiativa primarului Nicolae Matei a fost prezent şi presedintele Partidului Poporului, cunoscutul realizator de televiziune, Dan Diacolescu. Acesta se afla în trecere prin oraş şi a venit şi la locaţia aleasă de organizatorii evenimentului de la Năvodari pentru petrecerea zilei naţionale a muncii.
1 Mai sărbatorit la Năvodari, în Tabara de copii, este deja un eveniment de tradiţie al administraţiei conduse de primarul Nicolae Matei, care promite o petrecere de neuitat şi pentru anul viitor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top