Pe data de 22 Decembrie, intre orele zece si sapte minute si zece trei zeci, sunt date cinci ordine succesive ale generalalui Stanculescu pe care acesta le transmite folosind indicativul cod-secret “RONDOUL” , indicativ care apartinea de fapt generalului Milea. Trupele executante erau convinse ca aceste ordine sunt date de generalul Milea: “RONDOUL ordona ! Nu se trage !” , “RONDOUL va intoarceti in cazarmi”. In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 dar si in zilele urmatoare, generalul Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar si atunci cand generalul Guse l-a amenintat cu executia, pentru refuzul de sa se prezenta in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N.
Intrat din balconul cladirii CC-ului in interior, Ceausescu, izolat informational, astepta sosirea unitatilor de la Oltenita, care fusesera chemate in prima faza sa intervina la Bucuresti dar care primisera ordin ulterior de la Stanculescu sa se cazeze in unitatile din capitala, fiind practic intoarse din drum. Unul dintre ordinele importante date de Stanculescu, care folosea codul “RONDOUL”, a fost indepartarea Companiei de transportoare blindate care pazea in acele momente sediul C.C.-ului in care se aflau Nicolae si Elena Ceausescu. Prin acesta decizie Generalul Stanculescu a “croit” calea manifestantilor care-au patruns astfel in “Piata Palatului” fara sa intampine obstacole sau riposte armate. Toate aceste ordine au fost date de Stanculescu in intelegere cu maiorul Tufan (seful de la “Transmisiuni”), care ia facilitat lui Stanculescu folosirea codului “RONDOUL” si posibilitatea de a transmite “dispozitiile” trupelor din teren.
Primul scenariu de evacuare a lui Ceausescu – “misiune imposibila”
La orele zece si cincizeci de minute, Nicolae Ceausecu face apel la “Grupa Operativa” aflata in acel moment, sub comanda generalului Eftimescu (adjunctul generalului Gusa), caruia ii cere sa intocmeasca rapid un plan de evacuare din sediul C.C.-ului. Ofiterii de la “Grupa Operativa”, planifica in graba (pe o schita) o manevra de evacuare care consta in plasarea a doua transportoare blindate, aflate inca in apropierea C.C.-ului (fostul sediu al Senatului), cu spatele la scarile de acces in C.C. avand chepengurile din spate deschise, flancate la stanga si la dreapta de trupe de infanterie inarmate, in pozitie de tragere culcat si in genunchi si astfel sotii Ceausescu impreuna cu membrii CEPx-ului care se aflau inca in C.C. sa fie evecuati in siguranta in cele doua transportoare. Planul de evacuare era unul criminal, deoarece transportoarele urmau sa treaca prin multimea adunata deja in piata, fiind necesara deschiderea focului asupra manifestantilor. Acest plan nu putea fi pus in aplicare decat prin executare de foc, in acel moment piata fiind deja plina de manifestanti. Planul a esuat datorita faptului ca, potrivit ordinelor date de generalul Stanculescu, aflat in acel moment la etajul sase al cladirii C.C.-ului, nici un “TAB” nu se putea apropia de C.C.
La orele zece si cincizeci de minute, Nicolae Ceausecu face apel la “Grupa Operativa” aflata in acel moment, sub comanda generalului Eftimescu (adjunctul generalului Gusa), caruia ii cere sa intocmeasca rapid un plan de evacuare din sediul C.C.-ului. Ofiterii de la “Grupa Operativa”, planifica in graba (pe o schita) o manevra de evacuare care consta in plasarea a doua transportoare blindate, aflate inca in apropierea C.C.-ului (fostul sediu al Senatului), cu spatele la scarile de acces in C.C. avand chepengurile din spate deschise, flancate la stanga si la dreapta de trupe de infanterie inarmate, in pozitie de tragere culcat si in genunchi si astfel sotii Ceausescu impreuna cu membrii CEPx-ului care se aflau inca in C.C. sa fie evecuati in siguranta in cele doua transportoare. Planul de evacuare era unul criminal, deoarece transportoarele urmau sa treaca prin multimea adunata deja in piata, fiind necesara deschiderea focului asupra manifestantilor. Acest plan nu putea fi pus in aplicare decat prin executare de foc, in acel moment piata fiind deja plina de manifestanti. Planul a esuat datorita faptului ca, potrivit ordinelor date de generalul Stanculescu, aflat in acel moment la etajul sase al cladirii C.C.-ului, nici un “TAB” nu se putea apropia de C.C.
In timp ce Stanculescu pregatea elicopterul, Elena Ceausescu ordona baricadarea intrarilor
Ca o alternativa la primul plan de evacuare, generalul Stanculescu ii propune lui N.Ceausescu posibilitatea de a se deplasa cu un elicopter la unul dintre cele trei “centre de comanda” care existau in tara, centre construite in buncare speciale de unde puteau fi comandate toate fortele armate in caz de necesitate. In replica, Ceausescu refuza plecarea, spunandu-i lui Stanculescu: “Eu sunt Comandantul Fortelor Armate, iar sediul comenzii este aici in C.C.”. In minutele urmatoare Elena Ceausescu, cere disperata, “Directiei a VI –a” (in limbaj popular “Seikko-Five”), baricadarea intrarilor. Dar in timp ce ofiterii incep sa construiasca baricada din mese si scaune, generalul Iulian Vlad ordona sa nu se blocheze complet intrarile ci doar in mod partial.
Iulian Vlad Ministru de Interne
Trebuie precizat ca in conformitate cu radiogramele Ministerului de Interne, prin absenta generalului Nuta si a lui Postelnicu care se afla izolat fizic si informational in sediul C.C.-ului, la comanda Inspectoratului General al Militiei fusese numit generalul Romeo Cimpeanu. Intre generalul Romeo Cimpeanu si generalul Iulian Vlad a avut loc o convorbire telefonica incepand cu orele zece (22 Decembrie), in care Generalul Vlad ia atras atentia lui Romeo Cimpeanu ca a ordonat deja trupelor aflate sub comanda sa, sa nu execute foc si sa treaca (“la parlamentari”) de partea manifestantilor. Din punct de vedere formal, in absenta Ministrului de Interne, la conducerea Ministerului, venea Ministrul Secretar de Stat, acesta fiind chiar generalul Iulian Vlad, care in acesta calitate la si sunat pe generalul Cimpeanu. Datorita si relatiilor personale deosebite pe care le avea generalul Iulian Vlad cu generalul Cimpeanu, cei doi s-au pus de acord, ca Ministerul de Interne sa emita un comunicat catre toate inspectoratele de militie din tara, prin care acestea erau instiintate sa treaca de partea manifestantilor (din nou “parlamentari”)
“Lovitura Militara de Stat” a fost sincronizata cu “Revolta Populara”
Practic, “Lovitura Militara” a avut loc in sediul C.C.-ului dar numai pe fondul “revoltei populare” care se declansase in dimineata de 22 decembrie incepand cu orele trei in Bucuresti si aproape simultan (in aceiasi noapte) si in Brasov, acolo unde peste cinci sute de oameni s-au deplasat noaptea in jurul orelor doua in centrul orasului, langa “Piata Sfatului”, fiind urmati la cateva ore diferenta de mai multe grupuri organizate. Astfel, in dimineata de 22 decembrie la orele sapte, in centrul Brasovului se aflau douazeci si cinci de mii de oameni (in conformitatea cu registrele rapoartelor “Armatei a I-a”).
“Revolta Populara” organizata ca la carte
“Revolta populara”, venea ca o consecinta a represiunii ordonate de Nicolae Ceausescu la Bucuresti dar si a buletinelor “speciale” difuzate in acea noapte de postul de radio “Europa Libera”. In capitala (Bucuresti), unii dintre participantii la “baricada”, sau deplasat pe platformele bucurestene si au mobilizat muncitorii pentru “revolta”. Regizorul Sergiu Nicolaescu este cel care i-a adus pe cei din zona “Grivita Rosie”, revolutionarul Dan Iosif, insotit de un grup de persoane s-au deplasat spre uzinele “23 August”, la fel sa intamplat si la platforma “Pipera” si astfel au fost alcatuite masele mari de manifestanti care au declansat “revolta populara” (in conformitate cu declaratiile date de muncitori). Paralel cu “revolta” a fost lansata discret (fara sa se stie), “lovitura de stat militara”, care a continuat printr-o intelegere la fel de discreta intre generalul Stanculescu, comandantul “Aviatiei Militare”, generalul Rus si generalul Neagoe care conducea “Directia a V-a”. Intelegerea dintre cei trei era aceea de evacuare a lui Ceausescu.
Nicolae Ceausescu nu “a fugit cu elicopterul”
Trebuie subliniat ca Nicolae Ceausescu nu a fugit din sediul C.C. ci a fost evecuat conform planului pus la punct de cei trei generali. Vazand ca nu mai are alta solutie, Ceausescu accepta intr-un final varianta propusa de Generalul Stanculescu si pe sediul C.C. aterizeaza un singur elicopter, moment in care cei de la “Directia a V-a” au degajat baricada care tinea blocata intrarea in C.C. si au ajutat manifestantii sa deschida usile de la intrare si sa patrunda astfel in cladire. Fara ajutorul celor de la “Directia a V-a” patrunderea manifestantilor in cladire s-ar fi produs cu intarziere din cauza baricadei construita pe interior, din ordinul direct al Elenei Ceausescu dar principalul obstacol tinea de un amanunt (cunoscut numai de cei insarcinati cu protectia cuplului dictatorial) de arhitectura si anume faptul ca usile de acces in cladirea Comitetului Central nu se puteau deschide decat spre exterior.
Dictatorul a ordonat sa se traga in manifestanti
Observand ca masele patrund in C.C. Nicolae Ceausescu da ordin sa se deschida focul, ordin care este contramandat in ultima secunda de generalul Iulian Vlad. La orele 12 si 9 minute elicopterul in care se aflau sotii Ceausescu decoleaza de pe acoperisul Comitetului Central. In momentele urmatoare, unul dintre manifestantii care intrase in cladire, gaseste una dintre mitralierele abandonate (intamlator sau nu) de cei de la “Directia a V-a” si ajuns pe acoperis trage mai multe rafale de foc nedirijate catre elicopter. Tanarul manifestant de atunci se numeste Daniel Pacuraru, atunci muncitor, el fiind cel care a dat jos si drapelul de pe catargul cladirii. Ofiterii de la “Directia a V-a” au ripostat, tragand intr-un parapet metalic pentru a speria multimea si in aceste “conditii” elicopterul a putut decola in “siguranta”. Dupa decolarea elicopterului au fost emise “alte doua” ordine la “Comanda Aviatiei”, a caror interpretare este una foarte “simpla”. Este vorba de un ordin prin care a fost interzisa ridicarea si patrunderea oricarei aeronave in spatiul aerian al Romanie, urmat de un alt ordin de doborare a oricarei aeronave care se ridica sau patrunde in spatiul aerian al tarii. In acel moment, singura aeronava care se afla in aer, fiind elicopetrul in care erau escortati sotii Ceausescu.
Aflat in elicopter, Ceausecu a dorit sa se deplaseze la Dolj si sa ia legatura cu Prim-secretarul de Dolj, Ion Traian Stefanescu, dar pilotul a schimbat directia de zbor, directie care dupa cum se stie fusese deja stabilita. “Aruncat” din Comitetul Central in elicopter, Ceausescu a devenit, cel putin din punct de vedere istoric, “un om al nimanui” care se indrepta “teleghidat” spre Targoviste.
(Foto: 22 decembrie 1989, orele 12 si 9 minute – momentul in care elicopterul se ridica de pe cladirea C.C.)
(Foto: 22 decembrie 1989, orele 12 si 9 minute – momentul in care elicopterul se ridica de pe cladirea C.C.)
Stanculescu “sacalul” romanesc
Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, deci cu traditie militara, generalul Stanculescu a jucat un rol important sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comerului cu armamaent. Intr-un interviu acordat cotidianului national “Ziua”, Stanculescu a amintit cativa dintre “partenerii”, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament. Unul dintre cei mentionati de Stanculescu este chiar sirianul Al-Kassar, “pion” al Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile “interesante” din anii ’70-’80 (inclusiv, in afacerile „Lockerbie” si „Achile Lauro”).
(Foto: Al-Kassar)
“Colaboratorii” externi
În Ungaria, in ianuarie 1989, era locat comandamentul grupului de armata “Forta-Sud” a U.R.S.S., sub comanda generalului lt.Demidov, corp de armata responsabil cu “operatiunile” in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, exista o unitate “spetznaz”, pentru “operatiuni speciale”, cu profil “cercetare-diversiune”. Experti in declansarea, intre altele, de “revolte”, si “miscari de strada”. Unitatile de tip “spetznaz” includ, atat trupe de tip comando (militare) dar si echipe care actioneaza in “civil” pe teritoriul inamic. “Civilii” se numesc “visuatniki” si ei au fost semnalati in Romania, in cadrul evenimentelor din decembrie 1989, in celebrele masini “Lada” ca “turisti” sovietici, atat la Timisoara, cat si mai apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor “spetznaz” se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in ’89 sub comanda generalului G.F.Krivosiev, adjunct al Sefului Marelui Stat Major, maresalul S.F.Ahromeiev. Drectia a 13-a, de dezinformare, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda incepand cu 1974 chiar pe maresalul, pe atunci general, Ahromeiev.
In vara lui ’89 la Balaton, generalul Stanculescu s-a “angajat” ca Armata Romana sa nu intervina in cazul unor actiuni “anti-ceausiste” (Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate” , Hamburg, 1990). In cadrul “operatiunilor” de la Balaton, generalul Stanculescu i-a avut “parteneri” atat pe ministrul ungar al Apararii, generalul Karpati, cat si pe generalul Demidov si astfel legatura cu generalul Krivosiev (comandantul G.R.U. si unitatilor “spetznaz”), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic – mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov.
In vara lui ’89 la Balaton, generalul Stanculescu s-a “angajat” ca Armata Romana sa nu intervina in cazul unor actiuni “anti-ceausiste” (Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate” , Hamburg, 1990). In cadrul “operatiunilor” de la Balaton, generalul Stanculescu i-a avut “parteneri” atat pe ministrul ungar al Apararii, generalul Karpati, cat si pe generalul Demidov si astfel legatura cu generalul Krivosiev (comandantul G.R.U. si unitatilor “spetznaz”), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic – mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov.
Legatura operativa cu Moscova sau “firul rosu”
In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 dar si in zilele urmatoare, generalul Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar si atunci cand generalul Guse l-a amenintat cu executia, pentru refuzul de a se prezenta in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N.
Cladirea M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa (operativa) cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale “Tratatului de la Varsovia”, inclusiv cu comandamentul acestuia. Comitetul Central nu era un obiectiv militar si in consecinta aceasta nu avea o legatura directa (operativa) cu Moscova. Cand generalul Guse a fost apelat in ruseste la telefon la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, “ne panimaiu pa ruski”(nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop clar de compromitere, dar Guse, militar bine instruit, stia ca acea linie nu este una de ordin operativ. Generalul Militaru si generalul Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, din Sediul M.Ap.N. Acesta este si motivul pentru care s-a deplasat acolo si Ion Iliescu. Poporul roman nu a stiut insa nimic despre aceste “detalii” si astfel a fost promovata legenda “revoltei spontane”, cea care l-ar fi “propulsat” pe Iliescu, printr-o vointa populara, la conducerea FSN-ului si mai apoi a tarii.
Cladirea M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa (operativa) cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale “Tratatului de la Varsovia”, inclusiv cu comandamentul acestuia. Comitetul Central nu era un obiectiv militar si in consecinta aceasta nu avea o legatura directa (operativa) cu Moscova. Cand generalul Guse a fost apelat in ruseste la telefon la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, “ne panimaiu pa ruski”(nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop clar de compromitere, dar Guse, militar bine instruit, stia ca acea linie nu este una de ordin operativ. Generalul Militaru si generalul Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, din Sediul M.Ap.N. Acesta este si motivul pentru care s-a deplasat acolo si Ion Iliescu. Poporul roman nu a stiut insa nimic despre aceste “detalii” si astfel a fost promovata legenda “revoltei spontane”, cea care l-ar fi “propulsat” pe Iliescu, printr-o vointa populara, la conducerea FSN-ului si mai apoi a tarii.
