De la 1 iulie 2022, toate firmele din România ce fac afaceri cu statul sunt obligate să emită în relația cu instituțiile exclusiv factura electronică, prin portalul RO E-factura. Peste cei mai mulți agenți economici, vestea a căzut ca un meteorit, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a acestei obligativități. Departe de a avea efectele trâmbițate de eliminare a evaziunii, această măsură reprezintă o complicație inutilă a facturării, și un pas decisiv în direcția unui sistem de tip chinezesc, în care Statul are evidența în timp real a fiecărei mișcări.
Obligativitatea facturării electronice a fost introdusă pe ultima sută de metri a procesului legislativ de doi deputați cu istoric interesant. Cel mai probabil, nici cei doi, nici deputații care au votat legea nu au citit-o, pentru că aceasta prevede că facturarea electronică e facultativă și, în același timp… obligatorie!
Șase, vine garda!
Obligativitatea facturării electronice este introdusă de la 1 iulie în relația Business-to-Government, fiind denumită șmecherește și foarte „cool” în lege ca „B2G” – fără ca acest acronim să fie explicat – măsură prin care guvernul s-a asigurat din start că nimeni nu înțelege nimic și toată lumea tace din gură, pentru că totul sună foarte tehnic și sofisticat.
O simplă trecere în revistă a presei economice ne dezvăluie faptul că decizia acestei obligativități a lovit ca un meteorit chiar și pe specialiștii presei economice. Cele mai vechi articole pe tema recentei modificări abia au trei-patru zile vechime, iar majoritatea știrilor poartă data de 1 iulie – când o grămadă de firme s-au trezit că li s-au refuzat facturile ne-electronice de către instituții de stat și știrea a ajuns în presă.
Într-unul din aceste articole, reprezentantul unei firme specializate în softuri de contabilitate se lăuda că programele sale ușurau tranziția spre e-factură pentru circa 70.000 de clienți ai săi. Totodată, acesta se referea și la numărul total de circa 2 milioane de firme active în România – majoritatea urmând a fi luate prin surprindere de noua măsură și fiind bune de plată pentru a se adapta ei…
De la 1 iulie, raportăm același lucru de 5 ori
Măsura e-facturii este un nou pas pe calea birocratizării excesive. Unul din puținii analiști economici care s-au prins (relativ) din timp de implicațiile acestei măsuri este consultantul fiscal Adrian Benta. Pe 16 iunie, acesta publica pe HotNews un articol despre cum, de la 1 iulie, va trebui să raportăm la fisc același lucru – de 5 ori! În exemplul dat de el în articol, o tranzacție simplă, datorită specificului ei, trebuia raportată către autoritățile fiscale de 5 ori – trei dintre aceste raportări fiind impuse de măsuri legislative adoptate de guvern în doar ultimele 6 luni…
La final, autorul conchidea: „După data de 01 Iulie 2022 corvoada raportărilor către autorități devine excesivă și foarte redundantă. În acest exemplu cu o vânzare banală de 1.000 euro am prezentat 5 obligații de raportare pentru aceeași vânzare și așa vor fi milioane de tranzacții. Cu cât colectezi mai multe date cu atât este mai greu să selectezi ceva ce are relevanță.”
UE (și Big Brother!) vă iubește și vă transmite salutări!
Oficial, obligația utilizării portalului de facturare electronică va duce la eliminarea evaziunii și la creșterea recuperării datoriilor către stat. În realitate, aceasta este una din zecile de măsuri din ultimii ani care au fost lansate la apă sub aceleași promisiuni. Cum multe din acelea sunt încă în vigoare, singurul efect cert al facturii electronice este exacerbarea birocrației și a obstacolelor fiscale ce scot din minți contabilii și investitorii privați.
Spre deosebire de Adrian Benta, care se declară sceptic în privința relevanței informațiilor colectate prin acest sistem, noi am reușit să identificăm o probabilă utilitate a facturii electronice – posibil chiar singura: Prin portalul e-factura, tranzacțiile sunt înregistrate direct la guvern. Deocamdată, doar tranzacțiile cu fonduri publice. În felul acesta, guvernul are, în timp real, evidența facturilor emise către instituții publice și poate verifica, de exemplu, dacă un primar a cumpărat pixuri de 2,46 lei, în timp ce prețul mediu al pieței e de 2,42 lei – indiciu clar al unui abuz în dauna avutului public!
Totodată, având în vedere specificul sistemului electronic și al bazei de date aferente, persoanele și instituțiile cu acces la această bază de date a tuturor tranzacțiilor cu fonduri publice pot configura filtre care să selecteze automat tranzacțiile „suspecte” (sau „utile”) – numai bune de investigat mai aprofundat…
În acest fel, obligația raportării în timp real, la centru, a tuturor tranzacțiilor cu statul nu va duce doar la exacerbarea gratuită a birocrației, ci și la centralizarea informației. Nu suntem încă în situația Creditului Social din China – deocamdată cel puțin Statul nu e interesat de fiecare persoană fizică. Dar relațiile dintre societățile comerciale și instituții sunt acum notate, la virgulă, în catastifele guvernamentale – într-un sistem informatic, care poate pune bazele unui sistem de „credit fiscal”…
Nu în ultimul rând, trebuie notat că această măsură nu a fost luată la inițiativa Guvernului Cîțu sau Ciucă, ci din necesitatea de a implementa o directivă pe care UE ne-a băgat-o pe gât. În ciuda chilomanului de explicații și justificări înșirate de guvern, principalul motiv pentru care a fost promovată factura electronică este acela că UE a decis că trebuie să o implementăm, toate statele membre trebuind să treacă treptat la factura electronică fie că le place, fie că nu….
Ai libertatea să alegi ce te obligăm noi să alegi!
Factura electronică a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență 120/2021. Care o fi fost urgența nu este clar – mai ales că sistemul facturii electronice nu a fost introdus imediat după 4 octombrie 2021 (data ordonanței), ci abia prin aprilie 2022. Un efect cert și clasic al ordonanței a fost că guvernul a reușit astfel să fenteze procesul legislativ obișnuit și să zboare pe sub radarul parlamentarilor.
În această ordonanță, la Articolul 5, se specifică: „Facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice se aplică în situația în care operatorii economici optează pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura.” Așadar, firmele pot opta să utilizeze sau să nu utilizeze factura electronică a guvernului. Corect?
Ei bine, nu e corect! Asta pentru că OUG 120/2021 a fost adoptată între timp în Parlament, devenind legea 139 din 17 mai 2022, promulgată de președintele Iohannis în aceeași zi. La Parlament, ordonanța a fost adoptată fără modificări de substanță, posibilitatea de a opta să folosești sau nu e-factura fiind păstrată. În același timp, doi parlamentari din comisia de finanțe-bănci au adăugat Ordonanței o „codiță”, la Articolul II din legea de adoptare: „Începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G, să emită facturi electronice și să le transmită prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.”
Și așa, Țac-Pac! – alegerea a devenit obligație. Sau, mai corect, ai libertatea să alegi, dar noi te obligăm să alegi ce vrem noi!
Legea nu prevede sancțiuni pentru cei care nu se vor conforma acestei obligații. Dar nici nu e nevoie – niciun funcționar public nu o să aibă curajul să calce pe lângă lege și să se expună astfel unei invitații la DNA, deci instituțiile publice vor băga pe gât firmelor private e-factura, fie că aceasta le place sau nu.
Mai mult, așa cum constată Economica.net – „Ulterior datei de 1 iulie 2022, având în vedere obligativitatea emiterii facturilor în format electronic, în măsura în care operatorul economic român transmite factura în altă formă, aceasta este inopozabilă autorității/entității contractante”. Altfel spus, degeaba ai prestat sau ai livrat – atâta timp cât nu ai facturat electronic, nu vei fi plătit…
Amendament șugubăț, cinste cui te-a promovat!
Așa cum arătam anterior, șmecheria cu opționalul-obligatoriu a fost posibilă grație unui amendament introdus pe ultima sută de metri de doi deputați.
Unul dintre acestea este Gheorghe Pecingină. Jurist reprofilat în 2019 în finanțist, Pecingină are și un impresionant istoric de traseist politic, în 2012 reușind performanța de a trece prin trei partide – de la PD-L, la PP-DD, apoi la PSD – practic sărind din zona guvernelor defuncte PD-L, via stația PP-DD, spre noul arc guvernamental al PSD. Momentan este membru PNL, secretar al Comisiei Finanțe-Bănci, fost secretar de stat la ministerul finanțelor și membru în comisia de control a Europol.
Celălalt deputat responsabil de amendament este Maria-Gabriela Horga. Tânăra deputată de Giurgiu are în spate o spectaculoasă carieră politică și universitară. La doar 22 de ani – vârstă la care majoritatea studenților se chinuie să termine facultatea – ea era deja angajată la biroul de europarlamentar al lui Daniel Dăianu. În 2009, în timp ce făcea PR la acest cabinet, ea devenea și consilier în cadrul Camerei Consultanților Fiscali. Iar în 2012 era consilierul Ministrului Economiei pentru implementarea politicilor corporatiste în companiile naționale, post pentru care o recomanda experiența zero în domeniu acumulată până la acel moment. Ulterior, a ajuns șefa cabinetului șefului ANAF, consilier al Guvernului României la UE, vicepreședinte al comisiei Finanțe-Bănci și secretar de stat la cabinetul primului ministru în Guvernul Orban (multe din aceastea în același timp!), cu atribuții în următoarele domenii: mediul de afaceri, investitori străini, finanțe publice și fiscalitate. Practic, după job-urile prin care a trecut, ea se pricepe la toate…
Deși nu e trecut în CV-ul ei de la Camera Deputaților, Maria-Gabriela Horga este de asemenea speaker al Institutului Aspen din România. Institutul Aspen este unul din ONG-urile de top ce promovează politicile globaliste. Printre finanțatorii institutului se numără, alături de guvernul american, Fondul Fraților Rockefeller, fundația lui Bill Gates, Fundația Lumina și Fundația Ford. Practic, institutul este o trambulină pentru viitorii lideri mondiali. Teoretic, cooptarea în Aspen Institute ar fi un lucru cu care să vrei să te mândrești. Dar CV-ul Mariei-Gabriela Horga nu menționează deloc colaborarea cu această prestigioasă platformă globalistă…
Români, Maria-Gabriela vă pregătește ceva!
Consultarea fișei procesului legislativ mai dezvăluie un aspect surprinzător, pe lângă pradoxul tragicomic al „opțiunii obligatorii”: La votarea proiectului de lege în Parlament, Maria-Gabriela a luat cuvântul, pentru o contrazice pe… Maria-Gabriela.
Astfel, pentru ca amendamentul obligativității facturii electronice să fie înghițit de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, deputata a declarat că „sistemul de facturare electronică RO eFactura a fost operaționalizat încă din luna noiembrie a anului trecut, iar aplicarea opțională a acestuia a facilitat cunoașterea mecanismului de funcționare atât pentru operatorii economici, cât și pentru autoritățile publice.” Altfel spus, sistemul chipurile funcționa de luni de zile, toată lumea se obișnuise deja cu el…
Câteva zile mai târziu, însă, pe 20 aprilie, în dezbatere în plenul camerei, tot ea declara că „Sistemul naţional de facturare electronică este opţional de la 1 aprilie şi deja am văzut primele facturi introduse chiar din prima zi de funcţionare.” Deci, hopa! – ce era mai ieri implementat de luni de zile și cunoscut de toată lumea, era în realitate abia implementat 20 de zile, iar Maria Horga se declara plăcut surprinsă că unii chiar l-au folosit…
Pe lângă această suceală, Maria Horga a mai trântit o bombă, la dezbateri: După promisiunile-standard (și lipsite de substanță) că factura electronică va crește transparența, eficiența și încasările bugetare, ea a declarat că un alt amendament propus de ea și votat de parlamentarii naivi va permite ca sistemul facturii electronice „să fie implementat acest sistem în termen de o lună şi în relaţia Business to Business.” Adică de la 1 august va trebui să alegem (obligatoriu) să facem toate facturile electronic, prin intermediul și sub lupa ANAF…
Dacă privim amendamentul la care se referea Maria Horga, adoptat prin Articolul III din lege, acolo se specifica că în 30 de zile urmează a se stabili cine și cum să fie obligat să facă doar facturi electronice, și data la care să se implementeze asta. Dar, din declarația de la dezbateri devine evident că cineva acolo sus se grăbește să ne digitalizeze și să ne birocratizeze cu sula, nu mai târziu de 1 august…
Ulterior, la vot, proiectul a trecut ca gâsca prin apă – dovadă clară că niciunul din cei 279 de deputați prezenți nu citise legea și nu era conștient că e-factura era în același timp și opțională, și obligatorie. Dintre toți deputații, doar George Simion a luat cuvântul – și asta pentru a se afla în treabă și a certa fără legătură cu nimic guvernul – că nu se ocupă de Poșta Română.
La vot, proiectul a trecut – cu tot cu aberațiile din el – cu 277 voturi pentru, 0 împotrivă și 2 abțineri.
Un articol de Răzvan PETRE
