Politic

George Șișcu: Investiții transfrontaliere pe care România nu are voie să le Rateze

Guvernul a aprobat negocierea şi semnarea programelor de finanţare a investiţiilor transfrontaliere dintre România şi Ucraina, Republica Moldova şi ţările învecinate Mării Negre. Bugetul programului România-Ucraina este de 54.050.004 de euro, iar investiţiile pot fi realizate în judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Tulcea. Deputatul George Șișcu consideră că România nu trebuie să rateze această șansă, pentru că banii europeni reprezintă calea sigură către dezvoltare.

„Guvernul a aprobat ieri negocierea şi semnarea programelor de finanţare pentru investiţii transfrontaliere dintre România şi Ucraina, Republica Moldova şi ţările învecinate Mării Negre. În perioada 2021-2027 vor fi trei astfel de programe. Vor putea fi finanţate proiecte de cooperare în domenii precum situații de urgență, educație, sănătate, inovare, cercetare, protecția naturii, schimbări climatice, prevenirea riscurilor, cultură, turism, siguranță, securitate și bună guvernanță.
Unul dintre programe este de 54 milioane de euro, iar investiţiile pot fi realizate în cinci judeţe din România, printre care şi Tulcea. Un alt program este Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027, bugetul fiind de peste 72 milioane de euro. În aria eligibilă sunt incluse Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România (regiunea de sud-est), Turcia și Ucraina. Banii europeni reprezintă calea sigură către dezvoltare, iar România nu trebuie să rateze această şansă”, a transmis George Șișcu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top