În secolul XXI, avem în continuare nevoie de eroi
Viscolul abătut asupra ţării noastre în ultimele zile a dovedit, încă o dată, că printre noi se găsesc o mulţime de eroi – oameni dispuşi să îşi rişte viaţa şi siguranţa personală pentru a-şi salva semenii. Din păcate, a dovedit şi că România, în secolul XXI, nu are niciun plan de prevenire a efectelor dezastrelor naturale.
Dezastrele nu au evitat în trecut ţara noastră, dar noi nu am învăţat nicio lecţie din ele. Viscole, inundaţii, cutremure au ucis mii de oameni şi au cauzat pagube de ordinul miliardelor de euro. Cu toate acestea, autorităţile funţionează în continuare pe principiul „întâi se produce dezastrul, apoi intervenim”. Un studiu al ziarului DEZVĂLUIRI din vara anului 2010 a arătat că, în cazul avertismentelor meteo, autorităţile asistă pasive la desfăşurarea evenimentelor, urmând a interveni doar ulterior, acolo unde este cazul. În continuare, o enumerare a dezastrelor ce se pot produce în România, precum şi a măsurilor de prevenire luate în alte ţări, dar care nu se aplică la noi.
Un articol de Razvan PETRE
Viscol – eroi şi erori
În fiecare iarnă, viscolele afectează estul şi sudul României. Este vorba de o medie de 3-4 furtuni puternice, care provoacă blocarea căilor de comunicaţii, distrugerea reţelelor de alimentare cu curent electric şi, tragic, o medie de 5-10 decese, în fiecare an. Dacă adăugăm şi cazurile fatale înregistrate în rândul persoanelor fără adăpost, precum şi pe cele din rândul bolnavilor la care nu mai ajung ambulanţele, media urcă la câteva zeci de decese.
Ce s-ar putea face: Prognozele meteo au avansat mult. Anul acesta, codul galben/portocaliu fusese lansat cu 24 de ore în avans. Cu toate acestea, nimeni nu a ridicat un deget. Primele drumuri au fost închise de-abia după ce sute de maşini rămăseseră în zăpezi. Autostrada Soarelui, situată pe un traseu expus înzăpezirii, nu a fost închisă la timp, iar zeci de maşini au rămas în troiene, timp de trei zile. Calea ferată Constanţa-Bucureşti nu a fost închisă. Un tren a deraiat şi doar norocul a făcut să nu moară nimeni din cei 123 de pasageri. Spre Giurgiu, un şofer nu a avut la fel de mult noroc, fiind îngropat de viu de zăpadă. Viaţa lui ar fi putut fi salvată, dacă autorităţile ar fi închis preventiv drumul, în loc să aştepte să sune telefonul la 112.
Ploaie, furtuni, tornade
România are unul din cele mai avansate sisteme de radare meteo, la nivel mondial. Acesta permite detectarea furtunilor periculoase. Şi atât. Meteorologii lansează un avertisment, acesta este transmis primăriilor pe fax, unde este înregistrat şi îndosariat. O anchetă a ziarului nostru din anul 2010, care a vizat efectele produse de aceste avertismente, a arătat că autorităţile stau şi aşteaptă. La nivelul administraţiei locale nu există niciun plan de acţiune, iar Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, aşa cum ne-a fost comunicat de ISU Dobrogea, intervin numai dacă este cazul, după producerea evenimentelor negative.
Un alt pericol cu care trebuie să ne obişnuim este cel al tornadelor. Cele mai expuse zone sunt Moldova, Bărăganul şi Dobrogea. Din fericire, până acum am avut noroc ca aceste fenomene să nu afecteze multe localităţi. În 2002, când o tornadă a lovit localitatea ialomiţeană Făcăieni, meteorologii au confirmat fenomenul, pe baza imaginilor radar. Din păcate, nu s-a emis niciun avertisment pe baza acelor imagini. Şi, chiar dacă s-ar fi emis, nimeni nu ar fi ştiut cum să procedeze.
Ce s-ar putea face: În SUA, unde dezastrele produse de vreme sunt luate în serios, avertismentele meteo sunt transmise direct atât autorităţilor, cât şi populaţiei. Programele radio-tv sunt întrerupte, în localităţile vizate se sună sirenele, iar populaţia este educată permanent cum să se pună la adăpost. Începând din 2011, SUA investeşte masiv într-un sistem naţional, care să transmită avertismente de dezastru (de orice fel) prin SMS, către toţi posesorii de telefoane mobile din zona afectată.
Inundaţii vs. Coduri roşii
Inundaţiile sunt de două tipuri – lente, de genul celor care se propagă pe Dunăre, sau rapide, cum sunt cele care se formează după ploile de vară. De obicei, la inundaţiile din prima categorie se intervine – se verifică şi se ranforsează diguri, autorităţile sunt în alertă, gata să evacueze localităţi etc. Când vine vorba de inundaţii rapide (care sunt mai periculoase), autorităţile şi populaţia revin în starea de amorţeală. Avertismentele meteo şi hidro sunt primite şi îndosariate, se aşteaptă producerea dezastrelor, iar majoritatea celor loviţi de ele află de pericol de-abia când apa le pătrunde pe uşă, sau pe geam.
Ce s-ar putea face: De ani de zile se vorbeşte de hărţile de risc. Sute de mii de români locuiesc în zone expuse inundării şi viiturilor, dar cei mai mulţi nu ştiu asta. De asemenea, ei nu sunt informaţi cum să se pună la adăpost, sau ce avantaje ar avea dacă ar alege să se mute înafara zonei de risc.
Cutremurul pe care nu îl aşteaptă nimeni
România are 4-5 zone seismice periculoase. Exceptând Vrancea şi Şabla, care au fost în atenţia mass media în ultimii ani, în câteva alte areale se pot petrece cutremure puternice. Cu toate că, la nivel european, suntem una din cele mai expuse ţări la acest tip de dezastru, nivelul de pregătire al autorităţilor, şi mai ales al populaţiei, este aproape la zero. Periodic, se fac tot felul de exerciţii, care să testeze modul în care poliţia, pompierii şi personalul sanitar ar face faţă unui cutremur major. Nu se pune problema prevenirii efectelor, ci al modului în care ele pot fi înlăturate, odată ce s-au produs. Singura excepţie de la această regulă este un amplu proiect, derulat de INFP, care are ca obiectiv evaluarea distrugerilor pe care le-ar putea produce un cutremur asupra infrastructurii de urgenţă. Este vorba de un proiect transfrontalier, care se implementează în judeţele din sudul României şi din nordul Bulgariei.
Ce s-ar putea face: În Japonia şi în alte ţări expuse cutremurelor, se pune un mare accent pe educarea publicului. Şcolile şi companiile au obligaţia de a instrui publicul cum să se pună la adăpost, în cazul unui cutremur. La cutremurul din 1990 din zona Vrancea, majoritatea deceselor şi rănirilor au fost produse în situaţia în care oamenii s-au panicat, au sărit pe geam, sau au fost loviţi în cap de diferite obiecte, când fugeau din clădiri. Aceste sunt două exemple de comportament neindicat în caz de cutremur – lucru ştiut de toţi japonezii, dar aproape necunoscut românilor. În ultimii 20 de ani, deşi s-a vorbit de multe ori de „marele cutremur”, nimeni nu s-a obosit să educe publicul cum să se comporte în eventualitatea producerii acestui tip de dezastru. Colac peste pupăză – în ultimii ani, INFP, prin vocea fostului director general Mărmureanu, în loc să ne educe cum să ne comportăm în timpul unui seism, ne-a anunţat că putem dormi liniştiţi, pentru că „marele cutremur” se amână…
