Litoralul românesc

Riscă primăriţa din Saraiu, Dorinela Irimia, să îşi piardă mandatul?

Dorinela Irimia, primarul din Saraiu, a candidat în 2016 pentru al doilea său mandat din partea UNPR şi a câştigat. A urmat, la nivel naţional, tevatura fuziunii prin absorbţie a UNPR şi PMP. Spunem tevatură pentru că fuziunea este în acest moment suspendată, fiind contestată la Tribunalul Bucureşti de fostul senator Marian Vasiliev.
În acest timp, preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Palaz, le-a solicitat membrilor UNPR (inclusiv, sau mai ales, primari şi consilieri) să îşi depună o adeziune la partidul lui Băsescu. Încercarea lui Palaz nu a convins însă pe nimeni, aleşii UNPR temându-se că îşi pierd mandatul dacă schimbă partidul.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

În schimb, am aflat de la preşedintele UNPR Constanţa, George Lipoveanu, că cei doi primari ai partidului (Dorinela Irimia de la Saraiu şi Neculae Stan de la Pecineaga) au primit un cec în alb din partea conducerii judeţene a UNPR, materializat într-o retragere a sprijinului politic, fapt ce le-ar fi dat dreptul să se înscrie în orice partid. 

“Atunci când a fost nebunia de la noi, cu fuziunea, le-am oferit celor doi primari posiblitatea să meargă unde vor dori. Ţin să subliniez că nimeni de la Constanţa nu a fost de acord cu această fuziune cu PMP. După plecarea generalului Oprea, câteva persoane de la Bucureşti au vândut partidul. Eu cred că vom câştiga în instanţa, să ne putem vedea de treabă. Părerea mea este că cei doi primari sunt în acest moment independenţi şi dacă vom câştiga, vor rămâne la UNPR”, ne-a declarat Lipoveanu.

Surse din PSD susţin că primarul din Saraiu s-ar fi înscris la social democraţi încă dinainte de alegerile parlamentare. Am încercat să aflăm de la Dorinela Irimia care este adevărul, dar primăriţa de la Saraiu păstrează un mister ciudat în jurul acestui subiect. „Nu contează în ce partid sunt, pentru că cetăţenii din mediul rural aleg omul şi nu partidul. Acesta nu este un subiect de interes”, ne-a răspuns Irimia.

Noul preşedinte la nivel naţional al partidului, Marian Vasiliev, ne-a oferit însă o altă perspectivă asupra problemei. Vasiliev spune că o decizie de retragere a sprijinului politic luată de organizaţia judeţeană trebuie validată de forurile centrale ale partidului, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul primariţei de Saraiu. Asta înseamnă că dacă Dorinela Irimia a plecat la un alt partid, îşi poate pierde mandatul de primar.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top