Fiecare dintre noi se confrunta la un moment dat cu o problema care îsi gaseste rezolvarea numai la primarie.
În Constanta, odata ce ajungi la o astfel de problema, involuntar dai si peste altele. Fie ele si estetice.
Asa se întâmpla cu parculetul ce împrejmuieste “Casa alba” a orasului lui Ovidiu, cândva lacasul poeziei si al bunului gust.
Un articol de ANDREEA PAVEL
Exceptând influentele orientale în varianta lor kitsch, care te izbesc la fiecare doi pasi în zona premergatoare portului, exista si o atmosfera “colorata” în care, vrei-nu vrei, intri. Exact în aceasta atmosfera “boema” îsi gasesc locul doua statuete, fara dar si poate câstigatoare la categoria “resturi peste resturi creste arta”. Cel dintâi pe care l-as lua în discutie este monumentul închinat eroilor din ’89. La o prima vedere nicidecum nu te duce cu gândul la oamenii care aveau sa câstige niste drepturi atât de importante precum libera exprimare si votul democratic, ci la niste alienati cu orientari dubioase. Îmi pare, fara gluma, ca sculptorul de duzina al acestui “monument” nu era atât de sensibil ca sa intuiasca limita dintre original, futurist, revolutionar, pe de-o parte si vulgar, pe de alta parte. Nu stiu cât de mult s-a gândit înainte sa închine acestui eveniment doi monstri marini cu (nu se întelege câte) picioare, care se lupta (ori se iubesc?) într-atât încât se înclina pâna si… postamentul. Ce-i drept, cel mai destept cedeaza. Dar daca ar fi asta singura constructie inutila si inexpresiva din acea zona, tot ar mai fi ceva de salvat. Însa, la doar câtiva metri de “împietritii patriei” se înalta triumfator spre cer, asemenea turnului mult mai gratios de la C.E.T., un fel de teava arcuita, trântita peste niste mormane de bolovani. Mult mai regretabile în acest caz sunt sutele de mii de euro “investite” în pietroaie fara niciun Dumnezeu, doar de dragul artei. A cui arta, înca nu stim. Vom afla probabil când va învia Ovidiu.
