Îmi amintesc si acum din anii de liceu orele de literatura. De fiecare data când ajungeam la Sadoveanu, profesorului i se strepezeau dintii. În timp ce alti scriitori sapau în minele de plumb, prin anii 50, Sadoveanu era presedintele Marii Adunari Nationale. Pentru profesorul meu de literatura, asta avea un singur nume: Sadoveanu-omul „semnase pactul cu diavolul”. Si am spus „Sadoveanu-omul”, pentru ca profesorul de literatura ne învata sa deosebim omul de opera sa, si sa judecam scriitorii dupa lucrarile, iar nu dupa viata lor. Ce-i drept, el însusi nu se putea abtine sa nu-l acuze pe Sadoveanu ca si-a pastrat conacul si situatia materiala slujind Partidului. Si daca ar fi putut, l-ar fi aruncat pe scriitor, cu tot cu firma de „Ceahlau al literaturii române”, în cea mai adânca genune a manualului de literatura.
Un articol de RÃZVAN PETRE
Suntem în anul de gratie al Domnului 2006. Marea Adunare Nationala si Securitatea sunt ecouri stinse. S-a împlinit profetia lui Brucan si a venit timpul sa scuturam de praf hainele cele vechi ale împaratului si sa hranim cu jeratic mârtoaga costeliva a Securitatii. Se termina santajul. Se scot dosarele. Aflam despre oameni pe care credeam ca îi cunoastem, ca au si alte fete, alte nume si identitati conspirative. Si ne scandalizam de parca ne-am fi asteptat de la ei sa fie fara de prihana. Ultima cazuta în mocirla Dosariadei este Mona Musca. Pentru a-si justifica colaborarea, ea are doua scuze, una proasta – ca a slujit patria, si una mai buna, mai credibila – „din naivitate”. Securitatea a murit cu numele. Daca acuzatorii de azi ai Monei Musca ar merge prin universitati si camine sa stea de vorba cu profesorii si colegii actualilor studenti straini, ar avea surpriza sa constate ca nu s-au schimbat prea multe. Citeam zilele trecute un articol scris de un scriitor despre Noica, Breban si Buzura. Toti trei colaboratori cu Securitatea, care au folosit aceasta relatie (si) pentru a-si ajuta colegii de breasla. Deunazi, Liiceanu o acuza dur pe Mona Musca. Lui Noica poate i-ar fi gasit o scuza. În definitiv, suntem toti oameni, cu bune si rele, iar pe colaboratorii fostei Securitati trebuie sa-i judecam pe toti la fel. Nu în stilul judecatoresc, sine ira et studio, ci omeneste, asa cum am vrea sa fim judecati, la rândul nostru.
P.S. Pe când era presedinte, Emil Constantinescu l-a decorat la propunerea PNT pe un fost tortionar. Întrebat în legatura cu propunerea tortionarului pentru a fi medaliat, fostul detinut politic si, pe atunci, presedinte PNT, Ion Diaconescu, a dat replica cu care am început acest articol.
