Fără categorie

Reuniunea din 28 februarie a Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene de luni, 28 februarie, desfăşurată la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a abordat o serie de iniţiative europene de actualitate.

Astfel, statele membre ale zonei euro au discutat luni, în pregătirea Summit-ului zonei euro din 11 martie, documentul propus de preşedinţii Consiliului Uniunii Europene şi, respectiv, Comisiei Europene privind întărirea coordonării politicilor economice în zona euro – Pactul pentru competitivitate. Documentul propune statelor membre ale zonei euro să ia toate măsurile necesare pentru:

– impulsionarea competitivităţii, în special prin alinierea salariilor şi a evoluţiei productivităţii;

– creşterea ocupării forţei de muncă, prin măsuri care fac munca mai atractivă;

– asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice, în special în ceea ce priveşte datoria publică, precum şi cu privire la pensii şi sistemele de securitate socială;

– consolidarea…

– consolidarea stabilităţii financiare a UE.

Fiecare stat membru din zona euro are disponibilitatea de a alege acţiunile necesare pentru atingerea obiectivelor de mai sus. În plus, statele membre din afara zonei euro se pot alătura procesului, pe bază voluntară. Angajamentele asumate vor fi reflectate în Programele Naţionale de Reformă şi Programele de Stabilitate anuale şi vor fi evaluate de către Comisia Europeană în contextul semestrului european.

Comisia Europeană a lansat, vineri, 25 februarie, trei consultări publice privind dezvoltarea durabilă. Prima consultare se referă la opţiunile politice care ar putea încuraja utilizarea mai eficientă a resurselor naturale în economia europeană.       Cea de-a doua consultare solicită opinia cu privire la poziţia care va fi adoptată de UE la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (Rio +20), care va avea loc la Rio de Janeiro în 2012, la aniversarea Summit-ului Pământului. A treia consultare abordează potenţialul de viitor al bio-economiei europene, în vederea încurajării inovării şi abordării actualelor provocări.

Detalii privind consultările lansate de Comisie găsiţi aici.

Un alt subiect abordat a fost consultarea publică lansată, la 24 februarie, de ombudsmanul european, P. Nikiforos Diamandouros, care a invitat cetăţenii, grupurile de interese şi alte organizaţii să îşi prezinte observaţiile cu privire la proiectul de declaraţie de principii care ar trebui să ghideze conduita funcţionarilor UE. Comentariile pot fi transmise înainte de 15 mai 2011 şi vor fi analizate înainte de a finaliza setul de principii.

Mai multe detalii despre iniţiativa ombudsmanului găsiţi aici.

Totodată, DAE a informat ministerele de line cu privire la publicarea, la 21 februarie, a celui de-al nouălea Raport de analiză comparativă privind e-Guvernarea, potrivit căruia disponibilitatea online a serviciilor publice de bază în Uniunea Europeană a crescut, în medie, de la 69 % în 2009, la 82 % în 2010.

Mai multe detalii despre Raportul publicat de Comisie găsiţi aici. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top