Direcţia Generală Impozitare şi Uniune Vamală a Comisiei Europene a lansat vineri, 28 ianuarie, o consultare privind problemele fiscale care apar atunci când dividendele sunt distribuite peste graniţe investitorilor, precum şi soluţiile posibile.
Consultarea face parte din iniţiativa mai amplă a Comisiei de a evalua cazurile în care impozitarea poate afecta negativ piaţa unică şi de a identifica soluţiile cele mai bune. Comisia Europeană solicită părţilor interesate puncte de vedere cu privire la problemele care apar în ceea ce priveşte impozitarea, în UE, a dividendelor plătite transfrontalier către persoanele fizice sau micii acţionari.
Reţinerile fiscale la sursă, utilizate în prezent pentru plata impozitului pe dividende transfrontaliere, pot cauza probleme pentru piaţa internă, prin dublă impunere şi tratament discriminatoriu.
Contribuţiile părţilor interesate de consultarea publică deschisă astăzi trebuie transmise on-line până la data de 30 aprilie 2011, la adresa…
Direcţia Generală Impozitare şi Uniune Vamală a Comisiei Europene a lansat vineri, 28 ianuarie, o consultare privind problemele fiscale care apar atunci când dividendele sunt distribuite peste graniţe investitorilor, precum şi soluţiile posibile.
Consultarea face parte din iniţiativa mai amplă a Comisiei de a evalua cazurile în care impozitarea poate afecta negativ piaţa unică şi de a identifica soluţiile cele mai bune. Comisia Europeană solicită părţilor interesate puncte de vedere cu privire la problemele care apar în ceea ce priveşte impozitarea, în UE, a dividendelor plătite transfrontalier către persoanele fizice sau micii acţionari.
Reţinerile fiscale la sursă, utilizate în prezent pentru plata impozitului pe dividende transfrontaliere, pot cauza probleme pentru piaţa internă, prin dublă impunere şi tratament discriminatoriu.
Contribuţiile părţilor interesate de consultarea publică deschisă astăzi trebuie transmise on-line până la data de 30 aprilie 2011, la adresa [email protected].
Consultarea se adresează cetăţenilor, întreprinderilor, statelor membre, administraţiilor fiscale, organizaţiilor interguvernamentale, non-guvernamentale şi de afaceri, experţilor fiscali şi mediului academic.
Mai multe detalii privind consultarea publică găsiţi aici.
