Fără categorie

Reprezentanţii Primăriei Crucea se roagă să fie vreme bună, pentru demararea lucrărilor la parcul eolian

Investitorii în parcul eolian din comuna Crucea sunt aproape de a finaliza procesul de obţinere a certificatelor şi a documentaţiei necesare pentru demararea lucrărilor. Firmele care investesc în această localitate sunt Elcomex, Generation Dacia Eolica şi Monsson. Vremea este un alt obstacol ce a întârziat începutul construcţii.

Un articol de Andreea PAVEL

Ninsorile, ploile şi vântul puternic au împiedicat echipele de lucru să se apuce de treabă. Pentru comuna Crucea, investiţia în parcul eolian va reprezenta poate cea mai mare realizare, din punct de vedere financiar, pentru locuitorii comunei, dat fiind faptul că bugetul primăriei va creşte considerabil în urma colectării taxelor şi impozitelor pe care le vor plăti investitorii. Gheorghe Frigioi, şeful administraţiei locale din localitatea Crucea a declarat că lucrările sunt aşteptate cu nerăbdare de primărie: «Investiţia va ajuta considerabil creşterea bugetului local. De asemenea, atunci când se vor încheia contractele, drumurile agricole vor fi date tot în administraţia investitorilor. Reprezentanţii firmelor au promis că vor pietrui şi consolida aceste drumuri, astfel încât să nu existe probleme în transportul agricol şi cel agabaritic, al turbinelor eoliene. Sperăm ca vremea să nu ne mai fie duşman şi să putem începe lucrările mai repede, pentru că investiţia va aduce mari beneficii comunei. Deci cu cât mai repede, cu atât mai bine», a conchis Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top