RAJA S.A. a semnat astăzi – 15 iulie 2021, contractele de lucrări 49 și 29, ce cuprind investiții majore în infrastructura de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din municipiul Constanta, dar și în comuna Crevedia, județul Dâmbovița. Cele două contracte fac parte din Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA S.A. Constanța care se înscrie în ”Proiectul prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu, Primarul Municipiului Constanța – Vergil Chițac, Primarul Comunei Crevedia – Florin Petre și Directorul General RAJA SA – Aurel Presură.
Până în prezent, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, au fost atribuite 42 de contracte de lucrări dintr-un total de 50 și 4 contracte de servicii. Investițiile au ca beneficiari finali populația din zonele de implementare, dar și turiștii care cresc exponențial numărul consumatorilor în sezonul estival în județul Constanța. Implementarea acestora asigură în primul rând îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă a ariei de deservire prin creşterea eficienţei sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, dotate cu tehnologii moderne de prelucrare a datelor şi soluții de optimizare.
”Avem ca obiectiv ca județul Constanța să beneficieze de apă potabilă de cea mai bună calitate, iar ca angajament asumat este gospodărirea eficientă a apelor uzate, inclusiv epurarea cu cele mai noi tehnologii. Sunt proiecte asumate și de către acționarul majoritar, Consiliul Județean și de aceea ne implicăm activ ca aceste ambițioase investiții să fie finalizate cu succes. Dacă apar probleme în asigurarea cofinanțării de către primării, vom face toate demersurile la nivel central ca să rezolvăm aceste situații și să nu ajungem în faza blocării acestor proiecte atât de necesare județului” a declarat Mihai Lupu, Președintele CJC.
Contractul de lucrări CL49 – “Colectoare principale în Municipiul Constanța” are o valoare totală de 28.878.319,53 lei cu TVA și se va derula pe parcursul a 18 luni. Investițiile prevăzute sunt reabilitarea sau extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de peste 2,2 km, dar și a unor cămine de vizitare. Lucrările sunt unele complexe, deoarece vizează conducte de refulare sau ovoide cu dimensiuni cuprinse între 800 și 3700 mm. Cea mai grea lucrare din cadrul acestui proiect, este reabilitarea ovoidului cu o lățime de 2,5 m și o înălțime de 3,7 m, pozat la peste 9 m adâncime, de pe bulevardul 1 Mai.
Prezent la întâlnire, Primarul Constanței, Vergil Chițac a declarat: ”Împreună vom rezolva situația din zona Centrului de Scafandri, să nu mai apară inundații în timpul ploilor. Din perspectiva asta, constructorul are tot sprijinul nostru, pentru că suntem primii interesați să rezolvăm această problemă”.
Până la ora actuală, din cele 11 contracte de lucrări prevăzute pentru Municipiul Constanța, cu o valoare estimată de peste 105 milioane Euro, au fost deja semnate 10.
Contractul de lucrări CL29 – “ Rețele apă și canalizare Dârza și Manastirea. Rețele apă Samurcași si Cocani – comuna Crevedia” are termen de execuție 12 de luni și o valoare totală de 50.010.817,70 lei cu TVA și cuprinde reabilitarea/extinderea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 32,06 km, extinderea canalizării pe 20,28 km, dar și înființarea a 6 stații de pompare.
”Crevedia este o comună în plină dezvoltare, care în ultimii ani și-a dublat populația. Colaborarea cu RAJA, din 2009 și până în prezent, a făcut posibilă această dezvoltare, prin aceste investiții atât de necesare în infrastuctură”, a declarat Primarul Comunei Crevedia, Florin Petre.
La finalul evenimentului, Directorul General RAJA SA, Aurel Presură a punctat că până la sfârșitul anului vor fi funcționale o mare parte din investițiile POIM: ”În perioada următoare vom recepționa cel puțin 10 contracte. Vom avea obiective noi, funcționale pe raza întregului județ, în foarte multe localități: Vama Veche, 2 Mai, Lipnița, Darabani, Comana, Castelu, Totomanu, Faclia, Ștefan cel Mare, Negru Vodă și multe altele”.