Un comunicat trimis de Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa, semnat de purtătorul de cuvânt Irina Oprea, face publică o nemulţumire a instituţiei în ce priveşte atitudinea Asociaţiei Investitorilor din Staţiunea Turistică Venus – Mangalia (AISTV), reprezentată prin Lucian Iftimie, atitudine ce, conform spuselor reprezentanţilor RAJA, nu face decât să denigreze activitatea Regiei. Vă redăm în rândurile ce urmează declaraţiile reprezentanţilor RAJA Constanţa:
”Având în vedere perioada economică prin care trecem, SC RAJA SA Constanţa nu a mărit tarifele la serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare de la sfârşitul anului trecut, penultima ajustare a tarifelor având loc în luna iunie 2007, chiar dacă preţurile la ceilalţi furnizori au crescut uneori chiar şi lunar. Ajustarea tarifelor la apa potabilă şi canalizare s-a realizat în urma unor analize laborioase şi temeinice de către cele două instituţii abilitate, Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Publice şi Consiliul Judeţean Constanţa.
Apa furnizată de SC RAJA SA Constanţa este extrasă din sursele de subteran, de la adâncimi cuprinse între 120 şi 300 metri, din puţuri proprii, cu echipamente de pompare proprii, cu propriul personal. Dat fiind faptul că RAJA Constanţa îşi desfăşoară activitatea într-o zonă de şes, extragerea apei din subteran necesită un consum foarte mare de energie electrică. Pentru transportul apei, societatea exploatează 153 de staţii de pompare, care împing apa pe un sistem ce măsoară peste 2.000 kilometri de reţele pentru transportul apei potabile şi alţi 2.000 de kilometri pentru transportul apelor uzate. SC RAJA SA are în exploatare şi nouă staţii de epurare, care prelucrează apele reziduale la cele mai înalte standarde naţionale. Realizarea acestor servicii implică cheltuieli foarte mari cu energia electrică, facturile către Enel ridicându-se la la câteva milioane de lei, ceea ce reprezintă un procent de peste 35% din costul apei. Pentru modernizarea staţiilor de epurare de pe litoral, pentru a se asigura o calitate corespunzătoare a apelor de îmbăiere, şi implicit pentru creşterea confortului turiştilor veniţi pe litoral, SC RAJA SA Constanţa derulează două mari proiecte de investiţii cu Uniunea Europeană. În acest sens, RAJA a fost obligată să contracteze două împrumuturi de la BERD, pentru care societatea plăteşte anual o rată de peste 21 milioane lei. Dorim să subliniem că beneficiarii acestor investiţii sunt toţi consumatorii societăţii noastre, şi implicit turiştii care beneficiază de o apă de îmbăiere care respectă normele Uniunii Europene. În ceea ce priveşte investiţiile, îi aducem respectuos la cunoştinţă domnului Iftimie că SC RAJA SA Constanţa este un simplu operator, care realizează permanent reparaţii şi investiţii la partea de infrastructură. Subliniem faptul că SC RAJA SA Constanţa este responsabilă de ceea ce înseamnă reţeaua publică de alimentare cu apă, şi nu de reţelele interioare ce aparţin utilizatorilor. Toate aceste servicii sunt realizate permanent, fiind depusă o activitate laborioasă, în care-şi concentrează eforturile 1.900 de angajaţi. Cu toate că infrastructura aferentă litoralului este folosită la capacitatea maximă doar trei luni din an, sistemul aferent serviciilor de alimentare cu apă şi canalizării este menţinut mereu în stare de funcţionare, situaţii ce implică costuri permanente tot timpul anului, nu doar în timpul sezonului estival. În aceste condiţii, ne îndoim de sinceritatea acţiunilor domnului Iftimie Lucian, preşedintele A.I.S.T.V., cu atât mai mult cu cât nici măcar nu cunoaşte preţurile reale pentru aceste servicii. La ora actuală, preţul pentru un metru cub de apă este de 2,71 lei cu TVA, iar pentru unul de canal este 2,53 lei cu TVA. Suntem convinşi că această acţiune de denigrare nu urmăreşte decât să ascundă lipsa de activitate a A.I.S.T.V. şi implicit, lipsa beneficiilor de pe urma unor acţiuni inexistente. Cu respect, îi aducem la cunoştinţă domnului Iftimie că murdărirea imaginii şi concentrarea atenţiei asupra unei societăţi, care furnizează servicii de o calitate ridicată la cele mai înalte standarde, calitate recunoscută la nivel internaţional, nu vor limita efectele crizei economice şi nici nu vor reuşi să aducă turiştii la mare. Turismului de pe litoralul românesc i-ar fi mai de folos o campanie de promovare susţinută de A.I.S.T.V., decât această campanie de denigrare, care nu face altceva decât să inducă în eroare turiştii. Asigurarea calităţii apei potabile este activitatea primordială a managementului general a S.C. RAJA S.A. Constanţa, lucru evidenţiat şi de obţinerea tuturor certificatelor ISO, dar şi de acreditarea RENAR a laboratoarelor. Toate aceste acreditări demonstrează calitatea serviciilor prestate, şi implicit a apei potabile furnizate”.
RAJA Constanţa: ”Asociaţia Investitorilor din Staţiunea Turistică Venus îşi ascunde incompetenţa în spatele unei campanii de denigrare”
By
Posted on