Politicienii care preluasera puterea in 22 decembrie 1989 si dupa, au ceva de ascuns referitor la cel putin cateva subiecte generate de doua realitati constatate de apraope fiecare roman care a supravietiut trecerii rapide de la sistemul comunsit la economia de piata sau mai exact la “democratie”: In primul rand prezenta in noile structuri de conducere a unor persoane despre care existau informatii chiar in 1990 ca fusesera implicati in reprimarea revolutiei. Doua exemple deja conoscute publicului larg, generalul Mihai Chitac, numit ministru de interne, sau generalul Victor Atanasie Stanculescu, numit ministru al economiei, ulterior ministru al apararii, au produs mare valva in ultimii 16 ani de “democratie”. Un alt subiect interesant ramane disparitia subita a teroristilor, despre care initial se afirmase ca reprezinta o armata numeroasa, bine inzestrata si-n consecinta greu de invins. Dosarele “Corbii”, “Milea” si “Trosca”, precum si listele asociatiilor de revolutionari sub care se mai ascund si astazi fosti nomenclaturisti, raman in continuare agatate ca niste tinichele de coada “democratiei” romanesti.
(foto: Ion Iliescu -1965 si generalul Nicolae Militaru)
In acea seara de trista aminire (24 decembrie 1989), generalul Nicolae Militaru, proaspat numit la comanda Armatei, a cerut insitent ajutorul U.S.L.A. in vederea anihilarii unor trupe teroriste care atacau ministerul. Militaru i-a ordonat colonelului Ion Ardeleanu, comandantul trupelor USLA, ca luptatorii chemati in ajutor sa fie condusi chiar de colonelul Gheorghe Trosca. In consecinta cele trei “ABI”-uri conduse de Trosca, au pornit in graba sa apere ministerul, dar odata ajunse acolo au fost intampinate cu foc de tancurile aflate sub comanda M.Ap.N.-ului.
Acest carnagiu a fost dorit si gestionat cu buna stiinta de generelul Nicolae Militaru, deoarce Gheorghe Trosca (cazut victima a diversiunii) era unul dintre ofiterii de Securitate care instrumentase inainte de 1989 „dosarele Corbii” . Daca ar fi ramas in viata, Trosca ar fi devenit o persoana extrem de incomoda, deoarece in aceste dosare fusesera investigate tocmai legaturile generalului Militaru si ale grupului de “pucisti” cu U.R.S.S. in speta cu K.G.B. si G.R.U. (despre aceste relatii am amintit pe larg in numerele trecute din “Mafia Statala”)
Noua clasa politica instalata la guvernare in 1990 nu avea nici un interes sa deschida o ancheta pentru a solutiona atat acest caz cat si cel al sinuciderii generalului Milea, muti dintre cei aflati in functii cheie (in 1990) fiind doar niste proiectii ale regimului totalitar marca Ceausescu. Cert este un singur lucru, “teroristii” de atunci au devenit eroii de azi ai evenimentelor din ’89, in timp ce multi dintre cei care ar putea oferii anumite raspunsuri s-au stins din viata, unii chair suspect de repede.
(foto 1. masinile blindate distruse la M.Ap.N.)
(foto 2. Serviciul Roman de Informatii.: colonel (post-mortem )Trosca Gheorghe)
Infiintarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”, la propunerea senatorului revolutionar Sergiu Nicolaescu, a avut se pare chiar de la inceput, scopul de a oficializa justificarile celor care au reprimat revolutia si sa ofere astfel cadrul necesar unei propuneri de amnistie. Dupa publicarea primelor rezultate ale „cercetarilor” Senatorului Nicolaescu, Asociatia revolutionara “17 Decembrie” a denuntat, doar prin presa, falsurile cuprinse in acesta („Renasterea Banateana” din 02.06.1992; nr. din 10.06.1992; „Expres” din 07.07.1992; radio Timisoara). Cu scopul justificarii reprimarii revolutiei, raportul senatorului Nicolaescu exagereaza pagubele materiale produse in timpul revolutiei din Timisoara (5 miliarde lei, e scris in raport), sugereaza punerea la cale din afara Timisorii a evenimentelor (peste 100 de arestati dintre revolutionarii din Timisoara ar fi venit din Tirgu Mures) si militari ucisi in noaptea de 21 spre 22 decembrie (respectivii fiind omoriti de fapt in 22 decembrie, dupa inceperea luptei cu „teroristii”). Pentru valoarea pagubelor materiale e citata declaratia fostului membru C.P.Ex. Paul Niculescu Mizil, iar pentru informatia despre arestatii din Tirgu Mures e citata o declaratie a lui Ilie Ceausescu (lipsita astfel de credibilitate). Afirmatiile respective sunt prezentate in raport, lasandu-se impresia ca ar fi adevarate. Sergiu Nicolaescu, de altfel, nu va merge niciodata la Timisoara pentru a strange marturii de la revolutionari, desi va scrie 5 carti despre revolutie. O alta stratagema folosita de Sergiu Nicolaescu este de a prezenta in calitate de eroi nationali persoane despre care admite ca ar fi dat ordin sa se traga in populatia civila “rasculata”, cum este cazul generalului Milea. Acesta este un prim pas pentru pregatirea propunerii de amnistiere a criminalilor din decembrie 1989. Pe linga contestarea in presa a raportului Nicolaescu, “Asociatia 17 Decembrie” a incercat o contestare a acestuia pe cale parlamentara. Asociatia revolutionarilor a trimis si o scrisoare Senatorului revolutionar Dan Iosif (membru FSN) cu rugamintea de a fi instiintata comisia de disciplina a Senatului despre dezinformarile din raportul Sergiu Nicolaescu. Rezultatul acestor actiuni s-a lasat insa asteptat. Dupa alegerile din septembrie 1992, “Asociatia 17 Decembrie” a luat legatura cu PNTCD, prin senatorul Tanase Tavala, si cu PAC, prin deputatul Vasile Popovici, cerand sa fie contestat in parlament raportul lui Sergiu Nicolaescu. In Senatul Romaniei, raportul Comisiei „Decembrie 1989” a ajuns in sfarsit pe ordinea de zi. Sergiu Nicolaescu a fost contestat cu acel prilej de catre Ion Coja (P.D.A.R., Vatra Romaneasca), persoana cu care “Comisia pentru Adevar si Dreptate” a tinut permanent legatura, fara insa a-i pretinde o contestare a raportului Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. In sprijinul lui Sergiu Nicolaescu a sarit atunci taranistul Corneliu Coposu, presedintele PNTCD. La Camera Deputatilor, Vasile Popovici a avut o interventie prin care l-a acuzat pe Sergiu Nicolaescu ca ascunde adevarul despre Revolutie. Din pacate, domnul Popovici nu a indicat concret care sunt neadevarurile din raportul revolutionarului Sergiu Nicolaescu. Opinia publica a putut astfel ramane cu impresia ca interventia lui Vasile Popovici este una pur propagandistica. (foto: senatorul revolutionar Sergiu Nicolaescu)
Ion Iliescu a dres busuiocul pana la radacina
O data ajuns la putere, pentru a inchide gurile “rautacioase”, presedintele Ion Iliescu a dat in sanga si in dreapta legitimatii si spatii comerciale revolutionarilor, unele dintre aceste spatii fiind situate chiar in centrele marilor orase. Unul dintre revolutionarii care a beneficiat de aceste privilegii oferite pe tava de Presedentia Romanie, a fost chiar vestitul “print” al Banatului, traficantul Zaher Iskandarani. Acest exemplu si altele asemanataore au fost posibile, deoarece, pe listele diferitelor organizatii care pretind si astazi ca au infaptuit marea schimbare in ’89 se ascund si numeroase nume ale unor fosti nomenclaturisti, oameni fara scrupule, oportunistii care s-au “transformat” peste noapte in luptatori ai dreptatii, dornici sa beneficieze de posibilitatile noului sistem “democratic”. Practic, revolutionarii mai “lipiciosi”, precum domnul Dan Iosif care a preferat sa ramana in sferele puterii alaturi de Ion Iliescu, au ales functiile de conducere, in timp ce altii au preferta sa traiasca din chiriile dobandite in urma exploatarii spatiilor comerciale primite cadou de la “poporul roman”. Folosind acesta strategie, presedintele Ion Iliescu a reusit sa mai potolesca setea unora de adevar si astfel organizatiile de revolutionari au devenit un fel de manusa a puterii. In acest mod a fost “dres busuiocul”, cel putin atunci in 1990, cand numai de procese legate de revolutiei nu avea timp noua clasa politica, preocupata mai mult de conturile lui Ceausescu decat de problemele romanilor care observau cum de la o zi la alta valoare “Leilor” romanesti se depreciaza rapid. “Golanii” din Piata Universitatii, primii care au inteles ca “revolutia a fost furata” au avut de suportat “bastoanele” noului regim “democratic” care pretindea ca “nu poate lucra” in aceste conditii tensionate. Au urmat apoi monstruasele mineriade care au terfelit si mai mult imaginea externa a Romaniei, imagine gata sifonata de recenta piesa a “lovitura de stat”.