Dorind sa eficientizeze activitatile de comert exterior ale Romaniei, dictatorul Nicolae Ceausescu, reorganizeaza prin Decretul 164/1979, Ministerul Comertului Exterior, iar prin Decretul 276/1979 instituie o platforma de masuri ce aveau ca scop final imbunatatirea activitatii de export a Romaniei. Pentru realizarea acestor deziderate de esenta, Ceausescu numeste in functii cheie ofiteri din cadrul D.I.E. si din Directia III din cadrul departamentului intern de Securitate. Dupa ce s-au stabilit competentele fiecarui ofiter acoperit din fiecare compartiment, planul general al actiunii a primit codificarea “operatiunea Dunarea”. Practic, prin mijlocirea unor contracte comerciale, ceea ce americanii numesc “trading”, ofiterii Ministerului de Interne faceau servicii banoase intreprinderilor romanesti si Ministerului Comertului Exterior. Partea sau mai exact comisionul ce revenea ofiterilor de informatii participanti la operatiune era varsata intr-un cont deschis special la B.R.C.E. (Banca Romana de Comert Exterior – viitoare BANCOREX).
Comisionul a fost stabilit initial la 1,5% din valoarea contractului de vanzare-cumparare extern mijlocit de ofiterii de informatii. Aceasta suma era una enorma, in speta, fiecare intreprindere romaneasca care exporta utilizand serviciile “operatiunii Dunarea”, varsa aproximativ 1,5% din valoarea contractului in buzunarele Securitatii, de unde banii erau dirijati mai departe in contul de la B.R.C.E. Desi erau obligati sa transfere imediat cei 1,5% in contul deschis special la B.R.C.E. functionarii bancii “recrutati pe spranceana”, in colaborare cu ofiterii (colegii) de la Securitate implicati, aveau banii intrati dar numai in extrase (pe hartie), in realitate sumele enorme de bani erau deturnate, fiind reinvestite in alte afaceri personale ale ofiterilor “deplin” conspirati. Folosind aceasta metoda de croiala “si pe fata si pe dos”, Securitatea baga mana din ce in ce mai adanc in cosnita intreprinederilor de comert exterior, starnind in acest fel teama directorilor acestor intreprinderi care incepusera sa se gandeasca ca vor ajunge sa dea cu subsemnatul pe la Militie din cauza banilor care dispareau din conturi, inexplicabil si fara urma.
U.M. 0107 ochiul din umbră – o necesitate
Informat in taina de aceasta situatie fara precedent, Nicolae Ceausescu se preface foarte surprins si cheama la ordine pe loctitorul sefului D.I.E. (Directia de Informatii Externe) insarcinat cu “operatiunea Dunarea”, respectiv pe generalul Aristotel Stamatoiu. Fiind un bun specialist al problemelor de comert exterior, generalul se prezinta in fata “conducatorului supreme” si cu un plan de infiintare a unui compartiment in cadrul D.I.E. care sa se ocupe in mod exclusiv de comertul exterior, asa cum se si practica atunci la unele institutii centrale. Generalul Stamatoiu incerca astfel sa acopere vechile nereguli prin legalizarea activitatii de comert exterior, desfasurata pana in acel moment prin conspirativa “operatiune Dunarea”. Consiliul de Conducere al Ministerului de Interne adopta in dezbatere propunerea lui Stamatoiu care promova de fapt, infiintarea unei intreprinderi de comert exterior, legala si “la vedere”, care sa se foloseasca de mijloacele clasice de comert exterior, adica civile, dar si de cele militare prin uzul Securitatii si al spionajului extern. Daca in primul plan (la vedere) activitatile de comert exterior erau organizate dupa toate normele si legile comerciale acceptate pe plan international, in spate, intreaga infrastructura era cladita din cadre active D.I.E. si ofiteri din Directiei a III-a din cadrul Directiei Securitatii Statului (D.S.S.). Pentru punerea in aplicare a acestui proiect, a fost infiintata Unitatea MIlitara, codificata U.M. 0107 in catalocul unitatilor Ministerului de Interne. Intreprinderea in sine (Dunarea) a fost organizata dupa modelul I.C.E. Romtehnica, Carpati si I.C.E. Terra, toate aflate atunci in subordinea Ministerului de Comert Exterior. Asa a luat fiinta Intreprinderea de Comert Exterior Dunarea (I.C.E. Dunarea) in baza decretului 382/15.10.1982. Intreprinderea a functionat pana la data de 19.01.1990, cand a intrat in lichidare.
I.C.E. Dunărea – cea mai credibilă intreprindere românească
Pentru a nu ridica suspiciuni in fata partenerilor externi, intreprinderea nou infiintata a fost trecuta inca de la inceput in statele Ministerului Comertului, dar in realitatea aceasta se subordona numai Securitatii Statului. I.C.E. Dunarea a preluat imediat dupa infiintare activitatile de import-export a mai multor intreprinderi de profil din Romania, comercializand numai marfurile deosebit de valoroase, precum diamantele sintetice preluate de la I.C.E. Tehnoimport-Export, mobilier si covoare de la Ilexim si Icecoop organizand totodata si operatiunile de comert exterior, cum ar fi transportul, navlosirea marfurilor, asigurarea externa, intermedieri de afaceri pe baza de comision, diferite contracte de barter (comert de schimb – marfuri sau servicii) si nu in ultimul rand operatiuni valutare speciale de mare amploare.
Contractele comerciale erau realizate cu foarte mare seriozitate iar partenerii externi erau alesi dupa o ampla verficare a lor de catre ofiterii acoperiti ai D.I.E. aflati la posturi in diferite tari. Pentru publicitate externa s-au folosit fonduri importante, I.C.E. Dunarea utilizand un cont in valuta deschis la Banca Romana de Comert Exterior (B.R.C.E.- viitoare BANCOREX). In acest fel, in mai putin de doi ani de zile, I.C.E. Dunarea a devenit cea mai importanta intreprindere de comert exterior romaneasca, fiind recunoscuta de partenerii externi ca o “societate” deosebit de serioasa, caracterizata de profesionalism, preferata in detrimentul celorlalte societati de comert exterior romanesti. Valuta realizata de I.C.E. Dunarea era redirectionata in intregime spre plata datoriei externe a Romaniei si din acest motiv incepand cu anul 1984, datorita si bunelor rezultate inregistrate, intreprinderii i se cere sa-si amplifice in mod substantial activitate: “Pana la mijlocul anilor ’80, responsabilitatea operatiunilor valutare speciale pe teritoriul Romaniei a revenit unui compartiment special din cadrul Directiei a III-a, respectiv sectia contraspionaj economic, identificat in organigrama D.S.S. ca U.M. 0625/C.P., iar mai apoi prin desprinderea ca unitate militara independenta, devenind U.M. 0650. Obiectul responsabilitatii acestei structuri operative era initial de a supraveghea informativ comerciantii straini si reprezentantele comerciale straine pe teritoriul Romaniei […]” (general-maior D.I.E. – Liviu Turcu).
Contractele comerciale erau realizate cu foarte mare seriozitate iar partenerii externi erau alesi dupa o ampla verficare a lor de catre ofiterii acoperiti ai D.I.E. aflati la posturi in diferite tari. Pentru publicitate externa s-au folosit fonduri importante, I.C.E. Dunarea utilizand un cont in valuta deschis la Banca Romana de Comert Exterior (B.R.C.E.- viitoare BANCOREX). In acest fel, in mai putin de doi ani de zile, I.C.E. Dunarea a devenit cea mai importanta intreprindere de comert exterior romaneasca, fiind recunoscuta de partenerii externi ca o “societate” deosebit de serioasa, caracterizata de profesionalism, preferata in detrimentul celorlalte societati de comert exterior romanesti. Valuta realizata de I.C.E. Dunarea era redirectionata in intregime spre plata datoriei externe a Romaniei si din acest motiv incepand cu anul 1984, datorita si bunelor rezultate inregistrate, intreprinderii i se cere sa-si amplifice in mod substantial activitate: “Pana la mijlocul anilor ’80, responsabilitatea operatiunilor valutare speciale pe teritoriul Romaniei a revenit unui compartiment special din cadrul Directiei a III-a, respectiv sectia contraspionaj economic, identificat in organigrama D.S.S. ca U.M. 0625/C.P., iar mai apoi prin desprinderea ca unitate militara independenta, devenind U.M. 0650. Obiectul responsabilitatii acestei structuri operative era initial de a supraveghea informativ comerciantii straini si reprezentantele comerciale straine pe teritoriul Romaniei […]” (general-maior D.I.E. – Liviu Turcu).
Cele mai tari operațiuni ale I.C.E. Dunărea
Cel mai cunoscut “tip de operatiune” se desfasura prin obtinerea de comisioane valutare din comertul cu diferite produse achizitionate atat din exteriorul cat si din interiorul spatiunlui sovietic, revandute ulterior pe alte piete. In aceste operatiuni au fost implicate si folosite drept 
acoperire intreprinderi precum: I.C.E. Terra, I.C.E. Delta, I.C.E. Carpati, I.C.E. Romtehnica (armament), si Trawe, toate fiind coordonate de cadre ale I.C.E. Dunarea. Produsele si pietele preferate erau urmatoarele: faina de grau si cereale din Balcani spre Piata Comuna, cafea din America Latina dusa in Asia si Europa Occidentala, confectii si produse din industria textila din Asia plasate in Europa Occidentala.
Alte sume in valuta erau obtinute ca urmare a activitatilor organizate de „firmele-fantoma”. Aceste societati comerciale create de catre serviciile de informatii romanesti, in diferite state si sub diferite denumiri de efect, prin intermediul unor colaboratori autohtoni subordonati serviciilor de informatii, incheiau contracte comerciale la vedere, folosind marfuri dirijate de catre angenti ai D.I.E. Aceste societati erau inregistrate legal la registrele de comert ale statelor “mama” fara sa existe o legatura chiar si contractuala intre aceste societati si Statul Roman, dar in realitate activitatea acestor “firme-fantoma” era controlata in intregime de serviciile de informatii din Romania.
O alta metoda foarte productiva era lansare cu “mana” B.R.C.E.-ului a unor operatiuni speculative pe pietele valutare straine si pe pietele de actiuni. Pentru acest gen de operatiuni economice ereu folositi atat specialisti din cadrul B.R.C.E.-ului cat si surse externe de incredere din domeniul financiar-bancar, mai exact functionari publici straini de rang superior, cumparati pe bani grei de Securitate.
Sub controlul operative al U.M. 0107/AVS („aport valutar special”), Oficiul “CARPATI” a plasat pe piata libera din Viena depozite de monede in afara sferelor conventionale, in mod special ruble, plasamentele fiind executate in afara sistemului de “clearing” – adica pe piata neagra. Din aceste speculatii efectuate pe piata subterana din Viena, vor fi castigate sume importante de valuta ce vor fi reinvestite ulterior in alte “operatiuni speciale”.
Desi toate aceste “operatiuni” au alimentat cu sume enorme conturilor “oarbe” din Elvetia, cel mai profitabil sistem prin care Securitatea obtinea “valuta forte” mult dorita la Bucuresti, era traficul cu armament si stupefiante. In anii ’80, responsabil cu vanzarile de armament produs de I.C.E. Romtehnica era generalul-locotenent Victor Atanasie Stanculescu. De contracte si de transportul armamentului se ocupa in mod exclusiv I.C.E. Dunarea, prin agentii secreti ai D.I.E., iar relatiile generalul Victor A. Stanculescu, cu seful D.S.S. si seful C.I.E., erau mai mult decat cordiale. Chiar si fiica generalului Stanculescu si-a desfasurat activitatea, pana in momentul declansarii evenimentelor de la Timisoara (din decembrie 1989), in compartimentul ultrasecret mentionat, adica cel ce se ocupa indeosebi cu tranzactiile de echipament militar din cadrul I.C.E. Dunarea: “Pentru contractul incheiat cu o tara araba, via un intermediar al unei alte tari arabe ce lucra pentru serviciul de informatii al acesteia din urma, s-au platit cash (numerar) transe variind intre 2-2,5 milioane de dolari pana la totalul sumei de 66,4 milioane de dolari. Suma fiind depusa sub forma de cash (in numerar), evidentele scrise au fost minime, numararea banilor s-a facut manual, iar in conformitate cu prevederile modului de operare s-au intocmit liste cu seriile bancnotelor primate […], de regula, ofiterii serviciului independent UM 0107/AVS („aport valutar special”)au fost in masura sa cunoasca, in proportie de 75%-80%, detaliile operatiunilor respective. Restul detaliilor de 20%-25% se afla la varfurile comenzii si evident la nivelul lui Nicolae Ceausescu ” (general-maior D.I.E. – Liviu Turcu).
acoperire intreprinderi precum: I.C.E. Terra, I.C.E. Delta, I.C.E. Carpati, I.C.E. Romtehnica (armament), si Trawe, toate fiind coordonate de cadre ale I.C.E. Dunarea. Produsele si pietele preferate erau urmatoarele: faina de grau si cereale din Balcani spre Piata Comuna, cafea din America Latina dusa in Asia si Europa Occidentala, confectii si produse din industria textila din Asia plasate in Europa Occidentala.Alte sume in valuta erau obtinute ca urmare a activitatilor organizate de „firmele-fantoma”. Aceste societati comerciale create de catre serviciile de informatii romanesti, in diferite state si sub diferite denumiri de efect, prin intermediul unor colaboratori autohtoni subordonati serviciilor de informatii, incheiau contracte comerciale la vedere, folosind marfuri dirijate de catre angenti ai D.I.E. Aceste societati erau inregistrate legal la registrele de comert ale statelor “mama” fara sa existe o legatura chiar si contractuala intre aceste societati si Statul Roman, dar in realitate activitatea acestor “firme-fantoma” era controlata in intregime de serviciile de informatii din Romania.
O alta metoda foarte productiva era lansare cu “mana” B.R.C.E.-ului a unor operatiuni speculative pe pietele valutare straine si pe pietele de actiuni. Pentru acest gen de operatiuni economice ereu folositi atat specialisti din cadrul B.R.C.E.-ului cat si surse externe de incredere din domeniul financiar-bancar, mai exact functionari publici straini de rang superior, cumparati pe bani grei de Securitate.
Sub controlul operative al U.M. 0107/AVS („aport valutar special”), Oficiul “CARPATI” a plasat pe piata libera din Viena depozite de monede in afara sferelor conventionale, in mod special ruble, plasamentele fiind executate in afara sistemului de “clearing” – adica pe piata neagra. Din aceste speculatii efectuate pe piata subterana din Viena, vor fi castigate sume importante de valuta ce vor fi reinvestite ulterior in alte “operatiuni speciale”.
Desi toate aceste “operatiuni” au alimentat cu sume enorme conturilor “oarbe” din Elvetia, cel mai profitabil sistem prin care Securitatea obtinea “valuta forte” mult dorita la Bucuresti, era traficul cu armament si stupefiante. In anii ’80, responsabil cu vanzarile de armament produs de I.C.E. Romtehnica era generalul-locotenent Victor Atanasie Stanculescu. De contracte si de transportul armamentului se ocupa in mod exclusiv I.C.E. Dunarea, prin agentii secreti ai D.I.E., iar relatiile generalul Victor A. Stanculescu, cu seful D.S.S. si seful C.I.E., erau mai mult decat cordiale. Chiar si fiica generalului Stanculescu si-a desfasurat activitatea, pana in momentul declansarii evenimentelor de la Timisoara (din decembrie 1989), in compartimentul ultrasecret mentionat, adica cel ce se ocupa indeosebi cu tranzactiile de echipament militar din cadrul I.C.E. Dunarea: “Pentru contractul incheiat cu o tara araba, via un intermediar al unei alte tari arabe ce lucra pentru serviciul de informatii al acesteia din urma, s-au platit cash (numerar) transe variind intre 2-2,5 milioane de dolari pana la totalul sumei de 66,4 milioane de dolari. Suma fiind depusa sub forma de cash (in numerar), evidentele scrise au fost minime, numararea banilor s-a facut manual, iar in conformitate cu prevederile modului de operare s-au intocmit liste cu seriile bancnotelor primate […], de regula, ofiterii serviciului independent UM 0107/AVS („aport valutar special”)au fost in masura sa cunoasca, in proportie de 75%-80%, detaliile operatiunilor respective. Restul detaliilor de 20%-25% se afla la varfurile comenzii si evident la nivelul lui Nicolae Ceausescu ” (general-maior D.I.E. – Liviu Turcu).
Cheia succesului – organizarea militara si tehnica de varf
Sediul I.C.E. Dunarea sa afla pe strada Varsovia, la numarul 4, intr-o vila, acolo unde a si functionat pana in martie 1990. Din 1972 pana in octombrie 1982 imobilul servise drept sediu pentru spionajul tehnologic roman. Dupa instalarea in cladire a I.C.E. Dunarea, brigazile tehnice T.S. si D.S. au fost mutate intr-un alt corp care apartinea aceleiasi cladiri. Cladirea compartimentata in 21 de birouri, dispunea de linii telefonice cu trei cifre (speciale) datorita unei centrale telefonice proprii de ultima generatie. Sistemul telefonic era protejat cu dipozitive electronice de decuplare automata, motiv pentru care liniile de comunicatii nu puteau fi interceptate sub nici o forma. Biroul generalilor era dotat cu legaturi operative cu Cabinetele I si II din cadrul Comitetului Central, iar cabinetul central era conectat prin T.O. (tehnico-operativ) cu toate prefecturile judetene si resedintele cuplului Ceausescu din tara.
Inafara pazei umane care asigura securitatea personalului si a cladirii, mai functiona un sistem de securitate electromagnetic special, dublat de un sistem fotoelectric de mare fidelitate. Incepand cu poarta de la intrare, atat usile cladirii, ferestrele cat si fiecare sertar in parte – practic tot ce se poate deschide intr-o casa – erau supravegheate printr-un sistem de senzori magnetici si fotosensibili, fiecare miscare din cladire fiind inregistrata de compartimentul ofiterului de servici. Sistemele de securizare functionau incrucisat, astfel incat, daca o singura coala de hartie cadea dintr-un fiset, alarma se declansa automat, primul sesizat fiind chiar ofiterul de servici aflat in interiorul cladirii.
Pentru ca aparatura electronica sa fie mereu in cea mai buna stare de functionare, temperatura din interior nu scadea niciodata sub 25 de grade – indiferent de temperatura de afara – gratie unei centrale termice dotata cu injectoare de motorina comandate electronic. Fiecare birou era dotat cu aparatura de ultima generatie, cum ar fi: telex, fax, foto-copiator alb-negru si color, malaxor de tocat hartia, masini de scris electrice, computere dotate cu imprimante color (pe ace). Cladirea mai avea amenajate la subsol: un buffet cu sala de mese, un laborator foto-digital si un deposit de materiale cu atelier de service pentru aparatura electronica.
Inafara pazei umane care asigura securitatea personalului si a cladirii, mai functiona un sistem de securitate electromagnetic special, dublat de un sistem fotoelectric de mare fidelitate. Incepand cu poarta de la intrare, atat usile cladirii, ferestrele cat si fiecare sertar in parte – practic tot ce se poate deschide intr-o casa – erau supravegheate printr-un sistem de senzori magnetici si fotosensibili, fiecare miscare din cladire fiind inregistrata de compartimentul ofiterului de servici. Sistemele de securizare functionau incrucisat, astfel incat, daca o singura coala de hartie cadea dintr-un fiset, alarma se declansa automat, primul sesizat fiind chiar ofiterul de servici aflat in interiorul cladirii.
Pentru ca aparatura electronica sa fie mereu in cea mai buna stare de functionare, temperatura din interior nu scadea niciodata sub 25 de grade – indiferent de temperatura de afara – gratie unei centrale termice dotata cu injectoare de motorina comandate electronic. Fiecare birou era dotat cu aparatura de ultima generatie, cum ar fi: telex, fax, foto-copiator alb-negru si color, malaxor de tocat hartia, masini de scris electrice, computere dotate cu imprimante color (pe ace). Cladirea mai avea amenajate la subsol: un buffet cu sala de mese, un laborator foto-digital si un deposit de materiale cu atelier de service pentru aparatura electronica.
Staff-ul compartimentului de coordonare al I.C.E. Dunarea – exclusiv profesionisti
Activitatile I.C.E. Dunarea se desfasurau in cadrul a sase sectii distincte, director coordonator fiind generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu, loctitor al sefului C.L.E. si secretar de stat in Ministerul de Interne. In anul 1984, dupa transferarea generalului Plesita, generalul Stamatoiu a fost numi sef al D.I.E. in timp ce la conducerea I.C.E. Dunarea a urcat generalul-locotenent Epifanie Amohnoaie, fost sef al Inspectoratului Judetean de Militie din Bacau al Ministerului de Interne. Alaturi de noul sef in staff-ul de conducerea se mai afla colonelul Gheorghe Badita, fost sef al brigazii T.S. din cadrul D.I.E., avansat in anul 1978 la gradul de general-maior numit adjunct al Miniserului Comertului Exterior. Prim-adjunct al directorului coordonator al I.C.E. Dunarea pentru subordonati este numit locotenent-colonelul Constantin Gavril, fost sef al Agentiei Economice a Romanie de la Cairo, fiind si singurul cunoscut oficial ca lucrator in comertul exterior. Director adjunct este numit maiorul Petre Moise, seful brigazii S.D., absolvent al Facultatii de Petrol si Gaze din cadrul Universitatii Bucuresti, inginer petrolist. Fiind ofiter de securitate, la terminarea facultatii a lucrat o perioada la Institutul de Economie Mondiala in subordinea colonelului D.I.E. Costin Murgescu si ulterior la Agentia Economica a Romaniei din Italia de la Milano, indeplinind functia de consilier cu sarcini pe linie operativa. In 1985 este avansat la gradul de locotenent-colonel, iar in vara lui 1986 devine director al Protocolului din Ministerul Afacerilor Externe insarcinat cu problemele ambasadelor straine la Bucuresti: “Seful D.I.E. si C.I.E. a fost intotdeauna membru al Guvernului, prin pozitia de adjunct al ministrului de Interne, dar in mod practic avea prerogative care depaseau pe cele ale majoritatii ministrilor plini. La randul sau, seful Departamentului Securitatii Statului (D.S.S.) era de asemenea membru al Guvernului in calitatea sa de ministru secretar de stat”, “Aceste pozitii au fost ocupate, succesiv, in ultimii 10 ani ai regimului Ceausescu pana in decembrie 1989 de catre Tudor Postelnicu (1977-1987) si generalul-colonel Iulian Vlad (1987-1989), ca sefi ai D.S.S.; de Alexandru Danescu (iunie 1978 – septembrie 1978), Romus Dima (octombrie 1978 – august 1980), generalul-locotenent Plesita Nicolae (septembrie 1980 – decembrie 1984) si generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu (decembrie 1984 – ianuarie 1990), ca sefi ai serviciului de informatii externe (C.I.E.); pe linie operativa, de colonel Nicolae Andronic si locotenent-colonel Constantin Anghelache ca sefi ai U.M. 0107/AVS („aport valutar special”). Ultimii doi sefi ai U.M. 0107/AVS au efectuat la inceputul anului 1990 frecvente si precipitate deplasari in Europa Occidentala, inclusiv pentru inchiderea unor conturi caracterizate neoficial de bancile respective ca efectuand transferuri substantiale“(general-maior D.I.E. – Liviu Turcu).
Ce se intampla cu valuta produsa de I.C.E. Dunarea ?
Intre anii 1983 si 1988, comisionul pentru I.C.E. Dunarea a fost de 50% din totalul incasarilor obtinute din exporturi. Dupa 1988 procentul a fost diminuat, deoarece viceprim-ministrul N. Ibanescu observase existenta unei diferente majore intre volumele de export raportate de I.C.E.-uri si cifrele incasarilor varsate la fondul centralizat al statului. Evidentele documentare ale intreprinderilor de comert exterior nu corespundeau cu valoarea raportata de I.C.E. Dunarea, care vindea mai multa marfa (pe hartie) decat primea de la intreprinderile de productie si asta numai pentru a incasa un comision cat mai mare. In acest fel ingineriile financiare se tineau lant, dar nimeni nu avea curajul sa raporteze aceste nereguli din cauza implicarii Securitatii in aceste afaceri.
I.C.E. Dunarea beneficia, spre deosebire de celelalte intreprinderi de comert exterior, de un cont special in valuta, deschis la B.R.C.E. (viitoare BANCOREX). In acest cont era varsata o cota-parte (comision) obtinuta de I.C.E. Dunarea de la celelalte I.C.E.-uri, pentru negocierea unor contracte in numele acestor intreprinderi cu partenerii externi. La tratativele pe care le sustineau in strainatate, delegatii I.C.E.-urilor erau mereu insotiti de personalul I.C.E.Dunarea care nu lipseau niciodata de la negocierile purtate in plan extern. Obtinerea comisionului in valuta de la conducerea diferitelor I.C.E.-uri de catre I.C.E. Dunarea era posibila si datorita presiunilor exercitate de afiterii D.I.E. incadrati la I.C.E.Dunarea, care puteau oricand sa se opuna eliberarii vizelor necesare deplasarilor in strainatate in interes de serviciu a directorilor din conducerea intreprinderilor de comert exterior. Sumele in valuta obtinute in acest fel de I.C.E. Dunarea erau utilizate pentru finantarea campaniilor de imagine externa pentru “perechea prezidentiala”, dar si pentru finantarea din strainatate a membrilor ambasadelor cu dubla subordonare (M.I si M.A.E.), acestea constituind de fapt si “fondurile speciale”. Chiar si Nicu Ceausescu s-a folosit de aceste “fonduri speciale”, atunci cand, aflat la Las Vegas a pierdut la ruleta unui casino suma de un million de dolari pe care nu a vrut sa o mai achite. Patronii casino-ului au ameninta ca-l vor da in judecata pe “printisorul” (cum mai era numit) Nicu Ceausescu daca nu-si vor primii datoria. Pentru a nu deforma definitiv imaginea externa a Romaniei, “mama” Elena Ceausescu a dat dispozitie sa fie platita datoria in numerar (la care s-a mai adaugat o “suma bonus” pentru intelegere si intarziere), din fondurile speciale produse de I.C.E. Dunarea. ( VA URMA )
I.C.E. Dunarea beneficia, spre deosebire de celelalte intreprinderi de comert exterior, de un cont special in valuta, deschis la B.R.C.E. (viitoare BANCOREX). In acest cont era varsata o cota-parte (comision) obtinuta de I.C.E. Dunarea de la celelalte I.C.E.-uri, pentru negocierea unor contracte in numele acestor intreprinderi cu partenerii externi. La tratativele pe care le sustineau in strainatate, delegatii I.C.E.-urilor erau mereu insotiti de personalul I.C.E.Dunarea care nu lipseau niciodata de la negocierile purtate in plan extern. Obtinerea comisionului in valuta de la conducerea diferitelor I.C.E.-uri de catre I.C.E. Dunarea era posibila si datorita presiunilor exercitate de afiterii D.I.E. incadrati la I.C.E.Dunarea, care puteau oricand sa se opuna eliberarii vizelor necesare deplasarilor in strainatate in interes de serviciu a directorilor din conducerea intreprinderilor de comert exterior. Sumele in valuta obtinute in acest fel de I.C.E. Dunarea erau utilizate pentru finantarea campaniilor de imagine externa pentru “perechea prezidentiala”, dar si pentru finantarea din strainatate a membrilor ambasadelor cu dubla subordonare (M.I si M.A.E.), acestea constituind de fapt si “fondurile speciale”. Chiar si Nicu Ceausescu s-a folosit de aceste “fonduri speciale”, atunci cand, aflat la Las Vegas a pierdut la ruleta unui casino suma de un million de dolari pe care nu a vrut sa o mai achite. Patronii casino-ului au ameninta ca-l vor da in judecata pe “printisorul” (cum mai era numit) Nicu Ceausescu daca nu-si vor primii datoria. Pentru a nu deforma definitiv imaginea externa a Romaniei, “mama” Elena Ceausescu a dat dispozitie sa fie platita datoria in numerar (la care s-a mai adaugat o “suma bonus” pentru intelegere si intarziere), din fondurile speciale produse de I.C.E. Dunarea. ( VA URMA )
