Fără categorie

Purtătorul de Cuvânt al Primăriei Tulcea: Prețul drapelului este unul maximal; în urma licitației ne dorim să ajungem la o sumă mai mică

Joi, 30 aprilie, în ședința de Consiliu Local Tulcea se va vota proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul Catarg pentru drapel național – suburbia Tudor Vladimirescu, strada Plopilor fără nr. Ca întotdeauna, ne-am adresat Purtătorului de Cuvânt al Primăriei pentru a obține un punct de vedere credibil asupra subiectului.

„Acest proiect a generat discuții așa cum este firesc într-o societate democratică dar, din păcate, a fost transformat și în prilej de manipulare grosolană și dezinformare. Un proiect care presupune investiția într-un simbol atât de important pentru un popor, drapelul, nu putea trece fără ca armatele de cârcotași să-și facă datoria, respectiv să azvârle cu noroi. Adversarii proiectului au aruncat în derizoriu ideea de drapel național, considerând că arborarea lui, așa cum o fac, de fapt, toate localitățile de calibrul orașului nostru, reprezintă o chestiune de importanță secundară. Ei bine, pentru noi este de importanță majoră. O spun încă o dată, pentru cei care desconsideră simbolurile naționale: drapelul României nu este jucăria voastră politică! Încetați cu manipularea de cea mai joasă speță.”
Purtătorul de cuvânt al primăriei ne-a pus la dispoziție și următoarele date relevante pentru dimensiunea construcției.
Astfel, săpătura mecanizată pentru realizarea monumentului va dizloca șase sute de metri cubi, iar armătura radier general pentru fundația de beton va presupune 20 de tone de material. Piatra utilizată va fi în cantitate de 700 de tone. Doar aceste trei elemente ale proiectului costă, împreună, aproape 30 000 de euro. Dacă adăugăm aici și costul de peste 10 000 de euro al betonului pentru fundație, se poate ușor înțelege că la mijloc nu este doar o cifă de beton ci mult mai mult. Restul operațiunilor implică următoarele costuri estimate: beton egalizare C8/10 zece metri cubi în valoare de 600 euro, aparatul de reazem, o confecție metalică de 4000 de kg, 5000 de euro, cofraje de radier beton, 60 mp, în valoare de 500 de euro, confecția metalică a catargului înalt de patruzeci de metri 2300 de euro.
Toate aceste costuri menționate în deviz sunt estimate la o valoare maximală. Ce uită să spună adversarii proiectului este faptul că respectiva construcție va fi ridicată în urma unei licitații de firma care va oferi cel mai bun preț, detaliu care poate coborî prețul de ansamblu al proiectului.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top