Politic

PSD Tulcea: Creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată

Reprezentanții Partidului Social Democrat din Tulcea transmit că miniștrii  PSD implementează măsurile din programul ,,Sprijin pentru România”. Pentru combaterea creșterii prețurilor, ministrul Finanțelor a elaborat actul normativ, astfel încât angajatorii să poată opera de la 1 iunie creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim pentru angajații cu acest nivel de salarizare.
Suma suplimentară de 200 de lei va fi scutită de taxe.

Măsura a fost inclusă în pachetul de sprijin de ministrul Adrian Câciu la propunerea reprezentanților mediul de afaceri și nu are impact bugetar.
De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada 1 iunie –  31 decembrie 2022, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, este de 2.750 de lei.

Creșterea voluntară a salariilor angajaților plătiți cu salariul minim se adaugă măsurilor deja implementate din programul ,,Sprijin pentru România”:
1) Ajutorul de stat acordat transportatorilor și distribuitorilor se adaugă celorlalte măsuri adoptate deja de executiv, respectiv :
2) dublarea cotei de hrană pentru pacienții din spitale și pentru copiii instituționalizați;
3) aplicarea în Agricultură și în industria alimentară a modelului de salarizare din Construcții, cu salariu minim de 3.000 de lei brut;

4) ajustarea cu rata inflației a prețurilor materialelor de construcții din contractele de achiziții publice.
5) acordarea ajutorului de stat pentru investiții majore în economie.
6) majorarea la 150 de lei, de la 28 de lei lunar, a banilor pentru nevoi personale, pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție specială
7) majorarea cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite
8) creșterea cu 50% a alocației lunare de plasament, de la 630 la 950 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 de lei, la 1.350 de lei lunar.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top