Opinii

Proiecte pentru energie electrică şi infrastructură la Albeşti

În comuna Albeşti continuă lucrările de reabilitare a drumurilor din comună, în baza Legii nr.577.

 

Un articol de Sebastian TARCEA

Lungimea totală a acestora este de 12,6 kilometri, iar valoarea totală a investiţiei este de 49 miliarde lei vechi. Până în prezent au fost pietruite două străzi, iar pe măsură ce vor veni bani de la Guvern, lucrările vor continua. Au fost finalizate şi proiectele de extindere a reţelei de alimentare cu apă în satul Vârtop, dar pentru că vechea administraţie locală nu a prins în buget si aceste cheltuieli lucrarea nu poate fi recepţionată. Primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, a găsit totuşi o soluţie pentru a obţine banii necesari achitării datoriilor prin valorificarea unor suprafeţe de teren care au fost lotizate şi care urmează a fi scoase spre vânzare. Se caută o soluţie şi pentru rezolvarea problemei în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică a celor 41 de case din zona nouă de locuinţe a localităţii Albeşti. Aici există un proiect tehnic pentru extindere, dar trebuie realizată reţeaua de joasă tensiune. Valoarea acestei investiţii se ridică la suma de 2,5 miliarde de lei vechi, iar banii ar putea fi obţinuţi tot prin vânzarea unor terenuri de către primărie. Şi în cartierul de locuinţe al fostului IAS Albeşti a existat o problemă de acest gen, dar edilul comunei a găsit o soluţie pentru ca locuitorii să nu sufere datorită lipsei curentului electric.  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top