Opinii

Invitaţi de seamă, bucate alese şi bunădispoziţie la Zilele comunei Cumpăna

Locuitorii din Cumpăna şi-au sărbătorit ziua la unison, s-au veselit şi au petrecut timp de două zile, alături de primarul comunei, Mariana Gâju.

Un articol de Sebastian TARCEA, Andreea PAVEL

Pe 4 şi 5 octombrie localitatea a fost învăluită de entuziasmul şi euforia festivităţilor. Ajunsă la cea de-a doua ediţie, manifestarea Zilelor comunei, alături de a şasea ediţie a Zilei recoltei a bucurat nespus pe toţi cumpănenii, dar şi invitaţii de seamă prezenţi la petrecere.
Cum se cuvenea, evenimentul a debutat dis de dimineaţă, în jurul orei 9:30, cu slujba de sfinţire a Pieţei Agroalimentare din localitate. Piaţa agroalimentară era absolut necesară pentru locuitorii din Cumpăna, întrucât aceştia nu beneficiau până acum de un loc civilizat de desfacere a mărfii. Cumpănenii au salutat fericiţi acest proiect finalizat întrucât erau nemulţumiţi de inexistenţa unui loc potrivit şi modern de unde să poată aproviziona cele necesare.
Ritualul de sfinţire a pieţei a fost oficiat de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a fost însoţit de un sobor de preoţi, diaconi şi de Corul Arhiepiscopiei. Jumătate de oră mai târziu a urmat deschiderea oficială a Zilei Recoltei, pe stadionul din localitate.
Edilul din Cumpăna a fost binecuvântat de Înalt Preasfinţitul Teodosie pentru a dovedi mereu aceeaşi putere de muncă şi pentru a putea duce la bun sfârşit multe alte obiective ale instituţiei pe care o conduce.  
La petrecere au onorat cu prezenţa mulţi invitaţi de seamă, printre care prefectul judeţului, Dănuţ Culeţu, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, directorul Direcţiei Agricole, Iancu Şapera, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, şi deputaţii PSD de Constanţa Eduard Martin şi Alexandru Mazare.

Alături de Mariana Gâju au mai fost alături, la sfinţirea pieţei agroalimentare, Mariana Petrariu, primarul comunei Vânători (judeţul Neamţ) şi Suzana Minodora Luca, primarul comunei Băişoara (judeţul Cluj).
Petrecerea care a fost dedicată Zilei Recoltei a continuat cu mare fast pe stadionul din comună. Într-un cadru aranjat cochet, zeci de producători agricoli şi fermieri şi-au expus roadele pentru care au trudit din greu tot timpul anului. În mijlocul stadionului a putut fi admirată în toată splendoarea ei o piramidă a recoltei. Puzzle-ul roadelor bogate, poate un simbol al prosperităţii la Cumpăna, a reprezentat principalul punct de atracţie al stadionului. Toţi cei prezenţi la eveniment roiau în jurul piramidei, făceau poze şi vorbeau despre muntele de vitamine, semnul unei toamne bogate şi îmbelşugate. Ulterior,  oaspeţii au fost invitaţi la o pastramă şi un pahărel de vin. Grătarele fumegau de zor, îndemnând invitaţii să se înfrupte din delicioasele bucate alese.

Petrecere până-n miez de noapte!

Toţi cei prezenţi la sărbătoarea Zilelor comunei Cumpăna au fost norocoşii martori ai unui spectacol de folclor de calitate. Acesta a fost susţinut de artişti consacraţi, iubiţi de cumpăneni, precum şi de ansambluri din judeţul Constanţa, ori din ţară.
Publicul a fost încântat de umorul actorilor Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, de interpreţii Ion şi Ionuţ Dolănescu, cărora li s-au alăturat Maria Butaciu, Doiniţa Buturoagă şi Ion Marin Cristel. Au luat parte la festivităţi şi ansamblurile “Dor Vânătorean” din Vânători, judeţul Neamţ, “Băisana” Junioare şi Senioare, judeţul Cluj, “Pontus Euxinus”, din Năvodari, “Altite Dobrogene”, din Cogealac, “Armâni de var chirol”, de asemenea din Cogealac, “Mugurelul”, din Cernavodă, “Româncuţa” şi “Muguraşii Cumpenei”, din comuna gazdă, Corul “Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, din Vânători (judeţul Neamţ) şi nu cel din urmă Ansamblul multiethnic “Prietenia” din Mihail Kogălniceanu. Costi Ioniţă a fost invitat, de asemenea, printre invitaţii speciali care au sosit să sărbătorească Zilele comunei Cumpăna, dar şi grupul umoristic “Spitalul 9”. A urmat o discotecă în aer liber în cadrul căreia s-au distrat atât adolescenţii, cât şi cumpănenii trecuţi de prima tinereţe şi, la final, cum se cuvine la o sărbătoare de o asemenea anvergură, primarul Mariana Gâju nu a uitat să capteze privirile oaspeţilor pe bolta cerească, pentru vizionarea unui splendid foc de artificii.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top