Voie bună, petrecăreţi şi chipuri fericite la Zilele Oraşului Hârşova
Un articol de Andreea PAVEL, Ştefan Doru COPOŢ
Octombrie anunţă începutul perioadei de relaxare şi împliniri pentru locuitorii oraşului Hârşova. În urmă cu doar câteva luni, localnicii nu mai aveau speranţe şi nici încrederea că ar putea s-o ducă mai bine. Pe chipurile încruntate se citea doar resemnarea celor care credeau că soarele nu va mai răsări nicicând pe uliţele lor. Timp de aproape un deceniu, hârşovenii au resimţit crunt subjugul fostului edil, iar pentru că nu cunoşteau legea, au trudit din greu pentru nişte arginţi aruncaţi în silă. Vedeau pe zi ce trece cum li se subţiază şansa de a supravieţui, în timp ce, altora li se îngroşau cefele şi burţile. Revoltaţi, au schimbat omul căruia nu i-a păsat nici de casele distruse la inundaţii, nici de plânsetele copiilor înfometaţi şi cu atât mai puţin de şomerii care se îngrozeau văzând investitorii cum o iau la goană.
L-au ales pe Tudor Nădrag, un primar dintre oameni. Şi la mai puţin de patru luni de la eveniment, optimişti din nou, hârşovenii îşi pot şterge fruntea cu dosul palmei, spunând: „A fost…”.
Artişti profesionişti, balet şi spectacolul minorităţile
Timp de trei zile (3-5 octombrie), locuitorii din Hârşova au petrecut în adevăratul sens al cuvântului, pentru prima dată, sărbătoarea lor!
În prima zi a festivităţilor, dis de dimineaţă s-au organizat mai multe concursuri: bătrânii s-au destins jucând table, tinerii au jucat fotbal, handbal şi baschet, micuţii de la Grădiniţa „Tic Pitic” au desenat pe asfalt şi organizat un carnaval. La amiză, hârşovenii au asistat la o demonstraţie Taek-wondo, iar minorităţile nu au fost nici ele uitate de primarul Tudor Nădrag. Pentru ele, dar desigur şi pentru ceilalţi, au evoluat pe scena amplasată între Casa de Cultură şi Primărie, ansamblurile „Can-Su” (tătari), „Veria” şi „La Steaua” (aromâni) şi „Pescăruşul”. Pe înserat s-a dat startul oficial al Zilelor oraşului Hârşova” cu fanfare şi parada costumelor populare. La orele 19:00 Hârşova a fost încântată de spectacolul unor artişti profesionişti precum Nelu Băescu, sau Mariana Edulescu. Baletul Fantasio de asemenea şi-a găsit locul pe scenă, prin evoluţiile lui Mircea Cazan, Vivi Petcu, Laurenţiu Vlad.
În următoarea zi, copiii şi-au reluat activităţile, s-au sărbătorit cele mai longevive cupluri din Hârşova, iar pe la ora 15:00 primarul Nădrag i-a invitat pe cei spre binele cărora îşi exercită funcţia să se relaxeze împreună la un pahar de vorbă. De asemenea, au fost invitaţi „fii oraşului”, aşa cum îi numeşte edilul, adică foştii conducători de întreprinderi şi instituţii care au contribuit decisiv la dezvoltarea oraşului. Demonstraţiile minorităţilor şi-au găsit locul din nou pe scenă, urmând ca la ora 19:00 să lase locul baletului, cântecelor şi distracţiei.
Punctul culminant al sărbătorii a fost atins în ultima zi, numită şi „Ziua recoltei”. Elisabeta Turcu, Ilie Roşu, Elena Merişoreanu, Maria şi Mihai Călin, Mioara Velicu, Ion Amititeloaiei şi Nelu Băescu sunt „responsabili” de horele încinse de hârşoveni.
De reţinut este faptul că actualul primar al Hârşovei, Tudor Nădrag, a reuşit să organizeze un eveniment de o asemenea anvergură cu doar 50% din suma alocată, spre exemplu anul trecut, de fostul edil Ionel Chiriţă, pentru aceeaşi sărbătoare.