Actualitate

Proiecte importante pentru dezvoltarea Comunei Ciocârlia

Ionuț Șerbu, primarul comunei Ciocârlia, județul Constanța, a explicat pentru „Dezvăluiri” care sunt principalele proiecte aflate pe ordinea de zi a administrației locale.

Edilul a început cu un proiect deosebit de important pentru comună: realizarea unui PUG – Plan Urbanistic General. „Este foarte necesar pentru accesarea oricăror fonduri europene. Se lucrează la el, dar este de durată”, explică primarul.

De asemenea, în implementare sunt și două proiecte finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), ambele privind infrastructura comunei Ciocârlia.

Cel mai avansat, aproape de finalizare, este proiectul de înființare a unei rețele de canalizare și a unei stații de epurare în comuna Ciocârlia. Valoarea acestuia este de 7.389.233 de lei.

Zilele acestea vom începe asfaltarea unor străzi”, spune primarul Ionuț Șerbu. Edilul se referă la cel de-al doilea proiect finanțat prin PNDL, „Modernizare străzi în comuna Ciocârlia, județul Constanța”. Pentru implementarea lui, comuna a obținut fonduri guvernamentale de 7.910.848 de lei.

Cu bani de la bugetul local, administrația publică a demarat lucrările de realizare a unui teren de sport în Ciocârlia de Sus. Investiția a ajuns la 50% grad de execuție. Tot de la bugetul local s-a achiziționat un tractor cu remorcă, utilaj ce va ajuta angajații primăriei la diferite activități comunitare.

Totodată, primăria Ciocârlia s-a îngrijit de parcul din localitate, unde a fost amenajat gazonul, a intervenit pentru salvarea pădurii din apropiere care era pe punctul de a se usca din cauza densității copacilor.

„O importanță deosebită pentru noi a avut păstrarea comunei curate. De aceea am insistat pe campanii de igienizare, curățenie, cosit iarba și repararea tomberoanelor”, explică Ionuț Șerbu.

Comuna Ciocârlia are și o serie de proiecte viitoare care sunt în diferite stadii de atragere a surselor de finanțare. Astfel, primarul arată că în Ciocârlia de Sus va începe canalizarea, în primăvară.

Racordarea comunei la rețeaua națională de gaze naturale, construirea unui sediu nou al primăriei, construirea unui dispensar, sunt câteva dintre proiectele depuse în vederea finanțării și executării lor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top