Opinii

Proiect umanitar la Cumpăna

Una dintre principalele priorități ale edilului Mariana Gâju este cea legată de asigurarea asistenței și protecției sociale din localitate. Din acest motiv, Primăria Comunei Cumpăna a organizat o campanie de promovare, în parteneriat cu World Vision România – Biroul Constanța și Asociația pentru Dezvoltarea Comunei Cumpăna. Programul „Împreună vom reuși” urmărește atragerea de fonduri necesare dotării corespunzătoare a cantinei sociale din localitate. În această locație servesc mama aproximativ 80 de copii care provin din familii defavorizate. Campania urmărește de asemenea realizarea activității de promovare și conștientizare a opiniei publice locale. Campania a început marți 28 mai, la Biserica Sfânta Parascheva, lăcașul religios pe lângă care funcționează cantina socială sus-menționată. Startul campaniei a inclus și o vizită la noul sediu al cantinei dar și o conferință de presă în cadrul căreia s-a discutat despre necesitatea accelerării programelor sociale de acest gen.

Un articol de Cristian CEALERA

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top