Opinii

Proiect important de infrastructură finalizat la Turcoaia

În România, atunci când vine vorba despre termenul de finalizare al unui proiect, am văzut că nu de de puține ori, acesta nu este respectat. Mai exact, lucrările depășesc termenul de finalizare cu luni sau chiar ani. Se pare însă că este posibil ca aceste termene să fie respectate, ba chiar ca lucrările să fie terminate cu un an înainte de termen. Această fericită situație o întâlnim la Turcoaia, unde, un proiect de infrastructură ce ar fi trebuit să dureze trei ani, a fost finalizat în doar doi ani.

 

Mulțumit de performanța realizată, primarul comunei, Neculai Sandu, ne-a declarat: „Anul acesta s-au asfaltat șapte kilometri la noi în comună, cu străzi secundare, cu variantă, cu tot. În acest moment se fac ultimele retușuri. Valoarea totală a proiectului este de 36 de miliarde de lei vechi. Din totalul de 3.000 de locuitori, aproximativ jumătate dintre aceștia vor beneficia de această lucrare. Varianta inclusă în proiect are 3,8 km și a fost construită pentru mașinile mari care cară piatră de la carierele din zonă. Vorbim astfel de zeci de mașini care pe viitor nu vor mai trece prin comună, ci pe la marginea acesteia. Proiectul, realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, avea termen de finalizare în 2016, dar noi ne-am ambiționat și am terminat lucrările anul acesta”. De asemenea, edilul ne-a vorbit despre proiectele pentru anul ce vine: „Pentru anul viitor ne propune să facem un proiect de extindere canalizare, școala din comună vrem să o învelim, Căminul Cultural are nevoie de reparații, iar sportivii noștri au nevoie de o sală de sport. Toate aceste proiecte sunt depuse deja pentru obținerea de fonduri europene, suntem în așteptare”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top