Opinii

Problemele oamenilor din Măcin, în atenția Consiliul Comunitar Consultativ

Reunit în ședință ordinară de lucru, Consiliul Local (CL) al orașului Măcin a aprobat constituirea și regulamentul de funcționare și organizare al Consiliului Comunitar Consultativ. De asemenea, primarul Nicolae Topoleanu a fost desemnat reprezentantul CL în acest consiliul. Alături de acesta, au fot numiți și ceilalți membri care, conform regulamentului, sunt personalități de prestigiu ale orașului: Pricop Silviu Cristian – viceprimar Oraș Macin, Balea Olguța – profesor – director Liceul ,. Gheorghe.M. Murgoci”, Șerbanovici Milen – comandant Poliția Oraș Măcin, Perianu Alexandru – consilier local, Kisinger Eduard Petru – preot, Gândac Daniel – profesor – manager Casa de cultură „Grigore Kiazim”, Hangu Emil – șef Serviciul Public de Asistență Socială, Rusu Antonel – reprezentant poliția locală.

 

Concret, Consiliul Comunitar Consultativ va sprijini Serviciul public de Asistență Socială aflat în subordinea Consiliului Local, prin „identificarea nevoilor și resurselor comunității locale”, dar și prin promovarea soluțiilor care să vină în sprijinul oamenilor. Așa cum rezultă și din Regulamentul de organizare, „scopul consiliului este de sprijini activitatea de asistență socială prin creșterea calității vieții în familiile dezorganizate, aflate în impas financiar sau a copiilor privați de o îngrijire și educație adecvată”.
În realizarea scopului său, consiliul va colabora cu autoritățile publice competente, cu reprezentanții societății civile și cu instituțiile publice și private.
Pentru a nu rămâne doar la stadiul de vorbe, zilele acestea, membri consiliului Comunitar Consultativ al Orașului Măcin s-au întâlnit în prima ședință unde au dezbătut și identificat primele direcții de activitate. Ales în funcția de președinte al consiliului, primarul orașului, Nicolae Topoleanu, ne-a declarat că activitatea consiliului a început cu alcătuirea unui plan de acțiune la nivelul comunității. „În perioada următoare ne vom axa pe promovarea soluțiilor în câteva domenii prioritare, cum ar fi infrastructura și căile de acces aferente unităților de învățământ (minimizarea riscului de accidente la elevi), disciplina în construcții (clădirile dezafectate care prezintă un aspect inestetic), acțiuni de colectare a unor obiecte de îmbrăcăminte ce vor fi distribuite copiilor din familii defavorizate și implementarea unor proiecte culturale la nivelul Măcinului”. Consiliul Comunitar Consultativ se va întruni lunar în ședințe de lucru.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top