Opinii

Primul an de mandat al primarului Marin Șerban la primăria Ciucurova

Aflat la primul mandat de primar al comunei tulcene Ciucurova, Marin Șerban a reușit în primul an de la ocuparea acestei funcții să pună pe agenda administrației locale o serie de proiecte menite să modernizeze comunitatea pe care o conduce. Vom aminti aici câteva dintre cele mai importante proiecte, cu un impact major pentru locuitori.

În primul rând, trebuie să menționăm investiția în educație, pentru ca școlarii din comună, alături de dascăli să se bucure de cele mai bune condiții pentru desfășurarea activității. Aici amintim reabilitarea corpului 2 a școlii din Ciucurova, un proiect cu o valoare totală de 557.000 de lei, din care cheltuieli eligibile prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – 498.000 lei, restul fiind cheltuieli suportate de la bugetul local, buget ce va asigura și mentenanța lucrărilor pentru următorii cinci ani de la data executării lor. Durata prevăzută pentru reabilitarea corpului 2 a școlii ( total de 514 mp) a fost de 10 luni. S-au executat lucrări de înlocuire parțială streașină; înlocuire jgheaburi și burlane dezafectate; reabilitarea grupului sanitar amplasat în exterior; zugrăveli interioare cu var lavabil; turnare șapă de egalizare și montare parchet.

 

“Numărul mare al copiilor din comună ne-a determinat să realizăm acest proiect. O nouă grădiniță era mai mult decât necesară”, declara cu ceva timp în urmă primarul Marin Șerban. Astfel s-a conturat proiectul construirii unei noi grădinițe în localitatea Ciucurova. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, comuna Ciucurova va primi 225.717 euro pentru finanțarea investiției. În momentul de față administrația locală este în faza de licitație a proiectului. Noua grădiniță ce se va construi în localitatea reședință de comună, va fi situată în incinta Școlii Vechi, într-un spațiu ce este mai mult decât adecvat pentru noua unitate de învățământ. Cei mici se vor putea bucura de cele mai noi facilități, de spații moderne dotate după standarde europene. Grădinița se va întinde pe o suprafață de 318 mp, va avea patru săli, două grupuri sanitare, un vestibul și un birou. De asemenea, va avea și spații de joacă atât în interiorul clădirii, cât și în curte.

Nu mai puțin de 1,4 milioane de lei vor fi investiți și în reabilitarea și dotarea la standarde moderne a Căminului Cultural din Ciucurova. Finanțarea va fi asigurată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural. Recent, proiectul de reabilitare a căminului depus de către administrația locală din Ciucurova a fost selectat în vederea implementării. Concret, se vor executa ample lucrări de reabilitare: schimbarea acoperișului, a tavanelor, a tuturor elementelor de tâmplărie (uși, geamuri), se va construi un corp separat de cel al căminului unde va fi amenajat un grup sanitar. Totodată, locația va fi dotată cu un videoproiector si ecran de proiecție, sistem de sonorizare modern, sistem de lumini, scaune noi. De asemenea, se va reface finisajului exterior cu tencuială decorativă structurată în câmp, păstrându-se aspectul inițial al construcției și un placaj cu piatră la soclu; se vor reface treptele scărilor de acces prin placare cu gresie de trafic si amenajarea la accesul principal a unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități fizice.

La propunerea primarului Șerban Marin, Consiliul Local Ciucurova a hotărât acordarea în anul școlar 2016/2017 a unor burse elevilor merituoși, dar și celor care provin din familii defavorizate pentru a preîntâmpina fenomenul abandonului școlar. S-a decis ca 13 elevi propuși de Școala Gimnazială Ciucurova să primească burse sociale și de merit pentru învățătură în cuantum de 100 de lei fiecare.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top