Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu, a dispus împădurirea a 30 de hectare din suprafaţa localităţii. Proiectul va fi susţinut de Ministerul Agriculturii. Iniţiativa va fi dezbătută la Bucureşti, după care se va demara procedura de achiziţie. În toamna anului 2011 va începe plantarea. Nici proiectul celei de-a doua săli de sport nu a fost dat uitării. Valoarea investiţiei este de aproape 40 de miliarde de lei vechi, iar sala va avea 150 de locuri. Lucrările vor fi demarate în curând.
Un articol de Andreea PAVEL
Reabilitarea dispensarului este o altă prioritate pentru locuitorii comunei Castelu. Deşi s-a aflat timp de opt ani sub administrarea Consiliului Judeţean, pentru reparaţii, dispensarul se află în aceeaşi situaţie deplorabilă. Suma care va fi investită în renovarea dispensarului depăşeşte un miliard. În perioada imediat următoare Primăria Castelu va demara şi reabilitarea a doi kilometri de trotuare de pe strada 1 Mai, din localitate: „Vom avea sistem de irigaţii pentru spaţiile verzi şi vom monta coşuri de gunoi pentru pãstrarea curãţeniei», a declarat Nicolae Anghel.
Nu în ultimul rând, în localitate va fi implementat şi un sistem de supraveghere video, pentru siguranţa locuitorilor.
