Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, îngroaşă rândurile edililor care de-abia mai fac faţă crizei economice. În general, în judeţul Constanţa, puţini sunt cei care mai rezistă în faţa lipsei banilor din bugetul comunelor pe care le administrează. Primarul din Poarta Albă se situează undeva la mijlocul clasamentului, în sensul că nu dispune de sumele pe care şi le-ar dori pentru a duce la îndeplinire proiectele pe care le are în vedere pentru modernizarea comunei, dar se bazează pe posibilitatea de a accesa bani europeni cu ajutorul cărora să finalizeze măcar o parte din proiectele depuse: „Avem multe proiecte pe care am dori să le realizăm la nivelul comunei dar, din nefericire, nu sunt bani.
Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian Adrian TARCEA
În acest an încercăm măcar să le finalizăm măcar pe cele începute. Abia apoi poate ne gândim să demarăm altele. Pentru 2010 avem în plan terminarea canalului colector, finalizarea lucrărilor la extinderea şcolii din comună, dar şi amenajarea noului cartier. La ministere încă se discută despre buget şi despre cum vor fi repartizaţi banii. Nu avem nici o veste în ceea ce priveşte proiectele pe care noi le-am depus. Sperăm să obţinem totuşi finanţarea pentru că, fără aceşti bani europeni, va fi greu să modernizăm comuna. Aşteptăm să vedem când ne va da banii Ministerul Mediului”, a declarat primarul Vasile Delicoti.
