Opinii

Primarul din Tortoman se conformează birocraţiei româneşti

Primăria Tortoman a finalizat mai multe proiecte care au în vedere dezvoltarea comunei, ce au fost returnate de mai multe ori de autoritatea de management, sub pretextul că sunt necesare modificări ale documentaţiei. Administraţia locală s-a conformat şi de fiecare dată a modificat documentele ce păreau a fi în neregulă.

Un articol de Andreea PAVEL. Sebastian Adrian TARCEA

Despre aceste aspecte, Lucian Chitic, primarul localităţii Tortoman, a declarat: “Dorim, în primul rând, să finalizăm reţeaua de apă şi canalizare, proiect la care ne-au fost cerute o serie de avize suplimentare. Cred că, în prezent, acest proiect are toate documentele necesare pentru a fi admis şi trecut pe lista de finanţare. Am finalizat anul trecut proiectul terenului de sport. Acum dorim să completăm acest proiect cu unul nou, de reabilitare a şcolii, pentru care, de asemenea, am pregătit toată documentaţia şi am depus-o la autoritatea de management. Având în vedere că valoarea proiectului nu este atât de mare, sper să intre la finanţare şi să primim cât mai repede fondurile”.
Pe de altă parte, infrastructura reprezintă un alt domeniu pe care reprezentanţii administraţiei locale vor să-l pună la punct. Drumurile vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Constanţa. Prin programele de pietruire ale instituţiei, drumul spre Medgidia va fi, de asemenea, reabilitat. Primarul Lucian Chitic a declarat că speră să beneficieze şi de acum încolo de ajutorul reprezentanţilor CJC, dat fiind faptul că doar cu bugetul local nu ar reuşi să întreprindă nimic pentru locuitorii comunei Tortoman.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top