Politic

Primarul orașului Medgidia, Valentin Vrabie, și-a prezentat raportul de activitate

În prezența liderului PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă și a candidatului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul orașului Medgidia, Valentin Vrabie, și-a prezentat astăzi, 25 august 2020, raportul de activitate pentru cei patru ani de mandat.

Pentru toți cei aflați de față, Valentin Vrabie a declarat:

După patru ani de muncă permanentă, eforturi susținute și acțiuni concrete am ajuns în momentul în care fiecare dintre dumneavoastră poate face o analiză corectă și obiectivă a activității mele desfășurate în acest mandat.
În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru încrederea şi susținerea acordate până în prezent, pentru faptul că în ciuda tuturor denigrărilor și acuzațiilor vehiculate în spațiul public continuați să aveți încredere în mine și în proiectele pe care le propun pentru dezvoltarea Medgidiei.

În al doilea rând doresc să le mulțumesc și pe această cale tuturor colegilor din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia pentru profesionalismul de care au dat dovadă. În ciuda tuturor piedicilor, problemelor create și presiunilor la care am fost supuși, cu ajutorul lor am reușit să facem atât de multe lucruri extrem de importante pentru comunitate, pentru noi toți.

Cu siguranță mai sunt multe lucruri de realizat însă, parcurgând paginile acestui raport, trebuie să fim conștienți în primul rând de unde am plecat și unde am ajuns. Cu sprijinul dumneavoastră voi continua dezvoltarea orașului și voi sprijini în continuare mediul de afaceri, astfel încât cu toții să fim mândri că suntem medgidieni. Am încredere că veți aprecia și susține în continuare proiectele aflate în derulare și cele viitoare care au ca scop dezvoltarea economică, socială și administrativă a municipiului Medgidia!

Click pe foto de mai jos pentru a accesa raportul de activitate în întregime!

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top