Opinii

Primăriile din Cumpăna şi Ovidiu au demarat proiectul ”Prietenii mei de acasă”

Primăria Cumpăna, reprezentată prin primar Mariana Gâju, în parteneriat cu Asociaţia psihologilor şi psihopedagogilor ”Apsiped” din Constanţa, şi Primăria oraşului Ovidiu, reprezentată prin primar Dumitru Bocai, au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de săptămâna trecută, demararea proiectului ”Prietenii mei de acasă”. Iniţiativa s-a materializat cu ajutorul unei finanţări sosite din partea Fundaţiei Soros România, prin Programul ”Fondul de Urgenţă”.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, persoanele în îngrijirea cărora sunt lăsaţi, cadrele didactice care se confruntă cu acest fenomen şi toate celelalte persoane implicate în astfel de cazuri, din păcate, din ce în ce mai numeroase.
Acţiunile care se vor derula în cadrul proiectului sunt:
Consilierea psihologică a beneficiarilor direcţi, menţionaţi în rândurile de mai sus, realizată cu ajutorul psihologilor din asociaţia ”APSIPED”,
Organizarea activităţilor extraşcolare de petrecere a timpului liber (vizite la muzeele din Constanţa, participarea la spectacole, organizarea de excursii şi tabere), realizate sub atenta supraveghere a psihologilor şi a familiilor voluntare în proiect;
Sărbătorirea lunară a zilelor de naştere a copiilor din grupul ţintă şi a copiilor voluntari în proiect;
Organizarea de picnicuri şi vizite ale copiilor ”singuri acasă” la familiile voluntare în proiect;
Realizarea revistei ”Prietenii mei de acasă” în care copii îşi vor descrie experienţele trăite pe parcursul derulării proiectului.
Alte oferte cuprinse în proiect sunt:
Finanţarea unor cursuri de calificare/recalificare pentru părinţii care s-au reîntors din străinătate şi nu mai au loc de muncă în România;
Acţiuni de ajutorare a familiilor aflate în dificultate (colete realizate şi dăruite cu ocazia sărbătorilor religioase de către voluntarii în proiect).
Toate aceste aspecte au fost prezentate şi ulterior mediatizate cu succes, în cadrul unei conferinţe de presă care a fost organizată de Primăria Cumpăna, miercuri, 9 septembrie a.c.m în incinta instituţiei administraţiei locale.

Alte oferte cuprinse în proiect

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top