Actualitate

Primăria Valea Nucarilor reabilitează școlile din comună

Școlile din cele trei localități componente ale comunei Valea Nucarilor se află în plin proces de reabilitare și modernizare. Primarul Maria Lența, a reușit atragerea unor finanțări pentru a transforma unitățile de învățământ din Valea Nucarilor, Iazurile și Agighiol în locuri moderne de desfășurare a procesului educațional.

Peste 1, 2 milioane de lei se vor investi în proiectul de reabilitare a Școlii din Iazurile, un proiect aflat în plină desfășurare. Banii provin de la bugetul de stat al României, dar și de la bugetul local. Proiectul  „Reabilitare Școală sat Iazurile” este finanțat, în principal, prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) 2016-2019 – Ministerul Dezvoltării Regionale. Componentele lucrării, conform devizului general sunt: amenajarea terenului; cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului; investiția de bază.

Un alt proiect ce vizează educația este cel al reabilitării unui corp la Școala din Valea Nucarilor. Administrația locală a semnat contractul de finanțare, a întocmit și Proiectul Tehnic și urmează etapa licitației publice. Valoarea investiției este de 1.016.534 de lei, fiind asigurată din fonduri europene.

Reabilitarea corpului școlii din valea Nucarilor continuă politica de modernizare a infrastructurii școlare începută de ceva vreme de primarul Maria Lența. În urmă cu trei ani, tot în această localitate a fost construită de la zero o grădiniță. 

Școala din Valea Nucarilor este atestată documentar încă din anul 1963, lucru dovedit prin documentele de la Consiliul Local Valea Nucarilor. Școala a beneficiat de un corp nou în anul 2003 (numai pentru o parte de clădire), cealaltă parte a școlii, în care funcționează 1 clasă de elevi, biblioteca şi sala de sport a fost doar reparată şi reamenajată atât interior cât şi exterior.

Nu în ultimul rând trebuie amintit proiectul de reabilitare a Școlii din  Agighiol. Și în acest caz, primăria a semnat contractul de finanțare, a întocmit Proiectul Tehnic și urmează celelalte etape obligatorii până la implementare. Prin Programul Operațional Regional (POR), administrația locală va primi suma de 2.876.055 de lei (fonduri europene) cu care se realizează investiția.

Școala Agighiol este atestată documentar încă din anul 1900, beneficiind în prezent de reabilitare, iar grădinița de aici beneficiind în anul 2000 de o construcție nouă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top