Comisia Europeană

Primăria Saraiu, prima administraţie din Constanţa care are proprii stâlpi eolieni

Localnicii nu vor mai plăti curentul electric

În judeţul Constanţa, aproape toate administraţiile locale au fost curtate de oameni de afaceri care au ales să investească în „energia verde”. Monsson şi CEZ sunt numele a două companii dintre cele mai cunoscute în afacerea cu turbine eoliene, dar şi cei mai întâlniţi investitori în Dobrogea. Demararea unui astfel de proiect a venit ca o mană cerească pentru primăriile sărace din judeţul Constanţa, date fiind sumele mari de bani care ajung anual de la investitori, la bugetul local. În acest context, unul dintre edilii constănţeni s-a gândit că ar fi util ca însăşi administraţia locală să fie proprietara a doi stâlpi eolieni.

Un articol de Andreea PAVEL

Primarul: „Investitorii mi-au zis că trebuia să fiu evreu”

Zis şi făcut, Vasile Băjan, primarul comunei Saraiu a cerut, la masa negocierilor cu investitorii, să primească, printre altele, două turbine: „După ce s-au încheiat discuţiile în care am negociat termenii în care se va desfăşura colaborarea noastră, unul dintre domni mi-a zis că ar fi trebuit să fiu evreu, după cum negociez”, a declarat zâmbind primarul Băjan. Acest lucru se materializează în faptul că edilul a reuşit să scutească primăria de o cheltuială: după ce proiectul va fi gata, administraţia locală nu va mai avea nevoie de serviciile, şi-aşa îndoielnice, ale ENEL şi nu va mai achita facturi colosale pentru energia electrică.

Eolienele scutesc localnicii şi bugetul local de coşmarul ENEL

„Am în plan ca peste ceva timp, în loc de banii proveniţi din impozitul pe construcţie aunal, să le cer încă un stâlp eolian, cu ajutorul căruia să reuşesc să asigur curentul electric gratuit pentru toată comuna, iar locuitorii din Saraiu să fie scutiţi de povara unei facturi”, a mai declarat edilul.

Patru firme investitoare la Saraiu

Un alt aspect aparte este că, până acum, Primăria Saraiu este singura care a negociat şi „bătut palma” cu patru firme investitoare şi nu doar cu una, aşa cum sunt majoritatea colaborărilor din judeţul Constanţa: „De ce să nu obţin, pentru binele comunei, cât mai mult de la cât mai mulţi. Şi până la urmă de ce să nu acord fiecăruia care îmi cere, şansa să îşi dezvolte afacerea. Că, Slavă Domnului, hectare sunt destule”, a declarat Vasile Băjan.

Independenţa primăriilor faţă de Consiliul Judeţean

Şeful administraţiei locale din Saraiu s-a arătat foarte mulţumit de noile colaborări, dat fiind faptul că, în afară de independenţa energetică, va beneficia şi de independenţa financiară, faţă de Consiliul Judeţean Constanţa sau Guvern, datorită banilor ce vor ajunge anual în bugetul primăriei, din colectarea impozitului pe construcţie. Acesta înseamnă 1%-1,5% din valoarea construcţiei. Calculând, ajungem la suma de 20 şi 25 de mii de euro, doar în urma încasării impozitului pe construcţie, pentru un singur pilon! Având în vedere că „pădurea” de eoliene are minimum 50-100 stâlpi, suma pe care ar putea-o primi administraţia locală din Saraiu în fiecare an porneşte de la un milion – un milion şi jumătate de euro !

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top