Actualitate

Primăria Cobadin vrea să achiziționeze un buldoexcavator prin PNDR

Consilierii locali ai comunei Cobadin, județul Constanța, au votat inițiativa primarului Cristian Telehoi cu privire la depunerea proiectului „Achiziție de utilaje pentru prestarea serviciilor de întreținere a infrastructurii de interes local”.

Proiectul va fi înaintat spre finanțare prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală în cadrul Sub-măsurii 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, Măsura 8 – Sprijin pentru infrastructura socială a teritoriului GAL Dobrogea Sud-Vest.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dotarea și îmbunătățirea serviciilor de întreținere a infrastructurii de interes local, în comuna Cobadin prin achiziția de utilaje. Necesitatea implementării proiectului este dată de obligația pe care autoritatea publică o are de îndeplinit pentru locuitorii Comunei Cobadin, respectiv asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului, întreținerea în parametri corespunzători a drumurilor publice, a zonelor de acostament și a rigolelor aferente drumurilor publice”, transmite administrația locală.

Prin achiziția utilajelor propuse prin proiect – buldoexcavator 95 – 100 cp – 1 buc., (echipat cu: cupă încărcare multifuncționala 6 în 1, furci paletizare rabatabile, cupa excavare 600 m), cupă excavare – 350 mm – 1 buc., cupă decolmatare înclinare hidraulică 1200 mm – 1 buc., cupă trapezoidală – 1 buc., sărăriță montată pe brațele încărcătorului, se dorește asigurarea bunei desfășurări a activităților tehnico-edilitare de gospodărire a domeniului public al Comunei Cobadin, întreținerea și asigurarea bunei funcționari a serviciilor de întreținere a infrastructurii de interes local.

„La momentul actual, Comuna Cobadin contactează servicii pentru întreținerea infrastructurii de interese local, cum ar fi, servicii de deszăpezire, de amenajare și întreținere a spațiilor verzi, de curățare și decolmatare a rigolelor etc., ce ridică două probleme: pe de o parte costurile ridicate cu care operează furnizorii de servicii, iar pe de altă parte, faptul că există situații în care lucrările nu sunt făcute în perioade optime, sau la parametri satisfăcători”, notează administrația locală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top