Actualitate

Au început lucrările la proiectul „Racord termic PT I.D. Chirescu la rețeaua de agent primar”, în orașul Cernavodă

În data de 20 aprilie 2023 a fost dat ordinul de începere al lucrărilor  la obiectivul de investiții “ Racord termic PT I.D. Chirescu la rețeaua de agent primar, orașul Cernavodă”, județul Constanța.

Conform primarului Liviu-Cristian Negoiță, amplasamentul investiției este situat în zona de case a cartierului I.D. Chirescu, pe sectorul de drum (I.D. Chirescu) aflat între strada Revoluției și strada Anghel Saligny, cu o lungime de aproximativ 210 metri.

Alimentarea cu agent termic primar  se va realiza de la rețeaua existentă de agent primar a orașului Cernavodă.

„Punctul termic (PT) va alimenta/furniza agent termic secundar pentru încălzire și apă caldă de consum necesar pentru un număr de 256 de utilizatori, structurați pe două zone de presiune distincte, respectiv zona joasă, care cuprinde 127 de utilizatori. și zona înaltă, care cuprinde 129 de utilizatori”, explică edilul.

Valoarea totală a investiției este de 2.790.638,35 RON sursa de finanțare fiind bugetul local, iar lucrarea va fi executată de un agent economic din Cernavodă, Giorox Activ.

Vă reamintim, în această perioadă, în orașul Cernavodă se desfășoară și lucrările finanțate de la bugetul local de amenajare a unei parcări în zona strada Unirii, colț cu strada Crișan. Parcarea proiectată are o suprafață de cca. 700 mp și asigură 31 locuri de parcare dintre care 2 locuri sunt rezervate persoanelor cu handicap.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top