Actualitate

Primar PNL: „Toți primarii îl REGRETĂ pe DRAGNEA”. Nemulțumiri legate de programul „Anghel Saligny”

Primarul liberal al comunei constănțene Crucea, Iulian Tudorache, și-a exprimat nemulțumirea pentru modul în care au fost alocate fondurile prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. Concret, Tudorache consideră total inechitabil ca singurul criteriu de atribuire a fondurilor să fie numărul de locuitori:

Văd colegii primari de comună că sunt bucuroși pentru primirea unor firfirei pentru drumuri. N-am ce să le transmit decât: <ați învins dragii mei>. Programul conceput să asigure surse de finanțare pentru localitățile sub 2000 de locuitori, localități ce nu au posibilitatea altor surse de finanțare, nu a facut altceva decât să ne lase tot la urmă.

Algoritmul de alegere a proiectelor finanțate nu a avut alt criteriu decât numarul de locuitori.

Tudorache exemplifică cu o localitate din cadrul comunei Crucea, unde trăiesc 300 de locuitori, deserviți de o rețea de peste 5 kilometri de drumuri, iar același număr de locuitori dintr-un oraș e ingramădit în câteva blocuri.

Nu a contat nici faptul că am reînființat două gradinițe tocmai ca să nu plimbăm copiii de 3 ani cu microbuzul și administrăm astfel 5 grădinițe, două școli generale și un liceu, nici măcar faptul că de la intrarea în comuna Crucea, la Gălbiori, și până la ieșire, la Șiriu, avem o distanță de 25 de kilometri, sau chiar că gestionăm (întreținere, deszăpezire) o rețea de peste 100 kilometri de drumuri”, a transmis Iulian Tudorache.

Comuna Crucea a primit, conform algoritmului, 7.500.000 lei, bani cu care va finanța lucrările pentru drumurile interioare din satul Șiriu. Pentru Stupina și Crișan, trebuie să aștepte realocări sau se descurce din fonduri proprii.

O mare dezamăgire, impotența politică a unui guvern cu 67% susținere în parlament. Toți primarii îl regretă pe Dragnea. Omul avea capacitatea săși asume. Iar politica înseamnă în primul rând asumare. Asumarea conducerii, a acțiunilor, a responsabilității.

Cu părere de rău, eu nu pot livra cetățenilor comunei mele regrete, așa cum niciun alt primar de comună nu o poate face. Am mai înfrânt o dată, dragi colegi primari de comună. Nu e capăt de drum, e doar un început”, a concluzionat primarul comunei Crucea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top