Nu e nevoie să dai un motto, sa te afişezi cu un tricou pe care să scrie cine eşti, sau să ai în frunte pus ce ţi-e scris. Un om e definit în primul rând de acţiunile lui, iar, în ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, e cât se poate de evident că postul pe care evoluează acum este acela de preşedinte-jucător. Deşi, tehnic vorbind, e un interimar, un fel de jumătate-de-preşedinte-pe-jumătate-de-mandat-şchiop, omul a adunat în trei săptămâni de Cotroceni mai multe declaraţii de la tribuna prezidenţială decât a avut Băsescu în restul anului, decât avea nenea Iliescu într-un an, decât avea Ceauşescu într-un cincinal.
Un articol de Răzvan PETRE
Una din speculaţiile de serviciu, de la începutul crizei politice, a fost aceea că toată manevra cu suspendarea lui Băsescu nu a fost decât datoria USL de a înfăptui capătul de înţelegere care îl privea pe Antonescu. Ponta obţinuse deja mare parte din revendicările PSD. El era Prim Ministru, avea majoritatea necesară în parlament, plus garanţii pentru o majoritate şi mai facilă la toamnă. În plus, alegerile locale au dat coaliţiei controlul teritoriului. În multe judeţe, PSD-ul s-a impus categoric. La Constanţa, deşi PNL a scos un scor foarte bun (prin comparaţie cu alegerile precedente), la Consiliul Judeţean şi în alte puncte nevralgice ale administraţiei a cam declarat forfait. La nivel naţional, previzibila încălecare a liberalilor de către pesedişti s-a petrecut. Dar iată că a venit timpul răsplatei.
Războiul pentru demiterea preşedintelui a făcut victime de o parte şi de alta. În tabăra USL, însă, cel mai expus a fost Victor Ponta. Nu e de mirare că el a pierdut în popularitate, de la instalarea la Palatul Victoria, circa 10 procente. Trimis la Bruxelles, în timp ce Antonescu arunca prin ţară petarde naţionalist-antieuropene, pus să dovedească respectul pentru Curtea Constituţională, în timp ce liderul liberal eticheta aceeaşi instanţă ca fiind „o ruşine”, lăsat să rezolve ecuaţiile suspendării, în timp ce partenerul său făcea tumbe oratorice pe covorul de catifea de la Cotroceni, Ponta a încasat mai mult decât putea duce. Nu e de mirare că jocul cu suspendarea i-a cam ajuns.
Graba cu care liberalii vor să fructifice înţelegerea cu PSD e justificată. Cu sau fără Băsescu pe postul de inamic comun, partenerii din USL au o misiune grea – aceea de a rămâne împreună. Crin este conştient – la fel ca mulţi alţi politicieni şi analişti – că 2014 e un termen prea îndepărtat. Că multe se poate întâmpla, se pot schimba, face şi desface până atunci. Necesitatea de a acţiona acum, de a bate fierul cât e cald, se combină armonios cu impulsul imperios de a ieşi în faţă. Antonescu e peste tot – în campanie, la mitinguri, la tv, la poalele scărilor purpurii de la Cotroceni. Din înălţimea postului dobândit cu titlu de interimat, dirijează războiul împotriva lui Băsescu.
Porecla agăţată de gâtul lui Antonescu – Somnorilă – e corectă, dar e tardivă. Odihnit bine, timp de douăzeci de ani, Făt-Frumos-ul politicii dâmboviţene a ieşit la încălzire, apoi a luat cu asalt poarta adversă. Nedeclaratul preşedinte-jucător Antonescu dă de pământ cu adversarii şi cu aliaţii deopotrivă. Cel mai recent exemplu e demisia lui Ioan Rus. Deşi Crin neagă că ar fi făcut presiuni, e greu de crezut că Ministrul de Interne, lider marcant al PSD, recunoscut ca maestru-sforar, ar fi putut fi debarcat pentru orice altceva decât o intervenţie directă. Aşadar, se pare că, odată cu sosirea la Cotroceni, Crin Antonescu nu a preluat doar o parte din prerogativele lui Băsescu. Ci şi metehnele lui…
